URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 13 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Februarie 2025, 15:22

Primarul Florin Birta: „Pe amplasamentul stadionului Iuliu Bodola va fi amenajat un parc”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clădirea actualului stadion Iuliu Bodola, din strada Olimpiadei, care găzduieşte meciurile echipei fanion a judeţului, FC Bihor, va fi demolată după finalizarea lucrărilor de construire a noii arene sportive cu 16.000 de locuri din strada Făgăraşului.

"Va fi amenajat un parc"

Primarul Florin Birta a promis că pe amplasamentul vechiului stadion va fi amenajat un parc mare pentru locuitorii din cartierul Rogerius şi a negat că municipalitatea are în vedere o dezvoltare imobiliară.

"Dacă totul este în regulă, atât din punct de vedere al licitaţiei cât şi al asigurării finanţării lucrărilor, ar trebui ca undeva la începutul anului 2028 noul stadion din strada Făgăraşului să fie gata. Ulterior, după ce acesta va fi funcţional, vom începe procedurile pentru demolarea vechiului stadion FC Bihor. Pe amplasamentul acestuia va fi amenajat un parc", a declarat pentru BIHOREANUL primarul Florin Birta.

Primarul de Oradea a dezminţit zvonurile că municipalitatea pregăteşte pentru acest amplasament o viitoare dezvoltare imobiliară, având în vedere preţul mare al terenului dat de vecinătatea viitorului nod de transport cu trenul, tramvaiul şi autobuzele din zona actualei staţii CFR din Piaţa Bucureşti.

"Afirmaţiile potrivit cărora în acea zonă se vor face construcţii de blocuri sunt pure speculaţii. De altfel, în documentaţiile de urbanism şi în strategia privind «Oradea, oraş verde 2020 - 2030» pentru amplasamentul actualului stadion este prevăzută clar destinaţia de parc", a declarat primarul Florin Birta (vezi documentul mai jos).

Conform evidenţelor municipalităţii, stadionul Iuliu Bodola ocupă o suprafaţă de 3,3 hectare de teren. Pentru comparaţie, parcul Olosig, amenajat pe amplasamentul fostului cimitir cu acelaşi nume, are o suprafaţă de 4,1 hectare.

Se caută constructor

După cum BIHOREANUL a mai scris, investiţia viitorului stadion cu peste 16.000 de locuri din strada Făgăraşului este în curs de licitaţie.

Ministrul Dezvoltării, orădeanul Cseke Attila, a declarat vinerea trecută în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Oradea că amenajarea viitoarei arene sportive constituie o prioritate.

"Viitorul stadion, pentru care finanţarea va fi asigurată tot de Ministerul Dezvoltării, peste 468 milioane de lei, este în procedură de achiziţie publică. În 25 februarie preconizăm să deschidem ofertele, dacă nu vor exista cereri de clarificare", a spus Cseke.

Potrivit ministrului, adjudecarea licitaţiei ar putea dura circa trei luni, după care câştigătorul desemnat va putea demara lucrările de proiectare şi execuţie.

Stadionul urmează să fie construit în apropierea noii săli polivalente, pe strada Făgăraşului. Potrivit studiului de fezabilitate, el va avea şi un hotel, un restaurant, săli de conferinţă şi centru SPA. 

Durata de execuţie este de 24 luni, iar investiţia va fi realizată prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social derulat de Compania Naţională de Investiţii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Iar luati de fraieri
Parc pe hartie si in 2028 blocuri de carton marca prima. Explicatia va fii ca este deja un parc in vecinatate. Bine ati venit in ograda lui bolovan salvatorul romaniei
Postat 10 Februarie 2025, 23:11 de sandu2102
Roger
Te doare și pe tine rău când vezi ca se face ceva în Oradea ::::)))))
Postat 10 Februarie 2025, 20:48 de Sandu2100
"parc", adica inca o lucrare de jale si plans pentru oradeni!
Doamne fereste! cum adica "parc", inca unul taman langa Petofi?! voi ati vazut ce lucrari imbecile s-au facut acolo? iti vine sa plangi cand un taranoi ajunge primar datorita lu tat-su si nu are habar de nimic legislatie, cultura, educatie sau bun simt! nimic din ce se face in oras dpv estetic, artistic, arhitectural nu este de valoare! este o batjocura la adresa oradenilor si acestei mosteniri urbane cu care ne place sa ne laudam in presa! de la cartiere noi la parcuri imaginare, totul este de prost gust si dispret total!
Postat 10 Februarie 2025, 20:05 de roger
ramane de vazut
Ramane de vazut pana cand ramane parc! Om trai si om vedea..... daca mai apuc!
Postat 10 Februarie 2025, 17:20 de scortosul
buna ideea: ar putea fi un parc sportiv, ca sa onoreze istoria locului.
Spatiu verde, aliniament de copaci pe margine, dar si spatiu ptr sportul de masa, precum este un I.C.Bratianu or langa Lotus. Merita inclus teren de fotbal, cel putin 5x5 daca tot suntem campioni, dupa cum zic si altii! Si chiar si un mic monument artistic si interactiv ceva ptr FC Bihor campioana in multiple tari ar incapea, pe 2mp de spatiu.
Postat 10 Februarie 2025, 16:51 de unu
Mai bine raminea un teren de fotbal
mai bine raminea un teren de fotbal pentru toata lumea.. chiar si fara tribune sau cu tribune mai mici.. asa se mai putea face miscare.. in parc nu e voie sa calci iarba.. plus ca vin golanii si sparg cosurile de gunoi. primaria ar fibine sa ii stimuleze pe oameni sa nu mai fie sedentari
Postat 10 Februarie 2025, 16:04 de TanarSiNelinistit
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5636 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON