URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 05 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În sfârșit, Primăria se apucă de proiectarea reabilitării și extinderii Stadionului Tineretului. Vreme de mulți ani baza sportivă a rămas la stadiul anilor 70, doar că ceva mai dărăpănată. De altfel, multe obiective au căzut pradă, în toată țara, lipsei de bani sau nepăsării, pentru că patrimoniul aparține diverselor ministere incapabile să acceseze fonduri europene.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Decembrie 2024, 07:59

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Brancardiologul, tensionat de faptul că i se amână verdictul în proces

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca de obicei, Bihorel are propria versiune despre evenimentele petrecute săptămâna trecută:

Luni

Vio către Ghiusi: „La cum s-a votat la noi, singura variantă viabilă este să-l punem prim-ministru pe Viktor Orban”. „Când eu v-am spus că sunteți sortiți să stați sub ruși, te-ai supărat. Uită-te în calendarul vostru bisericesc. Aveți o sărbătoare de Rusalii, dar niciuna de Americalii”.

Marți

Brancardiologul, tensionat: „Procesul mi s-a amânat de vreo zece ori”. „Probabil așteaptă și judecătorii să vadă scorul de la alegeri”. „De-asta mi-e frică, dacă nu ajungem la butoane, s-ar putea să mă potcovească. Noroc că mi-a lăsat Dragnea trusa de scule din atelierul de la Rahova”.

Miercuri

Nae polițistul a explicat ce au păzit serviciile la prezidențiale: „Serviciile și-au păzit serviciile. Ale lor, ale nevestelor, ale amantelor și odraslelor”. „Păi, pe ei nu-i interesează atacurile la adresa stabilității țării?”. „Sunt interesați să le funcționeze din plin sereleurile, nu contează cine vine la conducere, tot ei sunt șefii”.

Joi

Birtașul, despre corecțiile la proiectele europene. „Noi avem corecții de doar 1,3% din sumele atrase”. „Și care va fi strategia pe viitor?”. „Să dea Domnul să mai avem de plătit corecții. Asta va însemna că vom mai primi fonduri europene, deși, la cum merg lucrurile, n-ar fi exclus ca viitoarele corecții să fie în ruble”.

Vineri

Părintele Tămâie, despre influențarea alegerilor: „Noi nu facem politică, suntem calați mai mult pe afaceri. Dar nu putem să nu sprijinim un bun credincios, care la trei cuvinte îl pomenește pe Domnul”. „Sunteți naivi. Stați să pună mâna pe putere, să vezi că la trei cuvinte îl va pomeni tot pe domnul, dar pe domnul Putin”.

Sâmbătă

Cu un mecanic de locomotivă: „Avem o țară nebună. Pe mine, că transport o garnitură cu 150 de călători, mă pune la 6 luni să fac test psihologic și control psihiatric. Pe unul care conduce o țară îl lasă să bată câmpii fără adeverință de la Spitalul 6”.

Duminică

A apărut un partid al tinerilor numit POT. Aștept unul al bătrânilor: NU MAI POT.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.817 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON