URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Martie 2024, 21:01

Primăria Oradea reclamă vandalii în instanță. Un adolescent, condamnat să plătească 11.000 de euro (FOTO)

Primăria Oradea reclamă vandalii în instanță. Un adolescent, condamnat să plătească 11.000 de euro (FOTO) Imagini cu toaletele vandalizate din Parcul Barcăului (sursa foto: Primăria Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană a hotărât să dea pe mâna instanței de judecată toate persoanele care distrug bunuri din patrimoniul oraşului, pentru recuperarea prejudiciului.

Un val de vandalizări

Măsura urmăririi tuturor vandalilor a fost luată având în vedere creşterea numărului de distrugeri provocate bunurilor oraşului. "Oradea se confruntă cu un val de acte de vandalism ce vizează clădiri, construcţii utilitare şi decorative, facilităţi de agrement şi sport din parcuri şi spaţii verzi", a anunţat marţi Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.

Potrivit evidenţelor municipalităţii, numai anul trecut au fost vandalizate 58 de obiecte de mobilier urban, de la echipamente de joacă la facilităţi de agrement şi sport.

Valoarea pagubelor provocate de vandali a crescut de la 63.800 lei în 2022 la aproape 94.000 lei în 2023.

Municipalitatea reclamă Poliţiei Municipiului Oradea toate actele de vandalism, în încercarea de recuperare a pagubelor.

"Atragem atenţia asupra faptului că inclusiv minorii care vandalizează proprietăţile publice pot fi traşi la răspundere atât civil, cât şi penal, în funcţie de gravitatea faptei, iar Primăria Oradea va răspunde cu promptitudine la orice act de vandalism care are ca urmare distrugerea proprietăţilor publice", se menţionează în comunicat.

Despăgubiri de 11.000 de euro... neplătite 

În aceeași informare, Primăria dă ca exemplu cazul vandalizării, în septembrie 2022, a celor două toalete publice din Parcul Barcăului de către patru adolescenți, de 11, 12, 13 şi 15 ani, mediatizat de BIHOREANUL la vremea respectivă.

În urma identificării autorilor, cel mai mare dintre aceştia, singurul în măsură să răspundă legal pentru faptele sale, având în vedere vârsta, a fost trimis în judecată la sfârşitul anului 2022.

Primăria Oradea a cerut despăgubiri de 15.000 euro, reprezentând pagubele provocate celor două toalete publice.

În iunie 2023, Judecătoria Oradea a hotărât, printr-o sentinţă rămasă definitivă, să aplice în cazul făptaşului "măsura educativă a supravegherii pe o durată de patru luni" şi l-a obligat pe acesta să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională.

În ceea ce priveşte daunele materiale, instanţa a obligat tânărul la plata de despăgubiri în valoare de 10.793 euro plus TVA, sumă reprezentând costurile de reparaţii ale obiectelor distruse.

"În cazul în care inculpatul nu va achita de bunăvoie suma menţionată, sentinţa va fi pusă în executare de către un executor judecătoresc", se menţionează în comunicatul Primăriei Oradea.

BIHOREANUL a aflat că tânărul trimis în judecată provine dintr-o familie dezorganizată, cu venituri reduse, astfel că este greu de crezut că oraşul va recupera până la urmă prejudiciul.

Apelaţi la 112!

Date fiind cazurile dese de vandalizări, municipalitatea a făcut apel la orădeni să sesizeze autorităţile atunci când observă persoane cu comportamente antisociale, pentru ca acestea să poată fi prinse în flagrant de autorităţi ori măcar identificate mai uşor.

"Orădenii sunt rugaţi ca, atunci când constată acte de vandalism, să apeleze Poliţia Municipiului Oradea prin Serviciul de Urgenţă la numărul de telefon 112 sau Dispeceratul Poliţiei Locale la numărul de telefon 0259/969 pentru a se putea interveni cât mai repede", a declarat, pentru BIHOREANUL, directorul Poliţiei Locale Oradea, Samuel Milian.

Potrivit directorului Milian, vandalii sunt în general persoane tinere şi foarte tinere, cu vârste cuprinse între 8 şi 20 de ani, care comit astfel de acte din teribilism.

După cum BIHOREANUL a mai scris, numărul vandalizărilor a început să crească după ce, în anul 2019, Primăria Oradea a renunțat la paznicii din parcuri, pentru a face economie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
inainte aduceai argumente si critici mai constructive si solide, in ultimele cateva luni insa ai coborat mult standardul, la nivel de orice hateareala rafuiala politica
pai chiar din cauza camerelor de supraveghere s-au identificat faptasii. Bine ca "s-au aruncat banii" pe ceva ce chiar folosim!
Postat 13 Martie 2024, 22:08 de unu
Nu e corect!
E ok sa plateasca cei care au vandalizat, dar nu e ok sa plateasca singuri! Sa fie pusi la plata si cei care au aprobat cumpararea si amplasarea a sute, poate peste o mie de camere de supraveghere. S-au aruncat banii pe ceva ce nu folosim, cam cum am cumpara teren pe Marte. Alaturi de ei sa bage mana in buzunar si cei care freaca menta pe multi bani la centrul de monitorizare si control al camerelor. Si ca sa nu fiu acuzat de discriminare, toti comunitarii sunt buni de plata in frunte cu fratele Samuel!
Postat 13 Martie 2024, 11:39 de pinonel
Dacă aproape 11.000 Euro costă doar repararea unei boxe din tablă cu dotări de WC ...
... atunci cât a costat o budă de felul acesta nou-nouță adusă de la producător, fără conectarea la rețelele publice de apă, canalizare și alimentare electrică? E clar că intermediarul afacerii, cel care le-a vândut municipalității, îi urăște foarte tare pe edili ... dacă le-a luat atâția bani și tot parandărătul se dublează sau triplează pe înlocuirea unor obiecte sanitare din inox.
Postat 13 Martie 2024, 07:42 de KP
In asemenea cazuri plătesc părinții
Ei sunt respinsabili pentru plata despăgubirilor minorilordin tutela.
Postat 13 Martie 2024, 02:37 de CivisUlpianum
Pas de defilare
POLITIA PE STRAZI SI IN PARCURI NU IN BIROURI!!!
Postat 12 Martie 2024, 23:30 de Jancsy
Care e farmecul
Ca eu și plătitorii de taxe, sa plătim pt idioți ???? Au părinți sa plătească, își vinde casa sa plătească pt ca NU și-au educat OILE.
Postat 12 Martie 2024, 23:23 de Sandu2100
Ce fain sau distrat proștii Acum sa plătească.
Problema primăriei e ca e prea domoală. Adică prostii au distrus în valoare de 10.000€, arunci sa plătească cu un 0 mai mult. Pai dacă nu au de unde și ei cu siguranță nu au de unde, atunci sa plătească părinții, să-și vândă părinții casa, ca să plătească și asta sa fie învățătură de minte pt toți proști, .
Postat 12 Martie 2024, 23:20 de Sandu2100
Frumos corect
In sfarsit judecatoria din Oradea a facut si o fapta buna.
Postat 12 Martie 2024, 22:11 de cristianteofil
luati exemplu vandalilor
inteleg ca hormonii la pubertate e un lucru nou ptr adolescenti, dar daca se cred eroi, sa scoata 11 mii de euro. Inteleg ca e minor si nu are bani, dar i se pune poprire pe salariile viitoare pana la 50 de ani ca sa isi plateasca amenzile. Idiotii isi rateaza toata viata ptr ca nu isi pot controla pornirile.
Postat 12 Martie 2024, 21:23 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON