Primăria Oradea se laudă cu începerea lucrărilor la parcarea de pe locul caselor demolate din strada Grădina de Fragi.
Parcări în locul caselor
Potrivit unui comunicat al municipalității, ordinul de începere a lucrărilor la viitoarea parcare cu 82 de locuri a fost dat pe 4 ianuarie. Termenul de execuţie de două luni va putea fi prelungit în funcţie de condiţiile meteorologice.
"Cele 82 de locuri de parcare vor fi amenajate de către Primăria Oradea prin Direcţia Tehnică pe strada Grădina cu fragi, ca urmare a finalizării demolării clădirilor expropriate în această zonă", a transmis Primăria.
Conform comunicatului, parcarea va fi pusă la dispoziţia locatarilor din blocurile învecinate rămaşi fără locuri pentru maşini în urma lucrărilor de modernizare a bulevardului Nufărul - Cantemir.
"Suntem conştienţi de disconfortul creat orădenilor prin desfiinţarea parcărilor de domiciliu odată cu modernizarea bulevardului Nufărul-Cantemir. Am început amenajarea unei noi parcări, care va dispune de peste 80 de locuri. Lucrările au demarat la începutul acestei săptămâni, urmând să fie finalizate în aproximativ două luni", a declarat viceprimarul Marcel Dragoş.
Lucrările, în valoare de 879.000 lei, fără TVA, sunt executate de asocierea firmelor Asfamixt şi Edildrum Construct.
"Vom continua să realizăm şi alte parcări în zonă", a promis vicele.
Municipalitatea mai are de demolat două imobile din capătul străzii Grădina de Fragi, care au intrat mai târziu în procesul de expropriere.
Mutaţi la bloc sau afară din Oradea
După cum BIHOREANUL a mai scris Primăria a expropriat în ultimii doi ani 20 de case din curţile blocurilor de pe străzile Nufărului şi Leonardo da Vinci pentru a le oferi riveranilor locuri de parcare în locul celor desfiinţate către şosea în urma reabilitării bulevardului Nufărul – Cantemir.
Majoritatea proprietarilor caselor din strada Grădina de Fragi au primit termen limită pentru evacuarea caselor în vara anului trecut, iar la sfârşitul lunii septembrie a început demolarea acestora.
Proprietarii caselor, unele clădiri cu etaj, altele abia renovate, s-au plâns că municipalitatea i-a despăgubit sub preţul real al imobilelor, iar în timpul procesului de evacuare i-a tratat cu ostilitate.
Având în vedere despăgubirile primite, foştii locuitori ai străzii au arătat că nu şi-au putut cumpăra case similare în municipiu, fapt pentru care s-au mutat la bloc sau în afara oraşului.
O parte dintre aceştia au dat Primăria în judecată pentru majorarea sumelor plătite de la bugetul local cu titlu de despăgubire.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.