URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 20 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 August 2024, 16:50

Reacție a unui deputat PNL Bihor după atacurile de la Congresul PSD: „Compromisurile făcute în ultimii trei ani de conducerea PNL se cer a fi plătite”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Atacurile violente lansate de la tribuna Congresului PSD împotriva partenerilor de guvernare liberali determină reacții și în interiorul PNL Bihor.

Deputatul Ioan Cupșa acuză „vremelnicii” lideri ai partidului că abia acum „sunt surprinși”, deși trebuiau să știe că această coaliție „ne-a afectat identitatea”, cerând schimbarea conducerii PNL, deoarece aceasta este „vinovată de fariseism”, iar „compromisurile făcute se cer a fi plătite”.

„Coaliția cu PSD ne-a compromis”

„Coaliția cu PSD ne-a compromis pe noi, liberalii, ne-a afectat identitatea nouă, celor din PNL, este de necontestat acest lucru”, a comentat deputatul PNL Bihor Ioan Cupșa pe pagina sa de Facebook, într-un text amplu pe care l-a intitulat „Vai! Ce Congres! Uau! Ce reacție!”.

Remarcând surprinderea unor colegi din partid că reprezentanții PSD au atacat PNL, Cupșa a constatat, ironic, că abia acum „sunt surprinși cei care se află la conducerea PNL” de faptul că „PSD atacă violent, cu obrăznicie și cinism PNL” și abia acum susțin că „PSD-iștii sunt urmașii lui Ion Iliescu, urmașii PCR, urmașii lui Dragnea”, că „PSD minte”.

„Doar ieri, unii dintre cei care vremelnic sunt în conducerea PNL au putut constata această stare de lucruri și doar ieri au reacționat public! Poate o vor face și mâine, deoarece este convenabil pentru o perioadă de timp acest mod de manifestare”, a scris Cupșa, criticând lipsa de credibilitate a celor care, după ce i-au categorisit pe PSD-iști drept Ciuma Roșie, la scurt timp i-au „recalificat” pe cei din PSD ca „parteneri credibili de guvernare””.

„Cât de credibil poți fi dacă ai făcut nu doar un politicianist „menage a trois”, nu un concubinaj politic, ci ai încheiat chiar o căsătorie din interes? Chiar ai constituit o familie ad-hoc (sic!) acum trei luni! (Lista comună la alegerile din iunie formaliza legătura frumoasă, era o dovadă de iubire și respect reciproc!? Nu-i așa?). Acum le spui celor care vor să te asculte că „partenerul” este mincinos, este plin de venin, este urmaș a tot ceea ce este mai urât în istoria recentă a noastră (PCR și Ion Iliescu, Dragnea), iar ,,partenerul” te face impostor și parazit. Eram alții, era altfel acum 3 luni?”, spune Cupșa.

PNL s-a „contaminat” de la PSD

În opinia deputatului bihorean, „coaliția cu PSD a adus stabilitatea băltirii, în vremurile tulburi ale ultimilor 2-3 ani, dar acum, că balta este răscolită, se simte mirosul de putreziciune, ies gazele urât mirositoare, chiar toxice din mâlul bălții! Brusc, unii dintre noi înțelegem că suntem adversari politici și nu „tovarăși”! Că anumite poziții sunt ireconciliabile între PNL și PSD!”.

De asemenea, Cupșa afirmă că „îmbrățișarea ultimilor trei ani, în mod natural, dar nefericit, ne-a umplut pe noi liberalii de sudoarea, de scurgerile, de mirosul „partenerilor” din conducerea PSD. Ne-a transferat ceva din bagajul lor identitar, ne face să fim mai puțin credibili ca soluție liberală, ca soluție politică eficientă pentru viitorul imediat și de durată al României”.

Prin urmare, concluzia sa este că actuala conducere trebuie să deconteze această situație: „Compromisurile făcute în ultimii trei ani de conducerea PNL se cer a fi plătite”. El pune la îndoială chiar motivul pentru care liderii PNL au acceptat coaliția cu PSD, nu pentru o stabilitate în folosul țării, ci una în interesul personal al șefilor de partid: „Compromisuri justificate ca fiind un sacrificiu făcut pentru a răspunde nevoii de stabilitate socială (vezi: războiul de la graniță, criza economică, criza socială...), dar mai degrabă cred că era vorba de nevoia de stabilitate în funcții de conducere ale unora dintre noi”.

„Dacă v-ați trezit, colegi care decideți soarta PNL, rămâneți treji și faceți ceea ce se cere a fi făcut! Urletele pe Facebook, în social media, în media, îi păcălesc doar pe cei care se lasă a fi păcăliți”, a mai scris deputatul Ioan Cupșa.

Conducerea PNL, „vinovată de fariseism”

Contactat de BIHOREANUL, parlamentarul a amintit luni că „am fost împotriva coaliției cu PSD de la bun început și am spus-o public” și a declarat că își dorește schimbarea conducerii PNL, în cadrul unui Congres.

El a nuanțat că prin aceasta îl vizează nu atât pe președintele partidului, Nicolae Ciucă, despre care afirmă că este „un om decent și demn”, doar că „nu are experiența politică necesară”, cât mai ales pe cei care, în opinia sa, conduc cu adevărat partidul, și anume a personajelor precum Rareș Bogdan, Lucian Bode ori Gheorghe Flutur.

„Eu nu voi cere schimbarea conducerii decât dacă vom avea parte de un congres. Conducerea se face vinovată de fariseism, care este un atribut al politicienilor de peste tot, eu vreau să fie schimbată conducerea partidului, dar conducerea însemnând nu președintele Ciucă, ci cei care pot fi văzuți în toate pozele și care efectiv aduc prejudicii serioase PNL: Rareș Bogdan Lucian Bode, ajungem chiar și la Dan Motreanu, Gheorghe Flutur, cei care cu adevărat contează”.

Ironii, insulte, acuze

La fel ca deputatul bihorean, și alți liberali - de exemplu deputatul de Satu Mare Adrian Cozma – au avut reacții după Congresul PSD în care mai mulți lideri ai acestui partid au lansat atacuri împotriva PNL.

„Nu am văzut cartea lui Ciucă, dar înțeleg ca se toarnă un film la Hollywood, cu Bruce Willis în rolul ostașului”, a afirmat de la tribuna Congresului Olguța Vasilescu, pe un ton ironic, în timp ce prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu a fost extrem de vehement, afirmând că guvernările de dreapta au fost „eșuate”, iar PSD a salvat situația prin coalizarea cu PNL.

„Să aducem cu picioarele pe pământ armatele de ostaşi galbeni care se visează a fi brokeri de putere în România. Se pretind un fel de roi harnic de albine care dau miere, dar de fapt nu fac decât să stea cu mâinile în buzunarele altora. Cel mai bine se pricep să fure munca altora. Sunt, de fapt, nu nişte albine, sunt de fapt nişte viespi care îşi fac cuibul în casele altora şi încearcă să-i alunge pe locuitorii de drept”, a vituperat Grindeanu.

Detalii, în articolul „Congresul PSD: Marcel Ciolacu, reales președinte PSD și desemnat oficial candidat la alegerile prezidențiale, cu atacuri la adresa PNL și a lui Iohannis (FOTO)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
liberalii bihoreni ar trebui sa conduca PNL national
cu Iohannis, Rares Bogdan, Bode, Motreanu si Flutur nu castiga PNL mare branza si nici nu face reforma administrativa in cheltuielile statului si numarul de bugetari.
Postat 28 August 2024, 02:12 de unu
Bufoniada liberală este de actualitate.
Dacă mediocritatea PSD-istă nu ar fi intrat la guvernare, astăzi am fi văzut amatorismul PNL la același nivel cu cel al altor partide "istorice". După performanțele liberale de până acum, liberalii ar fi fost pe punctul de a fi aruncați de la putere, la alegerile din acest an, iar președintele țării ar fi fost demis încă de anul trecut deja.
Postat 27 August 2024, 18:15 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4504 RON
  • 1 EUR = 4.9744 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON