1.177 de bihoreni s-au prezentat, miercuri, la examenul de titularizare. Procentual, numărul candidaţilor prezenţi este de 92% din totalul celor înscrişi la acest concurs, 1.278 la număr.
Nu toţi candidaţii au şi încheiat examenul. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, 69 s-au retras din motive personale sau medicale, iar patru au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze. "Candidaţii eliminaţi pentru tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi pe posturi didactice/catedre în anul şcolar 2019-2020", a transmis IŞJ Bihor.
În premieră, examenul de titularizare s-a ţinut în condiţii speciale, la fel cum a fost la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat: toţi candidaţii au trecut printr-un triaj medical, au fost obligaţi să poarte mască şi au stat la distanţă unii de alţii. În Bihor, nimeni nu a avut temperatura peste 37,3 grade Celsius.
Primele rezultate ale examenului de titularizare vor fi afişate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afişează pe 11 august.
Ca să se titularizeze în învăţământ, adică să obţină un post didactic complet pe o perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minimum 7. Cei care iau între 5 şi 7 pot spera să fie suplinitori.
Cel mai probabil, însă, mulţi candidaţi care îndeplinesc condiţiile de titularizare vor fi tot suplinitori, pentru că numărul de locuri disponibile în Bihor este foarte mic, de doar 32.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice se va face în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, în şedinţe publice sau online, organizate de către IŞJ în intervalul 12 - 14 august.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.