Război pe liceu: Noi dezvăluiri din dosarul retrocedărilor pretinse de ordinul călugăresc Premonstratens

Cu detalii până acum necunoscute publicului, vă prezentăm atât argumentele cu care Ordinul revendică cele două imobile extrem de valoroase - că şi-a primit averile de la regii maghiari în Evul Mediu, că după 1918 statul român l-a spoliat fără judecată, că regimul lui Horthy i-a făcut dreptate, dar apoi cel comunist i le-a naţionalizat - cât şi contraargumentele statului român, potrivit cărora clădirea a fost construită de statul austro-ungar, dând-o doar în administrare unei congregaţii care, după Marea Unire, rămânând devotată Ungariei, a devenit ostilă faţă de noile autorităţi.

Iată povestea, împănată cu restituiri istorice inedite, dar şi cu un episod recent având ca protagonişti reprezentanţii unei congregaţii ce acuză funcţionarii români de antimaghiarism şi pe magistraţi de corupţie, ameninţând că dacă nu li se face dreptate nu se vor opri decât la Curtea Europeană a Drepturilor Omului...

"Pe lângă"

Pe 28 februarie 2003, Ordinul Premonstratens din Oradea înregistra la Comisia specială de retrocedare a bunurilor bisericeşti, în baza OG 94/2000 privind restituirea bunurilor confiscate de regimul comunist între martie 1945-decembrie 1989, o cerere prin care - între numeroase clădiri şi 1.000 de hectare din opt localităţi - revendica atât localul Colegiului Mihai Eminescu, cât şi Stadionul Voinţa. Temeiul? Toate i-au aparţinut încă din 1866, când în prima Carte Funciară a oraşului apărea cu "drept de proprietate", dar i-au fost naţionalizate de comunişti în 1949, dovadă stând tot Cartea Funciară, unde în acel an proprietatea s-a transcris în favoarea statului român.

După şase ani, în 2009, Comisia specială respingea pretenţia Ordinului, motivând că intabularea din 1949 nu fusese făcută în baza Decretului 176/1948 privind naţionalizarea (ca probă, în anexa pentru Bihor a Decretului clădirea nici nu figura), ci a Legii 260/1945, ce restabilea situaţiile juridice anterioare ocupaţiei horthyiste din Transilvania, inclusiv dreptul de proprietate al statului român asupra clădirii liceului, înscris în CF încă în anul 1936.

Altfel spus, Comisia a respins revendicarea bazată pe OG 94/2000 fiindcă imobilul nu fusese naţionalizat în perioada comunistă. De altfel, pentru a corecta eroarea intabulării din 1949 "cu titlu de naţionalizare", statul român, prin Consiliul Local Oradea, iniţiase o acţiune la Judecătoria Oradea, finalizată în 2007 cu rectificarea CF.

Salt în trecut

Previzibil, decizia Comisiei de retrocedare n-a fost pe placul Ordinului, aşa că prepozitul Fejes Rudolf Anzelm (foto) l-a împuternicit pe avocatul Kincses Elod, fondator UDMR la Târgu Mureş, s-o atace în justiţie. Zis şi făcut, acesta a deschis împotriva Comisiei, dar şi a Primăriei, un proces care se judecă şi acum la Curtea de Apel Oradea, după ce a trecut pe la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar apoi pe la Judecătoria Oradea şi Tribunalul Bihor. Scopul? Anularea deciziei Comisiei din 2009, dar şi a intabulării statului român din 1936.

Comisia specială şi Primăria s-au opus acţiunii, acuzând în primul rând viciul de formă, întrucât pe OG 94/2000 nu putea fi atacată decât decizia Comisiei, nu şi intabularea din perioada interbelică, iar competenţa rezolvării litigiilor funciare nu este a Curţii de Apel, ci a Judecătoriei. În plus, pe fond, cele două instituţii au reconstituit felul în care a intrat statul român în proprietatea clădirii, datorită strădaniilor, dar şi acţiunilor în forţă ale lui Onisifor Ghibu, profesor la Academia de Drept din Cluj şi împuternicit special al Ministerului Instrucţiunii Publice pentru a se ocupa de situaţia şcolilor din Transilvania.

Fără drept

Potrivit Cărţii Funciare, dosarelor de judecată şi documentelor adunate de Ghibu în volumul "Studii şi documente privitoare la politica religioasă a României întregite. Ordinul Premonstratens din România, un instrument în serviciul revizionismului maghiar", în CF Oradea din 1866 nu erau proprietari Premonstratenşii din Oradea, ci cei din Jassovar (Cehia), unde îşi avea sediul principal congregaţia înfiinţată în secolul XII.

Primul aspect al demonstraţiilor lui Ghibu se referă la aspecte formale, juridice, privind existenţa Premonstratenşilor. Ordinul din Jassovia, arăta el, avea în Austro-Ungaria doar calitatea de "persoană morală", fiind "tolerat prin puterea obiceiului", fără a avea şi personalitate juridică. Prin urmare, nici Premonstratenşii orădeni, subordonaţi Jassoviei, nu aveau personalitate juridică, iar fără aceasta nu puteau deţine bunuri imobile. De altfel, Constituţia Ordinului spune că Premonstratenşii "se obligă la sărăcie de bunăvoie, menirea lor nefiind de a acumula averi". În plus, nici Dreptul privat maghiar nu îngăduia să deţină proprietăţi în Ungaria decât ordinelor călugăreşti "Kalmadul, Trinitar, ale Ospitalierilor Cruciaţi, Capucinilor, Mizericordienilor, Servitorilor Sfintei Fecioare Maria, Carmeliţilor, Paulienilor, Ursulinele Virgine şi Franciscanilor". Deci nu şi Premonstratenşilor.

Pentru a arăta că în toate oraşele din Austro-Ungaria unde existau Premonstratenşi şcolile nu erau în proprietatea, ci doar în administrarea lor, Ghibu a citat "Anuarul Liceului Premonstratens din Caşovia" (n.r. - Kosice, Slovacia) întocmit de R. Farkas: "bunurile nu aparţin Ordinului, ci sunt numai fundaţionale", adică ale Fondului de Studii al statului. Ghibu a prezentat şi o hotărâre a Dietei de la Sibiu din 1774, potrivit căreia "Fundaţiunile (n.r. - averile date în administrarea congregaţiilor ce întreţineau şcoli) au fost constituite nu spre folosul acestora, ci în scopul înzestrării tinerimei Patriei cu moravuri demne şi cu ştiinţă, în administrare, nu în stăpânire".

Supuşi Ungariei

Documentele arată că Premonstratenşii au obţinut totuşi de la statul român calitatea de persoană juridică în 1930, printr-un ordin al Ministerului Cultelor, dar în 1936 au pierdut-o, printr-un alt ordin al aceluiaşi Minister. Motivul? Descoperirea că Ordinul prezentase "acte care nu corespund realităţii", dar şi o percheziţie făcută la sediul din Oradea, care "era şi sediul Partidului Maghiar".

Raportul inspectorului general al Jandarmeriei, generalul Barbu Părăianu, către ministrul de Interne relata că "superiorii Ordinului sunt cei mai înfocaţi iredentişti", "întrebuinţează sigiliu unguresc", "statul român a fost indus în eroare spunându-se că au rupt orice legături cu Ungaria", "cu banii câştigaţi în România şi-au cumpărat proprietăţi în Ungaria", "unii călugări aveau depozite în valută străină pe nume personal, în contradicţie cu prevederile canonice ce reprezintă însuşi rostul lor" şi, în fine, că "s-a găsit o scrisoare către călugărul Karpaty din Italia prin care şeful Ordinului mărturiseşte că acesta nu are drept de a fiinţa în România, dar pentru interesele Ungariei este nevoie să rămână în România până la vremuri mai bune pentru Ungaria".

Şcoală încredinţată

Tot lui Ghibu i se datorează prima istorie a clădirii aflate în dispută. După cercetări de 17 ani, acesta a găsit documente ce atestă că a fost construită între 1872-1874, ca arhigimnaziu (liceu) şi academie de drept, în locul unui gimnaziu ce funcţionase iniţial pe actualul amplasament al Primăriei. În 1699 împăratul Leopold "l-a dat în seama călugărilor iezuiţi, însărcinaţi cu predarea învăţământului", dar "după alungarea iezuiţilor din Ungaria împărăţia dădu şcoala pe mâna Ordinului Premonstratens".

"Noul edificiu (n.r. - cel rămas până azi) a fost ridicat pe Convictul Regesc, deci pe terenul statului, cu banii acestuia, din Fondul de Studii. Numai o aripă a fost plătită cu 24.480 florini de Ordinul Premonstratens, la poruncă împărătească, pentru că şeful Ordinului şi-a făcut în afară de plan o capelă particulară şi o locuinţă pentru sine", relata Ghibu. "Ce era mai firesc ca la preluarea imperiului din partea românilor noul stat să-şi impună acum punctul de vedere în şcoala din chestiune?", concluziona el.

Cu proces

La solicitarea acestuia, "directorul Cărţii Funduare, Florian Bondariu", raporta în august 1936 Judecătoriei Oradea că "Dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost niciodată al Ordinului Premonstratens din Jassovia şi cu atât mai puţin al celui din Oradea (...) Ordinul a fost doar uzufructuarul (utilizatorul) instituit de fostul stat maghiar, al cărui succesor este statul român, cu însărcinarea de a susţine un liceu de băieţi (...) Imobilul a fost deţinut de Ordinul Premonstratens din Jassovia în mod precar, nefiindu-i dat niciodată în proprietate, ci numai în administrare (...) Înscrierea iniţială din CF 3159 Oradea (n.r. - din 1866) pentru Ordinul din Jassovia este total greşită".

Pe baza raportului, Judecătoria a înscris în CF "cu titlu de rectificare" proprietatea statului român în locul Ordinului Premonstratens. Episcopul romano-catolic Fiedler Ştefan, prepozitul Ordinului din Jassovia, Ebergenyi Ambroziu, şi priorul Ordinului din Oradea, Kovacs Candid, au atacat decizia la Tribunalul Bihor. Pe 23 februarie 1937, Gazeta de Vest relata că recursul a fost respins "ca făcut de persoane fără calitate, iar pe fond fără temei", cei trei fiind puşi să achite cheltuieli de judecată statului român, care prin Ministerul Domeniilor şi Ministerul Instrucţiunii angajase 16 avocaţi.

Dreptatea lui Horthy

Care a fost poziţia Premonstratenşilor? În lipsa unei poziţii oficiale, pe care reprezentanţii de acum ai congregaţiei refuză s-o exprime public, ea reiese din actele depuse la dosar. Conform acestora, Ordinul din Jassovia şi Ordinul din Oradea au fost unul şi acelaşi, iar "bunurile Ordinului nu au fost un cadou din partea regalităţii maghiare, cum a susţinut Onisifor Ghibu şi discipolii săi, ci au fost cumpărate din fondurile personale ale membrilor Ordinului", asta chit că nu există niciun act de vânzare-cumpărare încheiat de Premonstratenşi de-a lungul istoriei.

"Nimeni de la împăratul Francisc II n-a tulburat stăpânirea Ordinului cu vreo pretenţie, numai în 1936 Judecătoria Oradea a găsit formula magică prin care, la cererea unui particular, Onisifor Ghibu, cunoscut naţionalist antimaghiar, care s-a dat drept împuternicit al Ministerului Instrucţiunii Publice, a pronunţat din oficiu ştergerea proprietarului de peste un secol şi l-a înlocuit cu un alt proprietar, fără măcar vreo judecată", susţin reprezentanţii Premonstratenşilor.

Aceştia admit, totuşi, că în 1937 Tribunalul Bihor a judecat un recurs, însă Ordinul a atacat sentinţa la Înalta Curte, fără ca aceasta să apuce să se pronunţe, din cauza izbucnirii războiului, motiv pentru care consideră percheziţia Jandarmilor de la sediul Premonstratenşilor, având ca scop evacuarea călugărilor, absolut abuzivă, de vreme ce procesul nu fusese finalizat.

Premonstratenşii susţin că o reparaţie le-a făcut doar o Ordonanţă a Guvernului lui Horthy după Dictatul de la Viena, care le-a redat proprietăţile: "Deoarece până atunci judecarea procesului nu a fost reluată în România, Ungaria nu a făcut altceva decât să continue judecarea proceselor Ordinului şi să le soluţioneze, respectând pe deplin normele internaţionale care prevăd imperativ ca procesele să aibă un deznodământ juridic valid, legal şi corect". Numai că, în ciuda acestei "reparaţii", nicicum dovedite, Premonstratenşii cer, pe de altă part,e şi reluarea procesului de la Înalta Curte de Casaţie din Bucureşti, "nefinalizat" după 1938.

Apariţie-surpriză

Până acum, Judecătoria Oradea şi Tribunalul Bihor au respins pretenţiile Ordinului Premonstratens, iar Înalta Curte a respins şi cererea de strămutare a procesului formulată de congregaţie pe motiv că Primăria, prin primarul Ilie Bolojan, "dispune de influenţe politice şi economice deosebite care au influenţat şi vor putea influenţa imparţialitatea judecătorilor locali".

Ca urmare, litigiul a rămas să fie tranşat la Curtea de Apel Oradea, unde astă-primăvară, înaintea vacanţei judecătoreşti, îşi făcea apariţia spectaculoasă un personaj misterios: o femeie, cetăţean maghiar, domiciliată la Budapesta, de profesie istoric. Trântind pe masa judecătorilor un maldăr de acte scoase dintr-o geantă de voiaj, a anunţat că este noua reprezentantă a Ordinului Premonstratens, special mandatată de prepozitul prelat Fejes Rudolf Anzelm în locul avocatului de până atunci, Kincses Elod, ceea ce înseamnă că Premonstratenşii aşteaptă în mod clar mult mai multe de la ea decât de la avocat. Ce documente a pus pe masa magistraţilor şi cât de greu pot influenţa acestea soarta procesului, aflaţi în continuare, tot de la BIHOREANUL...

OBBY UDMR
Lege "lărgită"

Întrucât esenţială în procesele intentate statului român de puzderia ordinelor călugăreşti catolice din Transilvania este proba că au calitatea de persoane juridice, legal înfiinţate, parlamentarii UDMR s-au transformat în adevăraţi lobby-işti ai congregaţiilor, străduindu-se să le scape de această obligaţie elementară. Astfel, în luna martie a acestui an, fără a o populariza defel, senatorii şi deputaţii UDMR au înregistrat la Parlament o propunere de modificare a OG 94/2000, pentru ca statul să restituie proprietăţile "congregaţiilor, ordinelor, asociaţiilor şi fundaţiilor cultelor indiferent dacă au fost sau nu reînfiinţate" legal.

Guvernul s-a împotrivit deoarece "s-ar include în sfera de aplicare a legii şi imobile care au fost proprietatea unor persoane distincte juridic de cultele religioase", dar şi pentru că este deja copleşit de revendicări, suspectând că unele sunt frauduloase de vreme ce "din practica de până acum a Comisiei de retrocedare a reieşit că organizarea, statutul juridic şi modalitatea de dobândire a patrimoniului de către ordinele călugăreşti nu sunt clare".

Propunerea UDMR a fost dezbătută lunea trecută în Senat, care a respins-o, dar votul decisiv va aparţine Camerei Deputaţilor.