Municipalitatea orădeană a căzut la pace cu dezvoltatorul imobiliar Imopark, care dorea să construiască un bloc pe spaţiul verde din spatele Bisericii Emanuel, în strada Ștefan Octavian Iosif.
"Plăteşte cineva?"
Consiliul Local a aprobat joi, cu unanimitate de voturi, un schimb de teren între oraş şi firmă, după ce aceasta a câştigat procesul intentat oraşului pentru blocarea proiectului şi despăgubiri de sute de mii de euro.
"Suntem la finalul unei acţiuni juridice care ar fi putut să coste Primăria Oradea un milion de euro", a spus consilierul local Adrian Madar, care a subliniat că, din acest motiv, grupul PSD din care face parte, va vota în favoarea schimbului de terenuri.
Madar a cerut solicitat însă identificarea şi, eventual, sancţionarea vinovaţilor din Primărie.
"Cine a greşit? Plăteşte cineva? E totuşi un milion de euro care ar fi putut fi plătit de către oraş în urma unei decizii neinspirate a unor funcţionari...", a spus consilierul local.
Aprobat şi pe urmă anulat...
În replică, primarul Florin Birta a explicat că municipalitatea orădeană a pierdut în instanţă ca urmare a propriilor decizii.
Consiliul Local Oradea a aprobat în iunie 2018, la propunerea Imopark, un Plan Urbanistic Zonal. Acesta prevedea construcţia unui bloc cu parcări subterane şi spaţii comerciale la parter pe amplasamentul delimitat de străzile Ştefan Octavian Iosif, Alexandru Xenopol şi Păunului pe care firma îl deține și care era folosit ca spațiu verde.
În mai puțin de un an, în februarie 2019 Consiliul Local şi-a revocat propria hotărâre, iar Primăria Oradea nu a mai autorizat construcţia.
"Nu a fost nicio decizie neinspirată a niciunui funcţionar. O firmă (n.r. - Imopark) avea un teren într-o zonă care respecta anumite prevederi urbanistice. Prin solicitările făcute către Primăria Oradea, firma şi-a realizat un PUZ pentru construcţia unui bloc. La solicitările cetăţenilor de a nu mai face încă un bloc acolo şi pentru că zona este aglomerată, blocurile sunt unele lângă altele, nu sunt locuri suficiente de parcare şi parcuri în zonă, Primăria nu a mai emis o autorizaţie de construire pentru această construcţie", a explicat Birta.
Revocarea a fost cerută Consiliului Local de către fostul primar Ilie Bolojan, în urma unor întâlniri în teren cu riveranii, care l-au convins că zona (foto jos) este și așa aglomerată.
Procese pierdute în lanţ
Ulterior, în procesul deschis în urmă cu 5 ani la Tribunalul Bihor, firma Imopark a câştigat în 2022 anularea Hotărârii de Consiliu Local din 2019 care îi desființa PUZ-ul propus.
În plus, dezvoltatorul imobiliar urma să primească despăgubiri de peste 350.000 euro pentru daunele contractuale rezultate din ante-contractele încheiate cu cumpărătorii apartamentelor din bloc, din contractele cu constructorii şi furnizorii de materiale şi altele.
În urma recursului făcut de Primăria Oradea, Curtea de Apel Bihor a menţinut în 2023 sentinţa privind anularea HCL-ului atacat de Imopark, cu deosebirea că a cerut rejudecarea valorii daunelor care trebuie plătite firmei.
Dezvoltatorul imobiliar a deschis un nou proces la Tribunalul Bihor, iar următoarea înfăţişare ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
Teren contra teren
Cum oraşul risca să piardă şi acest proces, având în vedere sentinţele anterioare, reprezentanţii Primăriei au căutat o soluţie de împăcare.
"Am avut discuţii cu reprezentanţii firmei şi am găsit o altă locaţie în oraş cu care vom face un schimb de teren", le-a explicat consilierilor locali primarul Florin Birta.
Conform înţelegerii aprobate joi de Consiliul Local, în schimbul suprafeţei de 1.569 metri pătraţi situată în strada Ştefan Octavian Iosif, în spatele Bisericii Emanuel, între blocurile existente şi Prima Shops, Primăria Oradea va oferi Imopark două loturi cu o suprafaţă totală de 4.979 metri pătraţi, situate în strada Thurzo Sandor din cartierul Ceyrat.
"În plus, după calculele evaluatorului, reprezentanţii firmei vor mai plăti aproximativ 15.000 euro, către Primărie, diferenţa de valoare dintre terenuri", a spus Birta.
Potrivit edilului, amplasamentul obținut de municipalitate va fi amenajat ca și parc pentru locuitorii din zonă.
Aventura din Paleu
Înfiinţată în anul 2018, firma Imopark a construit, în colaborare cu alte companii, 600 de apartamente în judeţele Bihor, Maramureş şi Timiş.
În Oradea, dezvoltatorul imobiliar a ridicat un bloc cu 5 etaje în strada Alexandru Xenopol, unul cu 6 etaje pe Calea Aradului şi o clădire cu mansardă în strada Roman Ciorogariu.
În ciuda acestor proiecte realizate, compania a încheiat ultimii patru ani pe pierdere.
După cum BIHOREANUL a mai scris, Imopark a ajuns în atenția publică la începutul acestui an după ce a intrat în conflict cu locuitorii din Paleu care se tem că le va tulbura liniștea zonei.
Firma a propus spre aprobare Consiliului Local din comună un Plan Urbanistic Zonal care prevede amenajarea în pădurea de lângă lacul din localitate a unui parc de aventură.
Investiţie estimată la 15 milioane euro, și greu de amortizat, parcul cu trasee suspendate pe funii şi tobogane, ar urma să fie deservit de un drum de circa un kilometru, o parcare cu 400 de locuri, două clădiri cu câte un etaj, restaurant cu terasă şi multe altele.
PUZ-ul se află încă în dezbatere publică. În urma primei întâlniri cu riveranii, desfăşurate în luna februarie la Primăria Paleu, reprezentanţii investitorului şi-au asumat refacerea proiectului astfel încât să reducă pe cât posibil deranjul provocat riveranilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.