URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Februarie 2020, 17:20

Primarul Ilie Bolojan înfrățește Oradea cu comuna Băcioi din Republica Moldova

Primarul Ilie Bolojan înfrățește Oradea cu comuna Băcioi din Republica Moldova foto: tv8
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local a aprobat marţi, la propunerea primarului Ilie Bolojan, înfrăţirea municipiului Oradea cu comuna Băcioi, suburbie a capitalei Republicii Moldova.

Potrivit edilului, înfrăţirea celor două localităţi va fi făcută pentru ca municipiul de pe Crişul Repede să poată ajuta financiar la construcţia unui terminal de pompieri ori reabilitarea unei grădiniţe.

"Conform legii, trebuie să fim înfrăţiţi pentru că altfel nu avem baza legală pentru a aloca bugete pentru astfel de proiecte", a declarat primarul în conferinţa de presă care a precedat şedinţa Consiliului Local.

De altfel, edilul a anunţat că se va şi deplasa săptămâna viitoare în delegaţie la Chişinău. "Eu voi fi luni la Băcioi pentru a vedea ce proiect vom sprijini", a spus primarul.

Bolojan a ţinut să sublinieze că acordul de înfrăţire nu are nicio miză politică pentru că nu aduce voturi ci este doar o formă de respect din partea municipiului pentru comuna înfrăţită.

În ceea ce priveşte sumele care vor fi alocate pentru proiecte din Băcioi, primarul a spus că "nu este vorba de bugete mari ci de sume rezonabile".

Potrivit edilului, înfrăţirea oraşului Oradea cu comuna Băcioi face parte din strategia municipalităţii orădene de a sprijini comunităţile din diaspora.

Primăria sprijină comunităţile româneşti din Ungaria prin finanţarea cheltuielilor de personal pentru două profesoare de limba română, va înfiinţa cartierul Diaspora pentru românii care vor să se întoarcă acasă din străinătate şi se va implica în unele proiecte pentru românii din Republica Moldova.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
CrisDumi
Asadar carutasii din Oradea munceau pt tine, ca sa faci tu profit, iar Bolojan venea sa-i dai bani imprumut. Sunt doua din comentariile tale. Asta daca cineva mai avea dubii in legatura cu ce fel de idioti comenteaza pe aici. Mintiti unii de numai stiti nici voi cand e zi si cand e noapte, luzărilor.
Postat 20 Februarie 2020, 21:06 de 1011010
Re: oradeaveche
Fix așa este ... fiecare la locul potrivit !?! Dar, dacă te uiți la înfrățirile de dinainte de 2008, vei vedea că se numesc "comune" localitățile din Franța, chiar dacă sunt urbanizate la maxim și au Universități !?! Oradea putea să amplifice relațiile cu C.Ferand spre exemplu, dar nimeni nu a mișcat nimic de aproape 12 ani încoace, chiar dacă în regiunea aceea, Provence ... sunt 6 universități recunoscute internațional iar veniturile "comunei" înfrățite cu Oradea sunt duble, la un sfert de populație față de orașul nostru ruralizat !?!
Postat 20 Februarie 2020, 16:30 de CrisDumi
CrisDumi
Oarecum îți înțeleg ironia, ne înfrățim cu comune. Uitându-mă pe lista localităților înfrățite, avem 2/3 comune și vreo 3/4 orașe dintre care doar Debreținu îi similar ca mărime, aspect, etc. Să fiu puțin acid poate ăsta ni-i locu, recunoașterea pe plan internațional.
Postat 20 Februarie 2020, 10:22 de oradeaveche
Acesta e primul pas ...
... pentru viitoarea înfrățire cu Birtin !?! Începe cu un exod masiv de forță de muncă de la Băicoi la Oradea ... ha, ha, ha ... apoi o să vină toți "birtinezii" să ocupe orașul, ca să-și numere "nevoile" în balconul Primăriei !?! Unii se pregătesc, după Brexit și "mișcările" suveraniste din Polonia și Ungaria, să se întoarcă la "regenerările urbane" învățate pe la "colhozurile" de peste Prut !?!
Postat 20 Februarie 2020, 09:24 de CrisDumi
Moderatorule
Nu spera, nu dispera si o sa traiesti o suta de ani, sau mai multi.
Postat 20 Februarie 2020, 08:32 de 1011010
Moderatorule
Era practic o gluma, nu un repros. Se pare insa ca nu ai avut o zi tocmai buna.Se mai intampla :)
Postat 20 Februarie 2020, 08:31 de 1011010
Cernăuți.
Mi-aș dori să ne înfrățim cu Cernăuți, asemănător ca populație și întindere dar mai ales ca arhitectură, moștenire a vechiului imperiu.
Postat 20 Februarie 2020, 07:16 de oradeaveche
Asa da
La mai mare. Unirea face puterea.
Postat 19 Februarie 2020, 21:26 de 1011010
WTF :)
Una bati la tastatura si alta iese dupa ce apare comentariul. S-au mutat dosarele X in redactie ?
Postat 19 Februarie 2020, 21:23 de 1011010
RE: WTF :)
Nu te gândești că poate ești tu un hiper-agitat și că ar fi bine să te calmezi?
Postat 19 Februarie 2020, 23:13 de Moderator
Primarul are si o gramada de parti buni
Il cam trag in jos niste lingaii idioti, cum e unul care misiuna pe aici zi si noapte. Ok, nu o face cu voia primarului, dar nu da bine.
Postat 19 Februarie 2020, 21:16 de 1011010
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON