URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Septembrie 2022, 18:34

PSD-iștii care au votat exproprierile pentru Inelul Rutier Metropolitan se așteaptă la excluderea din partid. Ioana Bara: „Am preferat interesul public”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierii județeni PSD Ciprian Anta și Ioana Bara, care prin votul lor au deblocat proiectul inelului rutier metropolitan propus de Ilie Bolojan, afirmă că se așteaptă să fie dați afară din partid.

Ambii spun, însă, că au acordat prioritate interesului public ca șoseaua să fie făcută, Bara precizând că altfel nu se mai putea uita „în ochii oamenilor”, și critică politicianismul conducerii PSD Bihor, care a făcut ca unele exproprieri să fie votate, iar altele nu.

Decizie politică încălcată

Așa cum BIHOREANUL deja a relatat, la ședința de joi a Consiliului Județean Bihor proiectul pentru aprobarea declanșării procedurilor de expropriere a terenurilor necesare construirii inelului rutier metropolitan, consilierii Anta și Bara au votat pentru adoptarea proiectului, așa cum au făcut și cei 23 de reprezentanți ai PNL, deschizând astfel calea punerii lui în aplicare, după ce exproprierile fuseseră „trântite” de trei ori în lunile iulie și august prin voturile PSD și UDMR.

Prețul a fost, însă, încălcarea unei decizii a Biroului Permanent Județean al PSD Bihor, conform căreia nici unul dintre cei șase consilieri județeni ai partidului nu avea voie să voteze pentru exproprieri, pe motiv că în satul Cheriu ar urma ca traseul să treacă prin intravilanul localității, traversând câteva terenuri agricole.

De altfel, cu o zi înainte de reuniunea CJ Bihor, PSD Bihor a emis un nou comunicat în acest sens, reiterând că reprezentanții săi nu vor vota proiectul.

Deciziile conducerii PSD Bihor, „incoerente”

„Este un proiect care trebuia votat. Este un traseu normal, nu se demolează nicio casă și (n.r. – inelul rutier metropolitan) este în folosul comunității”, și-a explicat votul, pentru BIHOREANUL, după încheierea reuniunii CJ Bihor, consilierul Ciprian Anta.

Consilier personal al primarului comunei Sânmartin, Cristian Laza, Anta a afirmat că și-a asumat riscul ca din cauza votului său să fie exclus din partid, la doi ani după ce a aderat la PSD. „Da, mă aștept să fiu dat afară de această conducere a organizației”, a spus el, sugerând că atât timp cât la șefia filialei este actualul președinte, Ioan Mang, nu vede nicio clemență.

Pe de altă parte, Anta a criticat ceea ce a numit „incoerența” deciziilor politice ale PSD Bihor care sunt impuse consilierilor județeni. „Noi nu avem nicio coerență în decizii, la un oraș votăm (n.r. – proiectele de infrastructură rutieră), la altul nu votăm”, a spus el.

Anta a făcut astfel referire la faptul că, de doi ani, de când la conducerea CJ Bihor este liberalul Ilie Bolojan, care a propus realizarea șoselelor de centură ale orașelor Aleșd și Beiuș, precum și a inelului metropolitan Oradea, consilierii PSD au aprobat proiectele și exproprierile pentru centura Beiuș, nu și pentru cea din Aleșd și nici pentru inelul metropolitan. De notat că în același timp, cei șase consilieri ai UDMR fac invers: votează exproprierile pentru centura Aleșd, dar nu și pentru cea din Beiuș, și - la fel cu cei ai PSD - blochează inelul rutier metropolitan.

„Nu puteam să mă uit în ochii oamenilor”

La rându-i, și economista Ioana Bara, care are în PSD o vechime de 26 ani, fiind în legislaturile trecute, de trei ori, consilier local în Beiuș, a explicat că a dat întâietate nu interesului politic al propriului partid, ci interesului oamenilor, care vor să circule mai rapid, dar nu au suficiente drumuri.

„Nu demult mi-am schimbat domiciliul în Sânmartin și băgam ochii în pământ când oamenii mă întrebau de ce nu suntem de acord cu noul drum. În calitate de cetățean al comunei, nu puteam să nu votez un proiect de asemenea anvergură, cu toate problemele care sunt la nivelul comunei, inclusiv de trafic, pentru că o mare parte din trafic (n.r. – dinspre centura Oradea) vine în prezent prin comună”, a spus Ioana Bara.

Și aceasta consideră că poate fi exclusă din partid, dar afirmă că și-a asumat această opțiune: „Da, decizia Biroului Permanent Județean a fost să nu votăm, dar am preferat interesul public”.

La fel ca Anta, colegul său, Bara a subliniat că deciziile conducerii PSD Bihor, strict politice, nu au avut în vedere interesul celor care vor folosi viitoarele șosele. „Am locuit în Beiuș, am avut trei mandate de consilier local în Beiuș, știm cât de greu se circulă în oraș pentru că nu are o centură. De când locuiesc în Sânmartin, am constatat aceeași problemă, se circulă greu în comună pentru că nu există variante alternative. Inclusiv eu voi fi afectată de inelul rutier metropolitan, un pilon de viaduct va fi aproape de casa mea, dar trebuie să avem în vedere interesul comunității, și locale, și din județ, și naționale, pentru că toți vom folosi aceste drumuri”, a spus Ioana Bara.

„Lucrez în Nojorid, iar ca să ajung la muncă trebuia să merg prin centrul comunei, apoi pe centura Oradea, apoi pe DN 79 spre Nojorid. Cu inelul rutier metropolitan, voi ajunge la muncă în 3 minute”, a completat ea.

„Va fi o analiză”

În ceea ce privește atitudinea liderului grupului consilierilor județeni PSD Bihor, Bujor Chirilă, acesta afirmă că nu poate comenta prea multe, deocamdată, despre „trădarea” politică și devierea Ioanei Bara și a lui Ciprian Anta de la linia partidului. Chestionat de BIHOREANUL dacă va susține excluderea celor doi din PSD, Chirilă a răspuns că „Nu pot eu să decid. A fost o decizie a Biroului Permanent Județean, va fi o discuție și o analiză în Biroul Județean. Vom discuta acolo”.  

Amintim că proiectul inelului rutier metropolitan, care ar urma să aibă 17 kilometri și, cu 5 kilometri înainte de Oșorhei, să ocolească localitățile Oșorhei, Băile 1 Mai, Sânmartin, Băile Felix și Nojorid, are deja asigurată o finanțare de 201 milioane lei de la Guvernul României prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, iar cu o săptămână în urmă CJ Bihor a lansat licitația pentru proiectarea și execuția șoselei, singurul motiv pentru întârzierea construirii lui fiind faptul că nu puteau fi făcute exproprierile.

Acestea vizează în total 339.980 metri pătrați de teren, din care 106.855 mp pe teritoriul administrativ al comunei Oșorhei, 198.545 mp pe teritoriul comunei Sânmartin și 34.580 mp pe teritoriul comunei Nojorid. Șoseaua ar urma, totodată, să asigure o conectare între DN 1 Oradea – Cluj, DN 76 Oradea – Deva și DN 79 Oradea – Arad, în afara municipiului reședință de județ și a localităților reședință de comună.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Rușinos...
Ca idee..daca ajungi consilier indiferent la ce partid...partidul te-a promovat. Daca nu esti in acord cu ideile si deciziile partidului iti dai demisia si te retragi. Nu votezi cu opozitia si dupa vii sa faci pe eroul... Bine asta tine de educatie ,caracter, moralitate... Ozi buna!
Postat 23 Septembrie 2022, 18:50 de strada
Țaranul Anta
Ce ai cautat mă in pesede daca ai stiut in ce mizerie te bagi? Pe cei din penele pentru cati arginti o sa-i tradezi si cand? Tot peste doi ani?
Postat 23 Septembrie 2022, 13:44 de oradeanbihor
Grup infractional organizat
Definitia perfecta a institutiei numite "partid politic" . Ghilotinarea unor membri care refuza aceste "violuri in grup" este o abominatie care nu provoaca nici o tresarire nici unei institutii juridice. Se face public, la vedere, precum se decapitau pe vremuri oamenii in piata publica. Intri intr-un partid pentru ca iti doresti sa servesti o comunitate, sa faci tot ce poti pentru binele ei. Ei sunt de alta parere. Trebuie sa faci ce-ti dicteaza partidul. Esti un element decorativ,fara constiinta, la cheremul liderilor, masculului alfa. Absolut gretos...
Postat 23 Septembrie 2022, 09:27 de excalibur
cat de jalnica e opozitia politica PeSeDista
daca pana si proprii soldati si consilieri recunosc ca nu pot tine ochii sus in fata oamenilor cu argumentele partidului lor, ca argumentele nu tin, si opozitia la proiect e pur si simplu demagogie politica, nu argumente tehnice reale si serioase. Daca pana si proprii consilieri nu cred ce sustine partidul in presa si public, credeti ca votantii va cred? Cu siguranta cu strategia asta de opozitie la dezvoltare PSD nu castiga votanti.
Postat 23 Septembrie 2022, 06:11 de unu
Fapta e pedepsita de art. 328 CP!
Se numeste prostituție! Voi cine credeti ca e proxenetul? Ca orice curba are macar unul!
Postat 23 Septembrie 2022, 05:59 de pinonel
CAPUSA
Cand vor intelege si PSDeii ca nu e normal sa stea ca bivolul in namol cum sta boșorogul sef Mango si ca important e ce lasam copiilor nostrii si bunastarea cetatenilor judetului si orasului in care traim ? Nu e nici o rusine ca au “tradat” e chiar o mandrie ca prin ei s-au infaptuit lucruri mari , capusa aia de Mango nu a fost in stare sa faca un pod a urmarit mereu sa mulga orasul si judetul de bani si nu ar fi avut minimul de rusine sa circule intr-un oras retard si nedezvoltat cum au ramas multe din Romania datorita capuselor ca el, Bravo BOLO te stimam si ne bucuram ca ai ridicat Oradea si Bihorul
Postat 23 Septembrie 2022, 03:10 de Mare_blue17
Bla bla bla
Rusine cea mai mare e ca sunt sau au fost pesedisti. Rusinea si mai mare o vor avea daca vor trada trecand in penele.
Postat 22 Septembrie 2022, 18:57 de oradeanbihor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON