URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Septembrie 2024, 07:27

Programul Oradea FestiFall 2024

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea se pregătește să întâmpine o toamnă vibrantă, plină de evenimente memorabile, culminând cu o nouă ediție a celui mai mare festival al orașului – Oradea FestiFall! Festivalul, dedicat aniversării orașului, va avea loc între 11 și 13 octombrie și, pentru prima dată, se va desfășura în 8 locații și pe 4 scene diferite. Timp de 3 zile și 3 nopți, Oradea va pulsa de energie cu peste 100 de spectacole și concerte, reunind peste 400 de invitați care vor transforma orașul într-o adevărată sărbătoare.

8 locații de festival

Piața Unirii, epicentrul sau “inima” orașului, va fi și în acest an centrul de gravitație al festivalului, găzduind cele mai mari concerte și spectacole ale serilor, dar și o selecție de food truck-uri cu preparate delicioase.

Piața Ferdinand, deja consacrată ca locație FestiFall, va redeveni punctul de întâlnire pentru iubitorii de muzică live, alături de dj seturi cu invitați locali și naționali, la scena urbană ridicată în fața Teatrului. Locația va fi plină de energie, animată de ritmuri și mixuri captivante care vor ține publicul în mișcare până târziu. Atmosfera de festival va fi completată de mâncare bună, o zonă de bar, dar și un cort destinat activităților pentru copii, care va fi amplasat în spatele Teatrului de Stat.

Și strada Libertății se pregătește să găzduiască una din scenele festivalului, întrucât colaborarea cu Jazz in the Park va fi reluată și pentru această ediție Oradea FestiFall, după succesul avut la ediția din 2023. Jazz by the River va aduce un strop de magie pe malul Crișului Repede cu artiști și muzică jazz de calitate, într-un cadru boem și relaxant.

Râul Crișul Repede este anul acesta principala noutate și punctul de atracție al festivalului, întrucât va găzdui o mulțime de activități pentru cei mari și mici. Atracția principală de pe Crișul Repede va fi un spectacol imersiv pe apă, susținut de trupa Ilotopie din Marsilia, Franța. De asemenea, publicul prezent se va putea bucura timp de 3 zile de rafting, caiac, canoe, sau ateliere interactive “Descoperă Lunca Crișului”.

Numeroși alți artiști stradali, veniți din diferite colțuri ale Europei, vor însufleți din nou pietonala Vasile Alecsandri aducând culoare și bună dispoziție după-amiezilor și serilor de weekend.

Parcul 1 decembrie, tot o locație nouă a acestei ediții, va fi gazda generoasă a producătorilor locali de bunătăți și obiecte artizanale. Târgul desfășurat aici îi va aștepta pe vizitatori zilnic cu delicii culinare, fructe și legume de sezon, siropuri, dulcețuri și o mulțime de alte bunătăți. Tot în Parcul 1 decembrie va fi amplasată o roată panoramică, înaltă de 30 de metri, care va fi cu siguranță un punct de atracție al festivalului anul acesta.

Ne bucurăm de asemenea că, la această ediție, Cinematograful din Palatul Vulturul Negru este cel care va deveni, timp de un weekend, Palatul Creativ. Publicul va descoperi o serie de expoziții și instalații realizate în colaborare cu Oradea Heritage și Galeria de artă contemporană din Bucuresți, Galateca, după cum urmează: lucrările lui Vlad Țenu, arhitect româno-britanic stabilit la Londra care crează instalații artistice și sisteme de asamblare modulară, obiecte experimentale de design, piese de artă purtabile, precum celebra rochie purtată de Björk produsă în colaborare cu Lana și Swarovsky. În fostul cinematograf se vor mai regăsi o expoziție care celebrează breslele și continuarea tradiției în contemporan, cu lucrări create de artiști precum Betty Stoicovici din Elveția, Misha Diaconu și Alexandru Simion Boeriu din România, o expoziție capsulă a artistului mexicano-german Oscar Castillo, ce trăiește și activează la Berlin și expoziția interactivă de artă și știință, care propune un alt nivel de interacțiune a publicului cu obiectul de artă, reunind instalații de gaming, AR sau sculpturi cinetice, create de artiști dintre care menționăm DAI - Dan Adrian Popescu, Andrei Lazăr, Dragoș Dogioiu și Sânziana Gheorghe. Expoziția va fi completată cu o serie de artiști locali și studenți ai Facultății de Arte din cadrul Universității Oradea și Universității Partium. Palatul Vulturul Negru va găzdui și Sustainable Art Fair, cu prezentarea unei selecții de designeri români contemporani.

Spectacolul instalațiilor va continua și în exterior, întrucât pe esplanada de pe malul Crișului va fi expusă o instalație a Ancăi Boeriu, ce aduce mai aproape de public teme precum apropierea și depărtarea, grija și susținerea, construind o comunitate care înțelege necesitatea legăturilor, susținerii, ajutorului, mai ales în contextul schimbărilor majore climatice, sociale, umanitare și tehnologice. Anca Boeriu este una dintre cele mai importante artiste contemporane, cu expoziții și lucrări în muzee, galerii și colecții relevante naționale și internaționale, dar și cu o bogată activitate curatorială.

Traseul continuă la Casa Darvas-La Roche cu o expoziție de bijuterie contemporană sustenabilă cu piese create de unii dintre cei mai relevanți designeri și branduri de la noi din țară, precum Katerini, Contemporia, Diana Pântea și Alexe Popescu, instalații de eco-artă, dar și cu o conferință pe tema relevanței culturii și industriilor creative în sustenabilitate și o serie de artist-talks susținute de Anca Boeriu, Vlad Țenu în dialog cu artiști locali și cu cei doi curatori.

Piațeta Independenței

În premieră, secțiuni noi construite din Piațeta Independenței vor găzdui comercianți, fiind totodată set-up-ul perfect pentru admirarea spectacolelor de pe râu. Noul amfiteatru care este construit chiar pe malul Crișului Repede va fi locația ideală pentru admirarea activităților de pe apă.

Spectacol pe apă în premieră

Spectacolul Ilotopie este o producție impresionantă care combină actoria, acrobația, muzica și efectele pirotehnice, într-o punere în scenă spectaculoasă pe o porțiune de aproximativ 450 m din râul Crișul Repede. Peste 15 vase plutitoare cu foc, ancorate pe ambele maluri de-a lungul întregii lor lungimi, vor fi aprinse de personaje fantastice la deschiderea spectacolului. Asemenea unor miraje născute chiar din elementele naturii, în acest regat al apei, focului și muzicii, o suită de personaje imaginare desprinse din povești fantastice vor prinde viață și vor încânta cu publicul cu un spectacol impresionant.

Artiști români și internaționali

În ceea ce privește artiștii care vor urca pe scena principală în cele 3 zile de festival, Oradea FestiFall aduce și în 2024 un artist de talie internațională, dar și artiști în vogă din România, promițând momente muzicale memorabile.

Sandra - una dintre cele mai iubite voci feminine ale anilor '80, ne va oferi un concert memorabil, plin de nostalgie și energie. Cunoscuta pentru hituri precum "Maria Magdalena" și "In the Heat of the Night", artista va încânta publicul cu melodii care au marcat generații întregi. Cu o prezență scenică captivantă și o voce inconfundabilă, Sandra reușește să creeze o atmosferă vibrantă, aducând la viață farmecul muzicii retro și oferind publicului o experiență de neuitat. Concertul artistei va avea loc în Piața Unirii în seara de 13 octombrie, începând cu ora 21:00.

La scena din Piața Unirii, publicul se va putea bucura anul acesta de prezența multor alți artiști cunoscuți pe plan național precum Damian Drăghici & Brothers, David Ciente, Maria Chivu si Grupul Jianca, Mustang, The Urs, Andia, Voltaj, Ovidiu Komornik și Feli.

Un element unic pentru această ediție îl reprezintă spectacolul pregătit special pentru Festifall de către artistul și compozitorul de muzică orădean, David Ciente. Acesta a creat un spectacol pornind de la cel mai reprezentativ instrument muzical al regiunii - vioara cu goarnă. Hidedea, termenul folosit în limbajul popular, e un instrument specific Bihorului, dar apărut sub denumirea de vioara STROH (inventat în Anglia). Pentru show-ul din Piața Unirii vor exista momente în care Alex Sferlea, un cunoscut interpret al acestui instrument, va cânta pentru prima dată la acest instrument pe ritmuri de muzică electronică. Melodiile interpretate vor fi dintr-un repertoriu cules din comune din Bihor, precum și din repertorii deja consacrate în cultura bihoreană. Intenția acestui spectacol este de a crea o punte între generații, având un scop comun - moștenirea și patrimoniul cultural al regiunii Bihorului.

Tot în Piața Unirii, sute de tineri de la licee și cluburi sportive din oraș vor urca pe scenă pentru a-și etala talentul și pasiune pentru muzică și dans.  Astfel, în cele 3 zile de festival, veți avea ocazia să-i vedeți performând pe elevii de la Liceul de Artă, Liceul “Don Orione”, Liceul “Emanuil Gojdu”, respectiv pe tinerii de la Palatul Copiilor Oradea, Torja Dance Academy, Asociația Star Vivere, A.U.A Melotherapy Music Studio.

Cei mai importanți sportivi ai orașului vor fi prezenți în Piața Unirii în fiecare zi din cele trei ale festivalului. Astfel împătimiții diferitelor sporturi vor putea interacționa cu idolii lor din echipele de baschet, polo, handbal ale CSM Oradea și echipa FC Bihor.

Spectacol de drone

Un alt punct de atracție al festivalului este spectacolul de drone. Cu un număr impresionant de drone, acest show va transforma cerul într-o scenă spectaculoasă de lumini, oferind o experiență de neuitat pentru toți cei prezenți în Piața Unirii în seara de 12 octombrie.

În ceea ce privește oferta culinară, anul acesta Oradea Festifall va reuni nu mai puțin de 42 de food truck-uri, 6 baruri, 3 wine baruri, 3 truck-uri cu cafea de specialitate, 3 standuri cu cozonac secuiesc, 16 standuri cu produse locale și artizanat și peste 10 atracții și utilaje de agrement.

Cea mai frumoasă sărbătoare a orașului

La Oradea Festifall, întregul oraș va fi cuprins de sărbătoare. Datorită implicării instituțiilor locale și culturale, orașul întreg va prinde viață în weekendul 11-13 octombrie printr-o varietate de evenimente artistice și educative. Muzeul Țării Crișurilor cu toate secțiile – Muzeul orașului Oradea, Muzeul Memorial “Aurel Lazăr”, Muzeul Memorial ,,Ady Endre”, Muzeul Memorial ,, Iosif  Vulcan'', Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti, Filarmonica de Stat Oradea sau Inspectoratul Județean de Poliție, toate aceste instituții se pregătesc intens pentru a oferi expoziții și activități atractive pentru public în perioada 11-13 octombrie. Programul detaliat, alături de lista completă a partenerilor, va fi disponibil pe site-ul oficial al festivalului.

De asemenea, obiectivele turistice Oradea Heritage își vor deschide gratuit porțile pentru public în data de 12 octombrie. Cei interesați vor putea astfel vizita gratuit în cadrul Oradea FestiFall următoarele obiective: Casa Darvas-La Roche, Templul Francmasoneriei, Sinagoga Sion, Turnul Primăriei și Muzeul Istoriei Evreilor. Mai mult, o serie de evenimente vor fi organizate în perioada festivalului în obiectivele Oradea Heritage, tot cu acces gratuit.

Străzile orașului vor fi animate și de o mulțime de reprezentații de artă stradală care vor împânzi timp de 3 zile str. Vasile Alecsandri, Piața Unirii, Piața Ferdinand și str. Libertății, pentru a sărbători din plin ziua orașului Oradea. Cei prezenți se vor bucura de spectacolele stradale de percuție, personaje fantastice pe picioroange sau desprinse din basmele acvatice. Acestea vor fi susținute de artiștii de la Kalimba Batucada (Spania), Underwater World (Germania) și White World (Franța).


Program la scena principală din Piața Unirii:

Vineri, 11 octombrie

19:30   Mustang

20:30   Damian Draghici & Brothers

21:30   David Ciente, Maria Chivu si Grupul Jianca

22:00   Spectacol pe apă - Acqua Forte (râul Crișul Repede - tronson Podul Intelectualilor - Podul Sfântul Ladislau)

Sâmbătă, 12 octombrie

20:00   The Urs

21:00   Andia

22:00   Voltaj

22:00   Spectacol pe apă - Acqua Forte (râul Crișul Repede - tronson Podul Intelectualilor - Podul Sfântul Ladislau)

22:40   Show de drone

Duminică, 13 octombrie

19:00   Ovidiu Komornik

20:00   Feli

21:00   Sandra

22:00   Spectacol artificii

Program la scena secundară din Piața Ferdinand

Vineri, 11 octombrie

16:00   Dinsubsol - Axel b2b Robinski

21:00   Dinsubsol - Crisstia b2b Strigoi

Sâmbătă, 12 octombrie

14:00   Unexpected Visitor

18:00   Silent Path

20:00   Hive Events -Chrom b2b Vladimir

Duminică, 13 octombrie

14:00   Gya& Meda

17:00   Boescu

19:00   Rhem

22:00   Tiberiu Kiss

Programul la cea de-a treia scenă, Jazz by the river, va fi comunicat pe site-ul festivalului.

Organizatori: Primăria Municipiului Oradea prin Visit Oradea.

Partener oficial: BCR.

Partener principal: Plexus.

Parteneri: Marvicon, AstorMueller, AutoBara, Duval furniture, Dripper Urban Retreat, Hive Events, Manifest pentru Oradea.

Parteneri instituționali: Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti Oradea, Muzeul Țării Crișurilor - Oradea, Oradea Heritage, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Poliția Rutieră Oradea, Administrația Bazinală de Apă Crișuri, Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai.

Info

Web: www.oradeafestifall.ro

Facebook: https://www.facebook.com/oradeafestifall

Instagram: https://www.instagram.com/oradeafestifall/

e-mail: office@visitoradea.com

VISIT ORADEA,
25 septembrie 2024

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON