URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 15 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Mai 2023, 18:35

Primul centru intermodal din România finanţat prin POIM va fi construit în Episcopia Bihor. S-a semnat finanţarea!

Primul centru intermodal din România finanţat prin POIM va fi construit în Episcopia Bihor. S-a semnat finanţarea! foto: generic / sursa intermodal-terminals.eu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primul centru intermodal din România finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare va fi construit în vecinătatea staţiei CFR din Episcopia Bihor.

Investiția este menită să transforme Oradea într-un centru logistic prin transbordarea mărfurilor de pe linia ferată pe transportul rutier şi invers.

„Lucrările sunt în achiziţie”

Primarul Florin Birta a semnat luni la Bucureşti contractul de finanţare pentru proiectul în valoare totală de 73,2 milioane lei.

„Proiectul tehnic de execuţie este finalizat, iar lucrările sunt în etapa de achiziţie publică. Se estimează că acestea vor începe în luna iunie şi trebuie finalizate până la sfârşitul anului 2023. Acesta este primul centru intermodal din România pentru care se semnează contract de finanţare prin POIM’’, a transmis, în urma semnării contractului de finanţare la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, primarul Oradiei, Florin Birta.

Potrivit edilului, în urma acestei investiţii, viitorul terminal intermodal va aşeza Oradea pe harta transporturilor de mărfuri la nivel european.

„Municipiul Oradea va deveni un hub pentru transportul de mărfuri datorită faptului că este situat în apropiere de Autostrada Transilvania şi de viitorul drum expres Oradea - Arad, iar calea ferată Cluj - Napoca - Oradea - Episcopia Bihor urmează să fie electrificată şi modernizată. Centrul intermodal va fi conectat, de asemenea, printr-un drum de legătură cu E60 / DN1, iar prin implementarea proiectului va creşte potenţialul economic al oraşului şi implicit al zonei la nivelul întregii regiunii Nord – Vest’’, a mai susţinut Birta, conform unui comunicat de presă trimis luni de Primăria Oradea.

Linii ferate, platforme, birouri

După cum BIHOREANUL a mai scris, proiectul prevede construirea a două linii de cale ferată de câte 700 de metri fiecare, care vor fi utilizate pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor care vor fi transportate prin intermediul acestui centru intermodal. 

Printre lucrările cuprinse în proiect se mai numără construirea unei platforme de beton între cele două linii de cale ferată, a unei clădiri administrative de tip container în care se desfăşoară partea logistică, a unei parcări pentru camioane, dar şi împrejmuirea terminalului intermodal, realizarea iluminatului şi racordul la utilităţi.

Obiectivul de investiţii „Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transport rutier şi feroviar şi în zona gării CFR Episcopia Bihor", va fi finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, axa prioritară 2 - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient.

Valoarea totală a proiectului este de 73,2 milioane lei din care suma nerambursabilă este de 48,1 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Primul? Pe bune?
Ce se dau rotunzi, LKW Walter și-a făcut terminal pe partea celalată cu acces din str. Matei Corvin cam de aceeași capacitate și platformă mult mai largă în câteva luni unde poate încărca/descărca semiremorcile de TIR în/din tren.
Postat 23 Mai 2023, 15:09 de zsizsi
Proiecte de succes finantate de UE in Romania
Oradea se afla printre orasele care beneficiaza din plin de bani europeni. Spor la treaba!
Postat 22 Mai 2023, 22:13 de OrbanKula
preexistent, nu prin finanţare europeana POIM
tot terminal intermodal, dar te poti juca cu definitia in detalii ca sa fie singurul, primul, etc
Postat 22 Mai 2023, 19:48 de unu
?
Si cel actual de la Oradea Est, Velenta ala ce e?
Postat 22 Mai 2023, 18:48 de adi13
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5795 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON