URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Octombrie 2024, 15:31

Primarul comunei Girişu de Criş, Ioan Paşca, judecat pentru că şi-a folosit funcţia ca să-şi favorizeze fiul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul în exerciţiu al comunei Girişu de Criş, liberalul Ioan Paşca, cel care, în această vară, după 16 ani de mandat, a pierdut alegerile locale în favoarea PPR-istului Dan Babău, a fost trimis în judecată, acuzat că şi-ar fi favorizat fiul în perioada în care a condus primăria comunală. Paşca jr. a fost angajat pe un post de șofer în Primăria Girişu de Criş, în primul mandat al tatălui său, care i-a semnat atât contractul de angajare, cât şi toate actele adiţionale ulterioare, aducându-i venituri de peste 248.000 lei.

Paşca a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea pe 12 septembrie, iar potrivit rechizitoriului, edilul este acuzat de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, faptă pedepsită de Codul penal cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani.

Procurorii susţin că Paşca a încălcat Codul administrativ, care îl obliga "să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv".

Concret, fiul edilului Ioan Paşca a fost angajat în Primăria Girişu de Criş pe 1 aprilie 2009, în primul mandat de primar al acestuia, pe un post de şofer de autospecială. Şi, deşi Primăria Girişu de Criş avea la vremea respectivă şi viceprimar, Pașca a semnat atât contractul de muncă pe care fiul său l-a încheiat cu Primăria Girişu de Criş, în calitate de angajator, cât și, ulterior, toate actele adiţionale pentru majorările salariale, din perioada 1 aprilie 2009 şi ianuarie 2023, când într-un final Paşca jr. şi-a dat demisia. În această perioadă acesta a obţinut venituri de 248.685 lei.

Căutat luni de BIHOREANUL pentru a-şi prezenta punctul de vedere, Ioan Paşca susţine că fiul său a fost angajat în primărie în urma unui concurs organizat pentru ocuparea unor posturi vacante şi nu a fost favorizat în vreun fel.

"Am semnat contractul lui, laolaltă cu al celorlalţi. Cine trebuia să le semneze, femeia de serviciu?", a declarat edilul, vizibil iritat de subiect.

Primarul PNL-ist este convins că problemele penale i se trag "de la reclamagii" şi susţine că aceleaşi acuze care acum au ajuns în faţa judecătorilor au fost cercetate şi de ANI, care le-a respins. "Am adeverinţă de la ANI, că nu am fost în incompatibilitate", a mai precizat Ioan Paşca.

Procesul edilului a început la Tribunalul Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5865 RON
  • 1 EUR = 4.9724 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON