URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 22 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Foarte mulți s-au întrebat cum e posibil ca, statistic, Bihorul să stea cu salariile la un nivel sub Sălaj, de exemplu, dar totuși la noi să fie pline localurile și prețurile să se apropie de cele din Cluj. Explicația e simplă: în statistici nu sunt cuprinse veniturile nefiscalizate, iar de acest lucru beneficiază din plin nu doar bihorenii, ci în general orice județ care are norocul să aibă o vamă...
Zic şi eu
Adrian Cris
Să fie nici prea tânăr, nici prea în vârstă, dar și în putere, și carismatic, să aibă experiență, dar nu și cicatrici, moderat, dar și însuflețitor, să fie cunoscut, dar nu și cu schelete prin dulap, și mai ales să nu fie membru în niciun partid. Cam ăsta ar fi profilul creionat de popor pentru viitorul președinte.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În contextul deciziei Curții Constituționale prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, cu consecința reluării întregului proces electoral, ridică problema exercitării demnității de președinte al României pe perioada de la expirarea mandatului actualului președinte și până la învestirea președintelui ce va fi ales în primăvară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Septembrie 2023, 17:25

Primăria Oradea: Podul Intelectualilor va fi deschis din 11 septembrie (FOTO)

Primăria Oradea: Podul Intelectualilor va fi deschis din 11 septembrie (FOTO) foto: Primăria Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a anunţat joi că Podul Intelectualilor va fi deschis pietonilor, cel puţin pe o „bandă”, începând din 11 septembrie, odacă cu începerea anului școlar.

(11) Septembrie, luni...

Orădenii vor putea traversa Crişul Repede pe pasarela care leagă zona străzii 1 Decembrie de Parcul Libertăţii după o pauză de mai bine de cinci luni. „Podul Intelectualilor, una dintre cele mai vechi pasarele hobanate din ţară, urmează să fie deschis accesului pietonal pe cel puţin o parte a podului până luni, 11 septembrie", a anunţat joi, Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.

Joi, muncitorii amenajau suprafaţa de călcare în pregătirea redeschiderii traficului pietonal. „În prezent, se lucrează la montarea pavajului de granit şi a parapetelor metalice, de-o parte şi de alta a podului", a transmis Primăria.

În următoarele zile urmează să fie realizate rampele de acces pe pod şi să fie montat sistemul de iluminat cu becuri economicoase, de tip LED.

Lucrări pe terminate

După cum BIHOREANUL a mai scris, Podul Intelectualilor va fi primul din Oradea dotat cu instalaţie de degivrare. O instalaţie cu circa 2.500 metri de fir de curent cu rol de rezistenţă a fost montată în şapa acoperită cu un strat subţire de beton. În zilele cu temperaturi reduse, aceasta va împiedica îngheţul, astfel încât să nu existe risc de accidente.

Potrivit comunicatului municipalităţii, în cadrul lucrărilor s-a realizat hidroizolaţia podului, a fost turnată şapa care conţine instalaţia de degivrare şi s-au reabilitat pilonii, toroanele, grinda şi parapetul podului. "Scara de acces dinspre malul Crişului a fost pavată, urmând finalizarea montării balustradelor de protecţie", a mai transmis Primăria.

Cu două luni întârziere

Podul Intelectualilor a fost închis traficului pietonal în luna aprilie.

Deşi în contract termenul de finalizare a lucrărilor este de 20 octombrie, municipalitatea a promis inițial un termen de trei luni de redeschidere a circulaţiei pietonale pe pod, care însă a fost depăşit cu peste două luni. Întârzierea redeschiderii pasarelei a enervat orădenii obligaţi să ocolească pe podurile Sfântul Ladislau şi Dacia.

Constructorul a fost ţinut în loc de întârzierea relocării conductei de gaz de sub pod.

Lucrările de reabilitare a pasarelei, cu o istorie de peste 150 de ani, au fost atribuite asocierii de firme formate din Freyrom şi Procons Group, pentru suma de 3,6 milioane lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Primis că-i gata în 2 (două) luni.
Iată că se vor face 6 (șase) luni ... la o lucrare care nici măcar nu era necesară.
Postat 08 Septembrie 2023, 11:53 de KP
UK rulz
E foarte important sa porti casca de protectie la 30 de grade cand montezi pavaj. Rusine!!!
Postat 08 Septembrie 2023, 10:41 de Dacia1300
mr_right
Românii care lucrează în Italia, Franța, UK etc au echipamente de protecție. Interesant ca la noi nu se folosește asa ceva. Are unul genunchiere și mănuși pantofi sport ADIBAS și haine de la Second hand. Ii doare pe ITM in bască, sar și pe patroni. Vorbeam cu un Roman care lucrează în UK și a spus " in UK dacă nu ai protecția muncii și PPE, compania îți taie 10% din salar, la a 2 -a abatere 20% din salar, și la a 3-a zbori. Avem legi destule, dar nu se aplică pt ITM o freacă la birou.
Postat 07 Septembrie 2023, 18:50 de Sandu2100
casca? uniforme? ITM?
Muncitorii aia nu ar trebui sa aiba echipament? Nu ar trebui sa poarte casca, manusi si echipament specific domeniului constructiilor? Nu mai zic de protectii impotriva caderilor in cris... Zici ca au aterizat din birt direct pe pod.
Postat 07 Septembrie 2023, 18:23 de mr_right
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.779 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON