URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Septembrie 2020, 12:40

Prima zi de şcoală, în Oradea: Cu flori în braţe şi măşti pe feţe, copiii şi-au lăsat părinţii îngrijoraţi la poartă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima zi de şcoală din primul an şcolar care debutează într-o pandemie a fost o experienţă bizară pentru elevi, profesori şi părinţi deopotrivă.

De la picii care încep clasa pregătitoare, până la elevii de liceu, toţi sunt obligaţi să poarte măşti odată ce trec de poarta şcolii, iar în clase au fost anume aşezaţi, pentru a sta la distanţă de minimum un metru.

Pe cei mai mici elevi, din clasele primare, învăţătoarele i-au aşteptat la poartă, deoarece în acest an, în premieră, părinţii nu mai pot să-i ducă până în clasă, accesul lor în unităţile de învăţământ fiind interzis, pentru a preveni infectarea cu Covid-19. Situaţie, care, fireşte, i-a emoţionat şi mai tare pe părinţi...

Dor de îmbrăţişare

"Mami, pot să o îmbrăţişez pe doamna?", întreba o copilă, în faţa porţii Şcolii Gimnaziale Oltea Doamna, în timp ce-şi aştepta colegii să meargă împreună spre clasă. Fireşte, răspunsul a fost nu, spre dezamăgirea micuţei care era totuşi bucuroasă că o revede pe învăţătoare faţă în faţă, nu pe ecranul unei tablete. Aşa cum se ştie, şcolile s-au închis în martie, din pricina pandemiei. 

Trotuarul din faţa acestei şcoli a arătat luni dimineaţă ca un furnicar, cu părinţi şi copii care au venit continuu spre şcoală, deoarece cadrele didactice i-au chemat la ore diferite, tocmai ca să evite îmbulzeala la intrare. Totuşi, aglomeraţie s-a creat, mulţi părinţi uitând ei înşişi de regula distanţării, în timp ce aşteptau fie să-şi vadă copiii intrând, fie aşteptându-i să iasă.

Un poliţist a fost prezent în zonă, pentru a dirija traficul, la fel ca în majoritatea intersecţiilor din zona centrală a oraşului.

Şcoala Oltea Doamna

Şcoală pe rând

La Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu", prima zi de şcoală a început la 8.30 pentru toţi elevii. Profitând de faptul că şcolile pot hotărî autonom durata unei ore de curs, Consiliul de Administraţie al Liceului Greco-Catolic a decis, pentru următoarele două săptămâni, un program atipic. "Am hotărât că, cel puţin pentru următoarele două săptămâni, toate clasele vor începe de la 8.30, pentru a evita aglomeraţia din mijloacele de transport în comun", a declarat directoarea şcolii, Antonia Nica.

Pentru că altfel nu puteau păstra distanţa de minimum un metru, toate clasele au fost împărţite în câte două grupe. În cazul copiilor din ciclul primar, o parte dintre elevi vin la şcoală de dimineaţă, până la ora 13, având masa între orele 12 şi 13, iar ceilalţi între orele 13 şi 16.30, după ce clasele au fost în prealabil dezinfectate. "Siguranţa copiilor este prioritatea, apoi programa şcolară", a declarat Nica.

Clasele de gimnaziu şi de liceu au fost la rândul lor împărţite în două grupe, iar în fiecare săptămână o grupă vine la şcoală, şi o grupă urmăreşte lecţiile online. Nu simultan, însă, ci după ora 13, când profesorii au încheiat predarea la clasă. "Colegii mei au fost de-acord, ţinând cont că am redus durata unei ore la 30 de minute", a precizat Nica. Astfel, între 8.30 şi 12, profesorii predau lecţii faţă în faţă cu jumătate din clasă, iar apoi online cu cei pe care nu i-au întâlnit la şcoală.

Lecţia de sănătate

Şi la Şcoala Gimnazială nr. 16, ochii cei mai curioşi au fost cei ai copiilor care încep clasa pregătitoare. Ei au fost aşteptaţi în curte de doamnele învăţătoare, iar apoi conduşi spre clase.În acelaşi timp, părinţii lor aşteaptau în faţa şcolii, poate chiar mai emoţionaţi decât micuţii...

Picii cu ghiozdănele colorate în spate şi flori în mâini s-au încolonat la distanţă de minimum un metru unii între alţii, iar la intrarea în şcoală au participat şi la prima lecţie din viaţa lor de elevi: dezinfectarea mâinilor. Toţi au primit soluţie cu care şi-au curățat mâinile, iar apoi le-a fost măsurată şi temperatura.

Toate şcolile din Oradea au primit bani de la Primărie pentru achiziţia de dezinfectanţi şi măşti, astfel că pot implementa măsurile de protecţie recomandate de medici.

Alte şcoli orădene au ales chiar să fie şi mai precaute. La Liceul Don Orione, de pildă, anul şcolar a debutat duminică (o tradiţie a şcolii, pentru a nu-i forţa pe părinţi să lipsească de la serviciu în prima zi de şcoală), iar elevii au fost aşteptaţi în clasă şi cu viziere. De asemenea, unii dintre dascăli au desenat curcubeul pe tablă şi i-au întâmpinat pe copii cu mesajul: "Totul va fi bine!".

Liceul Don Orione

Liceul Don Orione

Jurnaliştii, out!

Pentru unele şcoli orădene, prima zi de şcoală a însemnat şi primele controale ale Inspectoratului Şcolar. În jurul orei 10, la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", unde întâmplător se afla şi reporterul BIHOREANULUI, a descins inspectorul şcolar general Virgil Blage. "Am venit să verific cum s-au organizat. Mai merg şi la Liceul Teoretic Aurel Lazăr, că şi ei au săli mai mici, iar apoi la Oltea Doamna", a declarat şeful IŞJ Bihor.

Blage nu a permis însă reporterului să-l însoţească în control, chiar dacă respecta aceleaşi condiţii de prevenţie, adică purtarea măştii, dezinfecţia mâinilor şi distanţa faţă de elevi şi profesori. De altfel, la cererea BIHOREANULUI, inspectorul şcolar general a transmis duminică că jurnaliştii bihoreni nu vor putea intra în nicio unitate de învăţământ din judeţ, sub pretextul că ministrul Educaţiei, Monica Anisie, ar fi transmis explicit într-o videoconferinţă că jurnaliştii nu au voie să intre în şcoli.

Prezenţa ziariştilor în şcoli este însă justificată de interesul public şi, mai ales, de faptul că părinţii nu vedea cu ochii lor cât de bine s-au pregătit şcolile pentru începerea anului şcolar ori dacă se respectă regulile de prevenire a Covid-19. În acest context, fotografiile surprinse de jurnalişti sunt utile părinţilor şi societăţii în general, fiind evident că problema prevenţiei îmbolnăvirilor de Covid-19 în şcoli nu ţine doar de unitatea de învăţământ, ci de întreaga comunitate.

Chiar dacă reporterul BIHOREANULUI i-a prezentat aceste argumente, Blage nu s-a lăsat înduplecat şi n-a permis accesul în Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", unde el însuşi a intrat ca o persoană străină de şcoală.

Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii 5487/2020, privind regulile pe care trebuie să le respecte şcolile, prevede că accesul persoanelor străine în unităţile de învăţământ este interzis,dar menţionează şi că fac excepţie cazurile când conducerea unităţii de învăţământ îşi dă acordul. Altfel spus, nu ministrul sau şeful IŞJ decid, ci directorii, care dovedesc dacă sunt sau nu prieteni cu transparenţa...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
Tool adica .... scula, nu?
Tool adica .... scula, nu? Deci daca tu te numesti scula ce pot spune eu? sa te contrazic...scula? Nu, nu imi peird timpul cu tine!
Postat 16 Septembrie 2020, 20:00 de scortosul
Tool
E rau sa fi PROST, sau e prost sa fi rau???
Postat 16 Septembrie 2020, 09:16 de Sandu2100
@scortosul
Bine ai venit in discutie fatalaule. Esti frate cu Sandu, v-a crescut aceeasi mama pe toti de sunteti atat de retardati? Ce respect sa am pentru nenorociti ca tine? Ai dracului grija de sanatatea ta, nu mai manca cacaturi, lasa penalele ca iti strica plamanii si nu imi spune mie sa port masca ca sa te protejez pe tine. Du-te dracului de infect si ai grija de sanatatea ta inainte sa iti pui masca aia care oricum nu te apara de nimic. Stinge televizorul ala si puna mana pe carti, foloseste-ti propriul creier. Nu am eu nici o obligatie morala sau cetateneasca sa imi pun masca pentru tine. Nu ai sistem imunitar, atunci stai in casa si iesi cand esti sanatos daca ti-e frica fatalaule. Masura disponibila este sa iti intaresti si sa-ti folosesti sistemul imunitar boule, dar asta este o treaba pe care trebuia sa o faci zilnic pana acum si de acum inainte. Bagati toata ziua Cole in voi, dulciuri pana vi se umfla ochi-n cap, rupeti conservele de dimineata pana seara si aveti pretentia sa ramaneti sanatosi. Ati gasit voi solutia. Masca. Toti avem deja virusul asta in noi, boala se declanseaza in sclavi din astia ca tine, aia care au sistem imunitar stau la plaja nu la laba ca tine. Mars zdreanto ca ai o gramada de lucruri de facut daca s-a prins ceva de tine.
Postat 15 Septembrie 2020, 21:01 de Tool
@Sandu2100
Nu mi-e frica ca ma imbolnavesc pentru ca am coaie in comparatie cu fatalai ca tine iar daca ma imbolnavesc am sistem imunitar, ca de aia il avem imbecilul naibii de fatalau. Bagi toata ziua fast food la gara, tigari, alcoale, stai paralizat in fata televizorului si n-ai facut o ora de miscare din clasa a 12-a, iti tarasti burtoiul dupa tine slavu naibii iar acum dintr-o data esti preocupat de sanatatea ta si a celuilalt. Nu-mi purta tu mie de grija, vezi-ti tu de ale tale ca ai cu caruta. Un imbeil intr-o tara de imbecili, fir-ati al dracului sa fiti.
Postat 15 Septembrie 2020, 20:48 de Tool
Au prostit unii de tot!
Sa bati campii cu sclavia daca din respect pentru concetateni porti masca(botnita) este si asta o tampenie generalizata! Acum cand tot mai multe tari reintra in carantina caci nu fac fata revenirii pandemiei si tu tot cu sclaviia sa bati campii trebuie ca ai pierdut toti neuronii. Nici o tara nu a gasit o solutie minune in lupta cu acest virus(mai mult sau mai putin natural) si tu sa zbieri ca magarii in desert ca esti sclav cand apelezi la singura masura disponibila care sa incetineasca raspandirea virusologica este si asta o masura a prostelii in care ne-au bagat mizerabilii de pesedei cu acolitii lor! Cu sau fara voia ta/noastra virusul este aici intre noi, cu noi si tebuie luate masuri minimale in incetinirea actiunii lor. Daca asta nu intelegi nu vaei intelege nimic! Doar de bun simt in convietuirea cetateneasca este vorba!
Postat 15 Septembrie 2020, 19:51 de scortosul
Tool
Doamne ajuta sa te infectezi, sa ne spui cum e
Postat 15 Septembrie 2020, 16:31 de Sandu2100
@Sandu2100
Diferenta e ca tu iti accepti statutul de sclav si fatalau cu mandrie si ii infectezi si pe ceilalti ca sa nu ramai tu singur. Mars * de "barbat" ce esti. Fatalaii naibii de pensati ce sunteti.
Postat 15 Septembrie 2020, 15:50 de Tool
Tool
Stai liniștit mă PROSTEA, că toți suntem sclavi, dar tu ești un sclav cu impresii de nobil
Postat 15 Septembrie 2020, 08:43 de Sandu2100
@Sandu2100
Pentru tine vin cu vesti bune. Tu te-ai nascut un sclav si vei muri un sclav, asta e menirea ta. Faptul ca esti un fatalau nu poate sa-ti aduca decat fericire. Sanse la femei nu prea ai cu atata prostie asa ca esti ok asa sa o iei pe usa din dos. Doar fatalaii poarta masti, nu vad sa ai vreo o problema cu asta. Trebuia sa aiba grija de tine ma-ta si tac-tu,sa-ti explice niste lucruri la timpul lor, acum e prea tarziu. Ramai asa ca esti ok. Lasa tu restul lucrurilor sa nu ti se gripeze creierul ala atrofiat.
Postat 15 Septembrie 2020, 02:47 de Tool
@Liv
Ti-am spus niste lucruri logice pt care nu ai contraargumente. Te legi de limbajul meu cand tu iti abuzezi propriul copil? Pentru astia ca voi nu am alt limbaj pentru ca in primul rand nu meritati si al doilea rand sunteti niste cocalari care inteleg doar acest limbaj. Va distrugeti proprii copii pentru ca o gasca de interlopi va pacalesc si va manipuleaza cum vor ei. Ii pui masca copilului iar rezultatul este exact opusul celui de a-l proteja sau apara. Cand cortizolul, care se mai numeste si hormonul de stres, creste, atunci sistemul imunitar se blocheaza vitā care esti. Organismul intra in regim de avarie si isi opreste o gramada de functii cum ar fi sistemul imunitar ca sa isi gaseasca energie sa se salveze. Fizic. Sa-ti dau un examplu pe care sa-l si intelegi. Daca te duci in parc noaptea si apare unu din tufisuri sa ti-o traga atunci trupu-ti elibereaza hormon de stres. Acesta blocheaza sistemul imunitar iar organismul isi salveaza toata energia, inclusiv cea pe care o foloseste sistemul imunitar sa se lupte cu diferite boli, si iti pompeaza sange in maini si picioare ca sa poti sa o iei la fuga. De aia simti golul ala in stomac vito, din cauza faptului ca tot sangele e pompat in membrele inferioare si superioare ca sa poti tu fugi ce ciocanu lui ala. Ceea ce faceti voi cu proprii copii este exact opusul a ceea ce vi se spune. Pe cutiile cu masti de unica folosinta scrie negru pe alb ca aceste masti nu te apara de absolut nici un virus, inclusiv Covid sau coronavirus cum vrei sa-i zici. Asta daca cele din Romania nu au venit cu aceasta informatie indepartata la cererea marilor salvatori din fruntea tarii. Pe cele din occident scrie dar vitele ca tine nu au timp sa citeasca 3 cuvinte dar au timp de televizor ore-n sir. Asta inseamna ignoranta si imbecilitate. Intr-adevar Romania isi merita soarta si viitorul pentru niste imbecili ca tine, copilul tau nu merita un asemenea viitor. I-ati transformat in niste cobai instabili din toate punctele de vedere. Nimeni nu neaga existenta acestui virus care nu e cu nimic mai devastator decat cel gripal banal din fiecare iarna, dar uitati-va in jurul vostru ce ati reusit sa faceti cu panica si prostia care vi-a fost turnata pe gat de catre acesti ticalosi. Sa va fie rusine gunoaielor pentru ce le-ati facut acestor copii care nu merita asa ceva.
Postat 14 Septembrie 2020, 21:09 de Tool
@Tool
"Discuția" nu-si are rostul atata timp cat tu nu-ti poti controla limbajul. România își merită soarta si viitorul!
Postat 14 Septembrie 2020, 20:13 de Liv
Tool
Acuma cu pandemia asta ai devenit și tu brusc virusolog, academician in științe etc ::::))) eu port mască 8-10-12 ore pe zi , nu mă deranjaza nu sufăr. De unde tragi tu concluziile astea??
Postat 14 Septembrie 2020, 20:13 de Sandu2100
@Liv
Ce statistica oficiala ai citit tu care sa-ti confirme faptul ca undeva in lumea asta au murit copii, ca au fost intubati si cati anume raportati la populatia planetei? Iar daca a murit vreunul, care a fost situatia lui medicala in momentul infectarii? Tu te informezi de la TV, de aia esti asa de tutā. Sufocati copiii cu masti de dimineata pana seara, isi inhaleaza propriul bioxid de carbon. Reducerea oxigenului inhalat cauzeaza un stres asupra organismului care mareste cortizolul pana la cer. Baga-te sub apa si respira 8 ore printr-un pai sa vezi cum e, vita naibii ce esti. Daca tu esti idioata si ignoranta atunci nu trebuie sa-ti supui si copilul la un asemenea abuz. Acum ii mai fortati si sa devina anti-sociali la varsta asta cand ei trebuie sa invete sa socializeze. Chinuiti-i in toate aspectele viatii lor daca se poate. Daca esti atat de grijulie cu propriul tau copil atunci nu-l mai lasa in fata televizorului, a tabletei, a telefonului, nu-l lasa sa se distruga emotional, mental si fizic in fata ecranelor jucandu-se jocuri si uitandu-se la desene animate de cacat care ii distrug, nu baga in el fast food, sucuri chimizate si toate gunoaiele, nu-l mai tine inchis in casa cu orele si zilele cand el trebuie sa stea sub soare, nu mai urla la el de frustrata si disperata de viata ce esti, lasa-l sa se joace in noroi pt ca asa isi face sistem imunitar, vito care esti, nu spalandu-l si dezinfectandu-l de dimineata pana seara. Da-i sa manace mancare curata, da-i sa bea apa curata, spune-i o rugaciune in fiecare zi si iubeste-l cum trebuie. Dar pentru toate astea e nevoie sa-ti asculti sufletul nu televizorul, foloseste-ti creierul nu downloada tot gunoiul de la televizor. Sunteti o tara de imbecili irecuperabili iar tu esti un model tipic pentru ea.
Postat 14 Septembrie 2020, 19:49 de Tool
@Tool
Nu-ți doresc ca si copilul tau sau cineva apropiat tie sa sufere intubat in ATI, nereușind să respire fără suport mecanic, știind că puteai sa-l protejezi si nu ai facut-o. Si inca ceva....Te rog sa-ti măsori cuvintele!
Postat 14 Septembrie 2020, 16:36 de Liv
@Liv
Esti o cretina ca majoritatea parintilor. Copiii trebuie sa sufere cu mastile pe fata din cauza unor imbecili ca voi, stapaniti de frica si spaima in fata televizoarelor. Cretina naibii ce esti.
Postat 14 Septembrie 2020, 16:19 de Tool
"Puterea exemplului"
Extrem de aglomerate unele clase, nu prea se poate vorbi de distanțare între copii; doamna care le pune dezinfectat atinge mana fiecărui copil, directorul nu poarta masca, unde-i puterea exemplului? Splitarea copiilor in 2 serii ar fi o solutie pt aceste clase mici cu multi copii?
Postat 14 Septembrie 2020, 15:07 de Liv
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON