URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Decembrie 2013, 18:01

Protest şi între sărbători. Circa 30 de orădeni au strigat: "Prefect, trezeşte-te!" (FOTO / VIDEO)

Protestatarii împotriva exploatărilor de la Roşia Montană şi a celor de gaze de şist s-au adunat duminică după amiaza la statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii. Ce-i drept, probabil şi din cauza sărbătorilor, la protest au participat puţin peste 30 de persoane.

De altfel, şi participanţii au fost mai puţin vocali de această dată. Totuşi, după aproximativ jumătate de oră, au început scandările, printre care deja cunoscutele: "Uniţi salvăm Roşia Montană!", "România nu uita, Roşia e inima!", "Trădarea de ţară în aur se măsoară" şi "Nu cedăm, nu capitulăm!".

De asemenea, orădenii din Piaţa Unirii au mai strigat "Felix, Roşia şi Pungeşti, mii de inimi româneşti", "Nu uitaţi că noi vă plătim pe voi", "România, trezeşte-te!", "Oradea, trezeşte-te!", "Sânmartin, trezeşte-te!" şi, în fine, "Prefect, trezeşte-te!". "Niciodată...", a adăugat ironic un protestatar. Tot ei au strigat apoi "Jos Băsescu, Ponta şi Antonescu!" şi "Ne apărăm pământul, apa, sănătatea!".

Şi de această dată, orădenii au adus cu ei bannere şi pancarte cu mesaje precum "Nu putem bea bani!", "Nu fracturării gazelor de şist!" şi "Opriţi masacrarea României. Române, nu te lăsa, fii stăpân pe ţara ta!".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
vai,vai..
..Ce nu pricepe taranul care protesteaza este ca PREFECTUL are dreptate!Constitutia trebuie respectata..Ce treaba are tatal prefectului in aceasta ecuatie?Adevarul este ca Boc si Ghilea au aprobat licitarea perimetrului Felix pt explorare..dar ca sa inteleaga taranul de la Sinmartin care se trezi ca face politica...!Apa termoninerala furata la pensiuni CINE o plateste?Furtul cine-l condamna?Zii tarane ca esti tare dastept...!
Postat 31 Decembrie 2013, 08:10 de gheorghe
sa dam gaz la banditi
Nu o mana de chelneri, strungari, activisti PCR, habarnisti umpluti de diplome la facultatea Vadu Crisului, aflati in prezent in guvern si parlament, ne vor stabili soarta noastra si a ultimelor resurse ramase nejefuite in Romania! Guvernul lui Viorel, Crin, Gigel-Sorinel si a celorlalti Dorei, au inteligenta echivalenta cu cea a soferilor si valetilor omologilor lor din UE. Nu e de mirare ca Romania are in continuare o imagine proasta: Guvern infractor, Parlament imbecil, intelect politic sub nivelul soferilor parlamentarilor UE, asta induce parerea ca toti locuitorii acestei tari sunt ca si reprezentantii lor! Sa lasi acesti idioti, care mai au si hotia in sange, sa decida asupra resurselor naturale este ca si cum ai lasa un nebun sa intre cu tigara aprinsa in rezervorul de benzina!
Postat 30 Decembrie 2013, 13:32 de gazolinel
PD sau UDMR ?
Nu o mana de oameni manipulati poate hotari soarta rezervelor strategice. Daca un prefect a avut curaj sa infrunte si sa explice corect despre ce este vorba sar toti pseudo ecologistii ! Rusine !
Postat 30 Decembrie 2013, 12:31 de Vladimir
Crin?
Am trecut prin Piata si la un moment dat am auzit strigandu-se: Jos Basescu/Ponta si-Antonescu! N-am prea inteles ce cauta in ecuatie Crin Antonescu din moment ce Domnis sa a spus public ca este impotriva acestor exploatari(dar si a Rosiei Montana, cel putin in aceasta forma). In rest, protest indreptatit!
Postat 30 Decembrie 2013, 11:11 de TDS
Oberemonser
Dacă se va striga "ospătar, o bere si cinci mititei" atunci se va activa prefectu-ospătar...si va face ceea ce știe...
Postat 29 Decembrie 2013, 20:57 de Varadensis
Lui POPA CORNEL !!
Lui POPA CORNEL nu-i strigati ,,TREZESTE-TE . Probabil ca nu .Oricum nu va aude nici LA PROPRIU NICI LA FIGURAT !? Exploatarile de sist si RMGC nu sunt decat ,,unelte politice'' de manipulare ! In Romania nu vor fi exploatari de sist !!
Postat 29 Decembrie 2013, 19:04 de kkk
Prefect, trezeşte-te!
Ăstuia poţi să-i strigi direct în urechi că tot degeaba e. Omul are o problemă din născare! Pe de o parte vrea funcţii şi avere, pe de o parte e taică-su care-l consiliează familial, pe de o parte de partidul care-i dă cu o mână şi îi ia cu două, iar pe de altă parte stă el, singur-singurel cu gândurile lui, care-l chinuie spunându-i să se ascundă cât mai departe! Aşa că, fiind atât de împărţit între multiplele sarcini care-i străbat micul creieraş, se joacă online de-a "v-aţi ascunselea" cu ceilalţi, punându-se pe "invisible" şi sperând să nu-l găsească nimeni.
Postat 29 Decembrie 2013, 18:10 de Strattera
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON