URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Decembrie 2013, 18:36

Protestatari anti-gaze de şist s-au legat cu sfori în Piaţa Unirii (FOTO / VIDEO)

Protestatari anti-gaze de şist s-au legat cu sfori în Piaţa Unirii (FOTO / VIDEO) Protestatari anti-gaze de şist s-au legat cu sfori în Piaţa Unirii

Deja tradiţionalul protest pentru Roşia Montană s-a transformat, duminică seară, într-unul vehement împotriva Guvernului Victor Ponta şi a exploatărilor gazelor de şist pe teritoriul României.

Ca de obicei, protestatarii s-au adunat înarmaţi cu pancarte pe care au scris "Vrem România liberă de cianuri, gaze de şist, fracturare şi corupţie", "Opriţi masacrarea României! Române, nu te lăsa, fii stăpân pe ţara ta" ori "Nu putem bea bani". În plus, însă, ei şi-au pus măşti chirurgicale pe faţă şi s-au legat între ei, simbolic, cu nişte sfori, vrând astfel să-şi arate nemulţumirea faţă de incidentele petrecute sâmbătă în comuna vasluiană Pungeşti. Acolo, aproximativ 500 de români au protestat împotriva exploatărilor gazelor de şist pe care le face compania americană Chevron, iar câteva zeci de manifestanţi au fost luaţi pe sus de jandarmi, după ce gardul ce împrejmuieşte terenul companiei a fost dărâmat.

Printre protestatarii de la Pungeşti s-au aflat şi patru bihoreni, iar unul dintre ei, Orlando Balaş, a povestit duminică seară, în Piaţa Unirii, ce s-a întâmplat în satul vasluian. Balaş a spus că protestatarii s-au manifestat liniştit până când între ei au început să apară nişte oameni mascaţi cu cagule ori fulare, "pe care nu-i cunoştea nimeni", care aveau bâte şi care au început să agite spiritele. Aceştia şi jandarmii au fost cei care au dărâmat gardurile Chevron, a povestit Balaş, convins că instigatorii au fost intenţionat plantaţi între protestatari astfel încât oamenii legii să aibă motive să intervină în forţă. Potrivit orădeanului, dovadă este faptul că jandarmii au luat pe sus doar localnicii paşnici, nu şi pe instigatorii cu cagule: "Din păcate, forţele de ordine nu au intervenit să îi ridice pe aceşti oameni, să-i scoată dintre manifestanţii paşnici, care doar strigau lozinci împotriva gazelor de şist, ocupaţiei americane".

Drept urmare, Balaş le-a propus orădenilor ca protestele lor de acum înainte să aibă drept scop clar demiterea Guvernului Victor Ponta, astfel încât abuzurile asupra oamenilor de rând să înceteze.

Apoi, protestatarii orădeni au pornit într-un marş în jurul Pieţei Unirii, legaţi fiind cu sforile. Supravegheaţi de jandarmi, manifestanţii au strigat "Refuz, rezist, nu vreau gaze de şist", "Trădarea de ţară în aur se măsoară", "Uniţi salvăm toată România" ori "Demisia".

După câteva ture în jurul statuii lui Mihai Viteazul, protestatarii i-au aplaudat pe jandarmii orădeni, pentru că se comportă civilizat, şi au discutat despre pericolul gazelor de şist din Bihor. În final, ca de fiecare dată, au decis să se întâlnească la aceeaşi oră, în acelaşi loc, şi duminica viitoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Suntem mintiti,tradari si vanduti
Rise Project publică un text amplu despre plățile pe care le-au făcut cei de la Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care deține licența de exploatare a aurului la Roșia Montană, către persoane publice din România și către instituții de media: ”În 2013, unii au protestat, alții au încasat. Cei care au câștigat efectiv bani din afacerea “Roșia Montană” au fost politicieni influenți, afaceriști controversați, academicieni cunoscuți și toate televiziunile importante din țară, relatează riseproject.ro. În prezent, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), compania care deține licența de exploatare a aurului la Roșia Montană, este urmărită penal pentru spălare de bani. Corporația a intrat în atenția procurorilor după o tranzacție de peste un million de lei cu una dintre “firmele-fantomă” anchetate în dosarul “Păvăleanu” – caz în care a fost arestat un consilier de la Secretariatul General al Guvernului și în care DNA cercetează legături politice cu șefi din PSD. RISE Project a urmărit traseul banilor în acest caz, investigând și tranzacțiile RMGC din acest an. Cele purtătoare de TVA sunt declarate la Fisc, iar Fiscul grupează aceste informații într-un așa-numit “Dosar de inspecție fiscală”. RISE Project a obținut dosarul fiscal al RMGC și a analizat plățile efectuate de corporația minieră în 2013. Prietenul lui Ponta În decursul acestui an, televiziunea de știri România TV (RTV) a încasat 1.542.721 lei de la RMGC. Informația reiese din două tranzacții înregistrate la Fisc. Televiziunea RTV funcționează pe firma RTV Sattelite Net care, de altfel, a încasat banii de la societatea minieră. Patronul din acte al televiziunii este un cetățean de 29 de ani din Ploiești, pe nume Radu Mihai Tronaru. Pe acesta, însuși magnatul Sebastian Ghiță l-a reprezentat în relația RTV cu CNA. Tot un ploieștean este directorul general al televiziunii. Îl cheamă Alexandru Iacobescu și îi datorează lui Sebastian Ghiță fix 90.300.000 de euro. Acest împrumut e menționat în declarația de avere depusă de Ghiță la Parlament. Glar Construct SRL din Ploiești, o altă firmă legată de Sebastian Ghiță, a primit 2.599.319 de lei de la RMGC, în acest an. Sebastian Ghiță a intrat în firma Glar Construct în 2005 și, șase ani de zile, până în 2011, a figurat în acționariatul SRL-ului alături de prietenul său din liceu, Gabriel Anghel zis “Ceață”. Relația apropiată dintre premierul Victor Ponta și Sebastian Ghiță este de notorietate, asumată de ambii. Consilierul lui Ponta Adică, Ionel Blănculescu. Acum, este consilierul onorific al premierului României, Victor Ponta. În trecut, a fost secretar de stat și ministru delegat pentru coordonarea Autorității de Control în guvernul Năstase. Dincolo de funcțiile publice, Ionel Blănculescu face afaceri prin firma Consultanța și Investiții Financiare SRL – al cărui nume dezvăluie și domeniul de activitate al companiei. Blănculescu deține 90% din acest SRL cu sediul operațional într-un compex imobiliar din sectorul 3 al Capitalei, în timp ce restul participațiilor îi revin soției sale. Cert este că, în 2013, firma lui Ionel Blănculescu a primit 122.910 lei de la o agenție digitală de PR și publicitate. Aceasta din urmă se numește Republika Interactive și e una dintre casele de lobby angajate de RMGC. Fiicele lui Voiculescu Cele două fete ale magnatului Dan Voiculescu, Corina și Camelia, au primit 468.264 lei de la RMGC direct prin firma Global Media Solutions SA. Antena 3, la rândul ei, a încasat 495.936 lei de la RMGC. La acesti bani, se adaugă și alți 580.872 lei primiți de Antena 1 (Antena TV Group) din aceeași sursă. Toate, în 2013. Consilierul lui Năstase Și Mihai Ciprian David, fost consilier al ex-premierului Adrian Năstase, a primit 311.732 lei de la RMGC. Plata a fost încasată de Aerotravel, agenția lui de turism. Consilierul lui Tăriceanu Marius Andrei Marcovici, fostul consilier personal al premierului Călin Popescu-Tăriceanu, a încasat și el 179.831 de lei de la RMGC. Banii au intrat în contul Mysore Consulting SRL, compania lui Marcovici. Sora primarului din Roșia Montană Printre beneficiarii importanți ai banilor RMGC se numără sora primarului din Roșia Montană, Eugen Furdui. Edilul este președintele filialei PDL din Roșia Montană, el emite autorizații locale și contabilizează susținerea localnicilor față de proiectul minier din localitate.  În același timp, firma Manuel-Inter, deținută de Elisabeta Furdui (sora primarului), a încasat, în 2013, suma de 690.936 lei de la RMGC. Academicieni pe persoană fizică Academicienii Alexandru Vulpe și Răzvan Theodorescu fac parte din „Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană” – grup care organizează dezbateri și emite rapoarte legate de soarta patrimoniul arheologic de la Roșia Montană. Din postura de voci avizate, cei doi academicieni au susținut proiectul minier în cadrul tuturor dezbaterilor publice la care au participat, inclusiv în fața Comisiei de Anchetă din Parlament. Consultantul politic Renumitul consultant politic Dan Andronic apare și el în dosarul fiscal al RMGC. În 2013, agenția D.A. Communication & Media, patronată de Andronic, a facturat către RMGC servicii în valoare de 420.200 lei. Ulterior, o parte din acesti bani (265.500 lei) au plecat din contul firmei lui Andronic în cel al postului B1 TV – controlat, în acte, de mai multe companii ale familiei Păunescu în asociere cu Sorin Oancea, managerul televiziunii. Tot agenția lui Andronic a mai trimis 131.275 lei, din banii încasați de la RMGC, către editura Tipogrup Press, controlată de ziariștii Mircea Pufu și Ion Cristoiu. Aceasta din urmă este publisher-ul revistei Historia. Pe de altă parte, Dan Andronic este proprietarul ziarului Evenimentul zilei și al revistei Capital. Minerul TV Potrivit dosarului fiscal al RMGC, corporația a plătit publicitate tuturor televiziunilor importante din România. În afară de cele menționate mai sus, posturile care au luat bani în 2013 sunt: Pro TV (959.414 lei), B1 TV 614.996 de lei), Kanal D (217.978 lei), Prima Tv (175.076 lei), Realitatea TV (75.116 lei), TVR (102.040 lei), Etno TV (12.710 lei), Alba TV (22.780 lei) și agenția de știri Mediafax (13.651 lei). ”       Integral pe  RISEPROJECT
Postat 09 Decembrie 2013, 08:37 de Dan
caraghiosilor
De ce nu protestati impotriva CET-ului , ca acolo e poluare istorica deja si o vede si simte toti oradenii. De atatia ani nu au reusit sa puna niste filtre acolo nesimtitii aia, dar de marit pretul la gigacalorie nu uita ! .
Postat 09 Decembrie 2013, 08:12 de john doe
Politivs
Ceva pute aici a politica... Balas asta este cu PDL-ul?
Postat 09 Decembrie 2013, 00:06 de Vlad Tepes
De la ce a plecat daramarea guvernului Boc?
Exact de la gazele de sist, asa ca ipocrizia, minciuna, nesimtirea, aroganta, incompetenta si penibilitatea, sunt din nou la locul lor. Adica la guvern, parlament, presedentie, pe strada sau la televizor.
Postat 08 Decembrie 2013, 20:51 de Bowl
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON