URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Septembrie 2024, 18:01

Premierul Marcel Ciolacu la Oradea: "Proiectul fabricii Nokian ne-a inspirat" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Marcel Ciolacu a lăudat vineri, la Oradea, proiectul fabricii de anvelope Nokian Tyres. Prim-ministrul a vizitat prima fabrică de anvelope cu emisii zero de CO2 din lume, construită de producătorul finlandez Nokian pe amplasamentul fostului CET II din strada Ogorului, vineri, la o zi după ce a fost inaugurată.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Ciolacu a lipsit joi de la festivitate pentru că a participat la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, convocată de preşedintele României Klaus Iohannis pe fondul evoluţiilor recente privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

"Am fost de dimineaţă la noua fabrică, relocată din Federaţia Rusă, la dumneavoastră, la Oradea, Nokian. Cumva, este proiectul care ne-a inspirat, astfel încât săptămâna trecută am venit cu cele 2 miliarde euro pentru reindustrializarea economiei româneşti", a declarat Marcel Ciolacu, în cadrul unei scurte conferinţe de presă organizate în holul Prefecturii Bihor.

Fără a detalia, premierul a făcut trimitere la Planul Naţional pentru Marea Industrie. Lansat săptămâna acesta, PNMI cuprinde, printre altele, o schemă de sprijin pentru firmele din marea industrie care fac investiţii capabile să reducă emisiile de gaze de seră ori consumul de energie în valoare de 1 miliard euro.

Acesta mai stimulează investiţiile în industria de prelucrare (500 milioane euro), cele din domeniul producţiei de materii prime (250 milioane euro) şi altele.

O realizare pentru România

În acest context, Marcel Ciolacu a definit fabrica Nokian Tyres de la Oradea ca fiind o premieră. "Este proiectul pilot, la care statul român a venit cu un ajutor de stat de aproximativ 100 milioane euro şi ştim cu toţii ce realizare este, nu numai pentru zona dumneavoastă, dar şi pentru România", a spus premierul.

Şeful Guvernului a declarat că, prin intermediul PNMI, modelul de la Oradea va fi implementat şi în alte zone ale ţării. "Încercăm pentru perioada următoare să continuăm cu astfel de exemple. Numai aşa vom putea regla această scădere a producţiei industriale într-o perioadă mult mai scurtă", a declarat Ciolacu.

O întâlnire de ... discuţii

În sala mare a Prefecturii, Marcel Ciolacu s-a mai întâlnit cu reprezentanţi ai administraţiei judeţene, în frunte cu prefectul Marcel Dragoş, şi ai mediului de afaceri bihorean.

Din asistenţa prim-ministrului au făcut parte, printre alţii, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Gruia Ivan, şi fostul şef al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu. Acesta din urmă a şi fost lăudat de Marcel Ciolacu pentru faptul că s-a alăturat echipei PSD, ca un reprezentant al mediului de afaceri.

Pe de cealaltă parte, la întâlnire au participat și reprezentanţi ai organizaţiilor mediului de afaceri, de la Asociaţia Firmelor Bihorene, până la Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, oameni de afaceri precum directorul general al firmei Valtryp, Valeriu Trip, ori al companiei Selina, Beneamin Rus.

Deși a durat aprope două ore, întâlnirea a avut mai mult un rol informal. "Întotdeauna când ai o întâlnire de mediul de afaceri îţi mai umpli nişte «goluri» (de informaţie - n.r. ) pe care altfel nu le poţi cunoaşte", a concluzionat în urma ei Marcel Ciolacu.

Premierul a povestit, fără a detalia, că s-a discutat despre taxe şi impozite, reducerea birocraţiei, posibilitățile de aducere de muncitori străini din țările non-UE pentru a suplini lipsa forței de muncă, stadiul lucrărilor la Autostrada Transilvania, evoluția sectorului IT şi altele.

Din asistență au mai făcut parte și directori de instituţii veniți să își vadă șefii şi PSD-iști de frunte relaxați și zâmbitori, de la senatorul Florian Bodog până la deputatul Ioan Mang.

Prin Oradea, la pas...

În urma întâlnirii de la Prefectură, profitând de vremea caldă de toamnă, premierul Marcel Ciolacu s-a îndreptat pe jos către sediul PSD, însoţit de preşedintele filialei bihorene, Aurel Mohan, şi de câţiva SPP-işti.

Înainte de a traversa Podul Intelectualilor, prim-ministrul s-a oprit la o cafenea şi la un chioşc de ziare din zonă.

În schimb, miniştrii PSD-iști prezenţi la întâlnire, printre care şi Sorin Grindeanu, au preferat să îşi aştepte maşinile în faţa clădiri Prefecturii, unde s-au mai întreţinut câteva minute la poveşti cu colegii de partid. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Vai..vai..
Cum asa?Nu e meritul bolovanului?La Birtin pe magistrala,caii latra cainii zboara!Mai..mai...!
Postat 23 Septembrie 2024, 12:23 de grigore
@traian
Romanii sunt in tara lor, peste tot. Ajuta, pompeaza bani aici, in timp ce budapesta doar a jefuit si a comis nenumarate faradelegi. Ii ajuta si pe cei din Cluj-Napoca sa duca la bun sfarsit constructia metroului. Crapa ficatul in tine.
Postat 22 Septembrie 2024, 16:06 de Riviera
@traian
Cand vin nerusinatii de la buda in pelerinaj, cu separatismele lor, predind ca nu stiu cat au patimit romanii din Transilvania din cauza ungariei ? Pretind ca nu stiu de Transilvania, teritoriul romanilor, unde romanii au construit si modernizat totul ? Crapa ficatul in tine.
Postat 22 Septembrie 2024, 15:57 de Riviera
vin nerusinatii...in pelerinaj
oare l-a intrebat cineva pe ciolacu daca stie ce blocaj ar intampina nokian daca ar avea ceva de modificat la registrul comertului? stie ca registrul comertului este in faliment la propriu si nu functioneaza?
Postat 21 Septembrie 2024, 23:26 de Traian
::::))))))
Mang e acolo, dar nu-i vad pe Sabau si Madar, au luat eject??
Postat 21 Septembrie 2024, 17:12 de Sandu2100
Doa...
Ciordeala, aia vă inspiră, nimic altceva!
Postat 21 Septembrie 2024, 15:45 de Maikeltroll
Penibil premier ...
... dacă inspirația la el vine de la scrâșnitul cauciucului pe asfaltul din P-ța Victoriei.
Postat 20 Septembrie 2024, 21:35 de KP
Nu-l satura corhazu pe Grindeanu
De la taiat PAMBLICI ::::))))
Postat 20 Septembrie 2024, 19:34 de Sandu2100
Succes! Investitie importanta.
"Este proiectul pilot, la care statul român a venit cu un ajutor de stat de aproximativ 100 milioane euro şi ştim cu toţii ce realizare este, nu numai pentru zona dumneavoastă, dar şi pentru România", a spus premierul.
Postat 20 Septembrie 2024, 18:50 de TheSolarConnection
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON