La ani buni după mişcările semnificative din vremea când partidul era condus de Liviu Dragnea, ţintă a protestatarilor, sediul PSD Bihor a devenit, din nou, "obiectiv" pentru aceștia.
Un grup de activişti ai AUR s-a "plimbat" prin faţa clădirii din centrul Oradiei, lăsând candele aprinse la intrare şi purtând pancarte prin care şi-au manifestat opoziţia faţă de anunţata comasare a alegerilor.
Cu întârziere
Acţiunea de protest, anunţată în prealabil pe reţelele de socializare, a avut loc miercuri seară, începând cu o întârziere de 20 de minute după ora 18, când mai mulţi susţinători ai AUR, din Oradea, dar şi din alte localităţi, s-au adunat în Parcul 1 Decembrie, pentru ca apoi să traverseze strada şi să staţioneze pe trotuarul din faţa Facultăţii de Medicină şi Farmacie.
La un moment dat, sub supravegherea coordonatoarei filialei judeţene, Diana Noane, şi a vicepreşedintelui organizatoric, Ciprian Blejan, acesta fost preşedinte ALDE Bihor, suporterii AUR au pornit spre sediul PSD Bihor, având grijă să rămână pe trotuar, fără a încerca să "ocupe" carosabilul. "Noi am cerut autorizaţie pentru protest, dar nu ne-a fost dată", a explicat Blejan BIHOREANULUI.
Date fiind condiţiile, oamenii - "circa 200" la număr, potrivit lui Blejan, "cam 100", conform evaluării, neoficiale, a jandarmilor trimişi la faţa locului - s-au limitat să simuleze o plimbare prin dreptul sediului PSD, atât dinspre centru, cât şi dinspre FMF.
Ei au purtat însemnele AUR, steaguri ale partidului, dar şi tricolore, precum şi pancarte pe care scria "Nu ucideţi democraţia!", "Partidul lui Iliescu vrea comasarea alegerilor", "Da nu vă este ruşine?", "PSD şi PNL, mai bine vă comasaţi între voi!", "Rămas bun, democraţie!" şi "Alegeri separate, pentru vocea fiecărui cetăţean!".
Unii dintre ei au aprins la intrarea în gangul spre sediul PSD candele, semnificând ideea de doliu pentru "răposata" democraţie.
Oamenii nu au scandat niciun slogan, iar "plimbarea" şi-au încheiat-o după circa 40 de minute fără niciun fel de incident. De altfel, niciun jandarm nu a legitimat vreun participant la protestul tăcut şi desfăşurat în ordine.
"Le este frică de noi"
"Plimbarea" susţinătorilor AUR, a declarat BIHOREANULUI Ciprian Blejan, s-a dorit un "protest paşnic" împotriva intenţiei partidelor de guvernământ, PSD şi PNL, de a comasa în vară alegerile pentru Parlamentul European şi cele locale, iar în toamnă pe cele legislative şi prezidenţiale, fapt considerat anti-democratic, chiar dacă astfel de comasări au mai avut loc şi în trecut, iar în alte state europene se practică acelaşi lucru.
"Este un protest paşnic, ne-am adunat pentru a protesta împotriva a ceea ce îşi doresc PSD şi PNL, un atentat grav la democraţie. Groparii democraţiei fac orice şi se unesc pentru a scăpa de AUR, pentru că le este frică de noi. Aceste partide cleptocratice îşi bat joc de democraţie din frica de a pierde ciolanul. Partidul unic PSD şi PNL ne întoarce în timp 35 ani, pentru a instaura dictatura. Au legat primarii de partidele lor, prin şantaj, primarii nu sunt lăsaţi să aleagă dacă vor să mai continue cu partidul din care au fost aleşi sau doresc să îl schimbe, deoarece îşi pierd mandatele dacă trec în timpul lui la alt partid, din nou un mare abuz la democraţie şi liberul arbitru. PSD şi PNL ne-au furat trecutul şi prezentul şi vor să ne fure şi viitorul", a spus Blejan.
Comasarea alegerilor este dorită de PSD şi PNL pentru a-şi maximiza scorul prin mobilizarea primarilor, în condiţiile în care AUR nu are nici primari, nici organizaţii locale consolidate, dar în schimb poate "racola" de la alte partide în pragul alegerilor, când aceştia sunt sancţionaţi degeaba prin pierderea mandatelor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.