URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 30 IUNIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imediat după Revoluție, din punct de vedere cultural, Oradea a intrat în Evul Mediu. Banii, atâți câți erau pe la Primărie, se împărțeau după criterii strict politice. Veneau udemeriștii cu ONG-urile lor, pediștii la fel, mai pupau ceva bănet pesediștii și liberalii și cu asta, gata. Când a ajuns Bolojan la Primărie s-a trecut în extrema cealaltă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul zaharat se definește ca un exces permanent de zahăr în sânge, adică hiperglicemie cronică, determinată de o rezistență progresivă a organismului la acțiunea insulinei, un hormon produs de către pancreas (care face să scadă glicemia).
27 Iunie 2024, 18:18

Primăria Oradea cumpără cu 750.000 euro cinci case în strada Constantin Noica pentru a fi demolate (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Întrunit în prima ședință ordinară de după alegerile din 9 iunie, Consiliul Local Oradea a aprobat, cu votul tuturor consilierilor prezenți și fără comentarii, mai multe achiziții pregătite de municipalitate.

Primăria cumpără cinci case...

Consiliul Local a adoptat pe bandă rulantă șase hotărâri care se referă la achiziția a cinci case, din care una cu mansardă și una deținută în cotă parte de doi proprietari, o anexă și peste 1.200 metri pătrați de teren din strada Constantin Noica.

Conform înțelegerii făcute cu proprietarii, municipalitatea orădeană va plăti în total pentru imobilele cumpărate aproape 750.000 euro.

Cel mai mare preț, de 238.000 euro va fi oferit pentru o casă din cărămidă situată în strada Constantin Noica 6A, cu parter și mansardă, construită în 1967 și modernizată, respectiv extinsă, în 2015 (foto jos). Imobilul deține o anexă de 31 mp și 380 mp de teren aferenți.

Municipalitatea va cumpăra alte trei case situate în strada Constantin Noica 6 (foto jos): un imobil de circa 110 mp cu destinație mixtă, de locuit și nerezidențial (128.300 euro), o locuință de 81 mp recent reabilitată (100.000 euro) și o casă de 148 mp cu mansardă, deținută în cotă parte de doi proprietari (91.700 euro și 72.000 euro).

Separat, Primăria Oradea va mai achiziționa de la o firmă o casă de locuit, cu o suprafață de 86 mp (120.000 euro), în cealaltă parte a străzii, la numărul 14, după blocul cu patru etaje.

... pentru a amenaja parcări și spații verzi

Consilierii locali au aprobat tranzacțiile, având în vedere că achiziția imobilelor urmează să se facă în baza unor negocieri cu proprietarii, și nu prin exproprieri.

Cele cinci case urmează să fie demolate, iar amplasamentul de 1.200 mp urmează să primească altă destinație.

„Amplasamentul eliberat în urma dezafectării construcțiilor va fi folosit în cadrul proiectului de regenerare urbană a cartierului Nufărul pentru amenajarea de parcări sau spații verzi pentru locuitorii din zonă”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș.

După cum BIHOREANUL a mai scris, cartierul Nufărul I va fi reabilitat printr-un proiect în valoare de circa 22 milioane euro finanțat prin Planul Operațional Regional. Proiectul vizează o zonă de 25,6 hectare, delimitată de străzile Constantin Noica, Nufărului, Bumbacului și Morii.

Vezi aici Hotărârea Consiliului Local Oradea privind achiziționarea imobilului din strada Constantin Noica 6A:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
Drop/sandu
Aha. In 93 judetul avea 650.ii acum.are 500mii, Oradea 232mii acum 183mii, Zmo Oradea la inceput avea 260mii acum.are 235mii. Prima data masuri sa creasca populatia. In Zm Cluj are 500mii si nici acolo nu e rentabil metroul fara subventie, nici in Bucuresti. Deci Oradea tinde spre 100mii in urmatorii 30 de ani si tu vrei 300mii.
Postat 29 Iunie 2024, 13:47 de Petre93
Petre93
Tramvaiele si autobuzele nu sunt goale, dar nici pline. Imi doresc metrou pt Oradea, dar trebuie sa treacă de 300.000 locuitori
Postat 28 Iunie 2024, 20:29 de Sandu2100
Drop/sandu
Sandu , vrei metrol? Un metrou e rentabil de la 8000 calatori pe ora in sus. Vrei metrou in Episcopia la case, ca toata Episcopia nu are 5000 locuitori, metroul judetean unde sunt case si vile de toti au 3 masini in curte, spre aeroport cu 500 pasageri pe zi? Tu crezi ca Oradea are populatie de metropola? Tu esti intr-o lumea paralela. Nu vezi ca tramvaiele si autobusele is goale in afara orelor de varf? Mare e gradina ta doamne plus ca populatia scade constant.
Postat 28 Iunie 2024, 19:15 de Petre93
Prost obicei orădean, prin care toți contribuabilii plătesc demolarea de locuințe pentru a face loc parcării câtorva mașini.
Este ca și cum România ar cumpăra meciul cu Olanda din optimile Euro 2024, dând la schimb portul Constanța.
Postat 28 Iunie 2024, 08:05 de KP
unu
As vrea ca Oradea sa fie HK , dar noul HK sa fie in zona fostului CET, acolo e ok. Din pacate, in Oradea dupa '90 si pana in 2004 nu sa construit, între timp au crescut numărul mașinilor, și apoi numărul apartamentele. Blocurile facute in perioada lui Ceașcă erau o mașină pe etaj, acum nu mai e așa. Solutia e ca Oradea sa bage metrou din Felix pana la real in Episcopia dar sa treaca prin centru si asta doar o linie, alta linie județean aeroport, e scump dar eu imi doresc. Nu vreau sa mai văd tramvai, cu toate ca si tramvaiul se poate baga sub pământ. Numărul mașinilor a crescut prea mult nu doar in Orade, in toată lumea, dar nu toată lumea are mentalitatea de Amsterdam sau Rotterdam sa folosească bicicleta.
Postat 27 Iunie 2024, 23:01 de Sandu2100
ptr ca oradeanul sa renunte la masina
avem nevoie de OTL care circula indeajuns de des. Si lasand glumele de extrema cu HK si blocul chinez de 20.000 de apartamente, eu prefer blocurile pana in 6 etaje, o Viena, un Paris, cu strazi inguste dar pline de viata, pietoni, comert, nu doar turnuri de 30 etaje izolate de autostrazi largi de 250 metri si parcari. Parcarile la domiciliu, daca se tot fac, trebuie sa se scumpeasca abonamentul, si din cresterea pretului acolo, sa se dea bani la OTL sa circule mai des.
Postat 27 Iunie 2024, 22:32 de unu
o extrema si un oras cu urbanism civilizat
https://beyonddc.com/log/wp-content/uploads/2009/10/downtownhouston.jpg unele orase au ajuns la situatia din poza asta, si totusi niciodata nu sunt si nu vor fi destule parcari. In alte orase, precum e o placere sa locuiesti sau vizitezi, dar nu toti au parcare: https://c8.alamy.com/comp/2A2J331/spain-catalunya-barcelona-aerial-view-of-eixample-district-and-sagrada-familia-cathedral-2A2J331.jpg
Postat 27 Iunie 2024, 22:09 de unu
@sandu
densificare, Oradea sa fie noul Hong Kong! Ca sa laud primaria: apreciez ca e contract de vanzare-cumparare intre parti, de buna voie si nu expropriere fortata! Vecinii se bucura de noile parcari, dar si eu egoist, ii las numai cu un rastel de biciclete.
Postat 27 Iunie 2024, 22:00 de unu
E mai bine
Zona e infecta. Trebuia facut ceva. Orice se va face cineva va fi nemultumit. Administratia e grea.
Postat 27 Iunie 2024, 21:52 de scarbit
unu
E bun vinul roșu :::::)))))
Postat 27 Iunie 2024, 21:08 de Sandu2100
continua sistematizarea comunista unde nu ne plac casele intre blocuri
macar daca era cumparat de un privat si facea un bloc, eram si eu bucuros, si sigur privatul gasea spatiu si ptr o parcare la fiecare nou apartament construit. Sau daca face primaria achizitii de genu, sa fie parcarea construita minim pe 3-4 nivele.
Postat 27 Iunie 2024, 19:20 de unu
naspa treaba asta
platesti 1 milion de euro ca sa faci rost de teren pe care apoi sa il umpli de asfalt impermeabil (si te miri ca da canalizarea pe strazi la o ploaie de vara), de masini, si de nimic, in loc sa fie acolo o destinatie, o locuinta, un spatiu comercial. Mai investesti din bani publici inca 16.000 euro ptr fiecare loc de parcare ce se amenajeaza, si apoi dai declaratii publice ca o sa faci spatiu verde (care defapt e aliniamentul de iarba lat de 1m si lung de 15, intre strada si parcare. Asa transformi orasul intr-un oras pentru masini, nu pentru oameni. Sper ca primaria sa incetineasca cu demolari de front stradal construit in favoarea parcarilor. Defapt in cazul de aici primaria reduce densitatea orasului si incurajeaza calatorii mai lungi, calatorii cu masina.
Postat 27 Iunie 2024, 19:17 de unu
Bine ca ați rămas tot la 3 consilieri :::::))))) ????
Nu de alta dar dacă era PZD acuma chiar că pacam pe cantă, noroc cu Bolojan și Birta că au mai aerisit orașul și județul.
Postat 27 Iunie 2024, 19:16 de Sandu2100
vasi/adi13 și alte conturi de PROPAGANDĂ
Ce nu intelege PSD-ul din tine e că " o sa faca parcări pt oamenii cer, și oamenii vor sa plătească sa aiba parcare, nu ii obliga nimeni pe oameni sa plătească parcare asta e facultativ, o sa faca mai mult de 25 de parcări * pe slatinei 500 m2= 25 de locuri, oamenii de acolo se bucură ca au parcare "
Postat 27 Iunie 2024, 19:13 de Sandu2100
O porcarie inutila
Deci demolezi case, faci 20-30 locuri de parcare bun, daca ar fi asa! Dar , vine darul, dupa ce face parcarea , apoi desfiinteaza parcarile de pe strada care sunt gratis momentam. Apoi ii vor obliga sa parcheze acolo pe bani. Unde e beneficiul pentru locuitori. Doar primaria castiga, ca locuri in plus fata de cate sunt acum nu vor fi. Plus cape langa 750mii mai de 3 ori atat cu cnstruitul lor.
Postat 27 Iunie 2024, 18:55 de vasi13
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6516 RON
  • 1 EUR = 4.9768 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON