URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 11 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Octombrie 2024, 14:31

Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis: „Totul are un sfârșit” (VIDEO)

Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis: „Totul are un sfârșit” (VIDEO) sursa foto: X / Rafa Nadal
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Unul dintre cei mai titrați și iubiți jucători de tenis din istorie, spaniolul Rafael Nadal (38 ani), și-a anunțat joi retragerea din activitate, printr-un clip în care, plin de emoții, le mulțumește familiei, marilor săi rivali și, mai ales, fanilor.

„Vă anunț că mă retrag din tenisul profesionist. Realitatea este că ultimii doi ani au fost dificili și nu am fost capabil să joc fără limitări. Este o decizie grea, care mi-a luat timp, dar în această viață totul are un început și un sfârșit. Cred că este momentul potrivit să pun capăt unei cariere lungi și mult mai de succes decât mi-aș fi putut imagina vreodată”, a transmis Rafael Nadal.

El a spus, de asemenea, că ultimele sale meciuri vor fi în Cupa Davis, în confruntarea cu Olanda, de la finalul lunii noiembrie, la Málaga, notează Spotmedia.ro. „Sunt entuziasmat că ultimul meu turneu va fi finala Cupei Davis și că voi reprezenta țara mea. Cred că închid cercul, deoarece una dintre primele mele mari bucurii ca jucător profesionist de tenis a fost finala de la Sevilla din 2004”, a spus titratul tenismen.

Rafael Nadal s-a confruntat cu numeroase accidentări în ultimii ani, dar mereu a luptat să revină pe teren. 

De-a lungul carierei sale impresionante, „Rafa” a câștigat 22 de turnee de Grand Slam, dintre care 14 la Roland Garros. El mai are în palmares 36 de turnee Masters și două medalii olimpice de aur, mai arată Spotmedia.ro. De asemenea, de cinci ori a terminat anul pe primul loc în clasamentul ATP și tot de cinci ori a fost campion în Cupa Davis.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON