URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Iulie 2020, 13:05

Proiectil din al Doilea Război Mondial, găsit într-o curte din Beiuş

Proiectil din al Doilea Război Mondial, găsit într-o curte din Beiuş foto: arhiva ISU Crişana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pirotehniştii din cadrul ISU Crişana au intervenit, marţi, pentru ridicarea unui proiectil cu calibru de 100 mm, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, găsit de un beiuşean care locuieşte pe strada Horia.

Bărbatul făcea săpături în curte, pentru a-şi racorda casa la reţeaua de canalizare când a găsit muniţia rămasă neexplodată.

Proiectilul a fost ridicat, transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrus ulterior prin explozie controlată.

ISU Crişana le reaminteşte bihorenilor că, pentru a evita o tragedie, dacă găsesc elemente de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112 şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

De asemenea, se interzice ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe; comercializarea lor prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; introducerea muniţiilor în foc; topirea elementelor metalice de muniţii; tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte; demontarea focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.564 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON