URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Septembrie 2024, 16:01

Războaiele din care Oradea a ieșit foarte bine

Războaiele din care Oradea a ieșit foarte bine sursa foto: Facebook / Visit Oradea / Bogdan Mustatea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În viață, pe lângă sănătate e bine să ai și noroc - vezi cazul celor de pe Titanic, care au avut sănătate dar nu i-a ocolit ghinionul. Oradea nu se poate plânge că nu are noroc. Și, culmea, războaiele, care de obicei au un efect devastator, i-au adus multe avantaje.

La începutul secolului XX, municipalitatea a făcut un împrumut uriaș la băncile din Imperiul Austro-Ungar, cu scadență prin anii 1960. A venit Primul Război Mondial, apoi Marea Unire, iar datoriile nu s-au mai plătit niciodată.

Un alt mare noroc, de data asta post-revoluționar, a fost intrarea României în NATO. Americanii știau că de fapt războiul rece nu s-a terminat, ci doar a luat o pauză, așa că ne-au băgat și pe noi în alianță. Cum reglementările NATO prevăd ca armata trebuie să se retragă la cel puțin 50 de kilometri de graniță, orădenii s-au trezit cu o grămadă de terenuri și clădiri.

Splendidul sediul al Garnizoanei a devenit un admirabil muzeu, iar unitățile militare din preajma Universității au încăput pe mâna atotputernicului Unchi Maghiar. Dacă încă stăm prost la dascăli și studenți, măcar la capitolul clădiri suntem în top.

Pe spațiile unde se chinuiau răcanii să mânuiască armele au răsărit o bibliotecă, un liceu, un incubator de afaceri, diverse instituții, iar acum se ridică un centrul cultural, un hotel și, în viitorul apropiat, un stadion nou nouț. În zona unde tancurile bătrâne din Al Doilea Război Mondial scurmau pământul a apărut un parc industrial.

În plus, s-au construit o grămadă de blocuri care asigură mult dorita densificare, numai că în acest caz doar o mică parte dintre orădeni s-au bucurat de asemenea pleașcă. Mai exact, orădenii Sanyi, ca președinte de Județ, și Beni, ca mare dezvoltator imobiliar.

Acum, după izbucnirea războiului din Ucraina, firma Nokian a decis să-și mute fabrica de anvelope din Rusia taman în Oradea Mare. Fără aventura lui Putin, pe locul unde acum se înalță o mândrețe de fabrică ar fi păscut în continuare oile.

Mă aștept ca la un eventual conflict între China și Taiwan să ne trezim și cu o mega-fabrică de microprocesoare în oraș...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Oradea la inceputul secolului trecut
Imprumutul acela a fost facut de catre ungurii invadatori, care vremelnic se aflau la conducera orasului. Au facut-o pt distractiile lor. Cand au fost alungati, in afara de cladirile construite de evreii cu bani, "orasul" era plin cu baraci insalubre si noroi peste tot. Nu canalizare, nu drumuri. Romanii nu aveau dreptul sa locuiasca in oras. Discriminari peste discrimnari. Erau vremurile grofilor nesatui.
Postat 22 Septembrie 2024, 16:48 de Timi
Cotropitori
1. Cea care a contractat imprumutul la inceputul sec XX, a fost administratia cotropitorilor unguri. Au facut-o pt huzurul lor. Altfel, la cate crime si la cat au jefuit, austro-ungurii ne datoreaza vreo patru sute de miliarde de euro! 2. Cat despre razboiul rece, la Malta, in 1989, Gorbaciov isi revendica dreptul de a face ce vrea el in Romania. 3. Fara Universitatea din Oradea, infiintata de catre controversatul domn Maghiar, azi Oradea era in liga cu Marghita, Alesd, Salonta, Beius, Stei. Adica in liga 4.
Postat 22 Septembrie 2024, 16:26 de Riviera
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON