Zeci de primării din Bihor au primit diverse sume, din fondul de rezervă bugetară al Guvernului, pentru plata drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în total, 65 de primării din Bihor au primit 3.973.000 lei.
Cea mai mare sumă, 202.000 lei, a primit-o Primăria Aleşd, urmată de Primăria Marghita, cu 195.000 de lei. Primăriei Oradea i s-au alocat 180.000 de lei, iar celei din Beiuş 136.000 de lei.
Dintre comunele din Bihor, cele mai mari sume le-au primit Primăria Popeşti (185.000 de lei), Bunteşti (171.000 de lei) şi Holod (137.000 de lei).
Guvernul a alocat asemenea fonduri în toate judeţele din ţară. În total, primăriile din România au primit 743 de milioane de lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.