Suntem caz unic pe mapamond. De 25 de ani n-am reuşit să terminăm operaţiunea de retrocedare şi, după cum merg lucrurile, povestea va dura încă mulţi ani. Şi cum să nu dureze, din moment ce pentru unii e foarte rentabilă? Cu un şmecher la arhive, cu un hoţ drept avocat, cu un ticălos de notar, cu un infractor la cadastru, sub oblăduirea unor judecători corupţi, se pot fura miliarde de euro.
La Oradea, marea tragedie cu retrocedările este că adevăratul proprietar, după ani grei în instanţe, va ajunge să moştenească o grămăjoară de moloz. Le-au trebuit 7 ani de zile geniilor de la Sindicatul Învăţământului să se prindă că degeaba au pus laba pe clădirea fostului Spital de Neurologie, dacă datoriile la stat erau mai mari decât face toată măgăoaia. Şi uite aşa, pentru viitoarea reabilitare se va cheltui o avere.
Cu Filarmonica şi cu fosta Policlinică Mare e la fel. Prima a ajuns o hidoşenie pe care nimeni nu cutează să dea o bidinea, în vreme ce Policlinica e locaţie ideală pentru turnarea unui film horror. La ce ne trebuie 15 ani să stabilim cui aparţin?
Şi mai e un lucru la care ar trebui să reflectăm. Proprietarii, în general cultele religioase, s-au trezit cu nişte clădiri-mamut pe care nu le pot pune în valoare. Poate că, împreună cu Primăria, s-ar putea înhăma la un efort comun pentru a le da o destinaţie utilă. Transformarea în cămine pentru studenţi sau în locuinţe pentru tinerii căsătoriţi ar putea aduce sumele necesare întreţinerii lor.
Citiţi pe aceeaşi temă articolul Pretenţie cu cântec: Episcopia Romano-Catolică, acuzată că foloseşte acte false la revendicarea Filarmonicii
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.