Premierul Ludovic Orban a ajuns, vineri, într-o vizită de lucru în județul Bihor, unde este programată semnarea contractului de proiectare și execuție pentru tronsonul dintre Chiribiș și Biharia al Autostrăzii Transilvania.
Orban este însoțit în vizita sa de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, și de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.
Aceștia au sosit pe Aeroportul din Oradea în jurul orei 10.30, la bordul unei aeronave a MApN, fiind întâmpinaţi, între alții, de primarul Ilie Bolojan, președintele PNL Bihor, şi prefectul Dumitru Ţiplea.
Prima oprire a fost, la ora 11, la șantierul noii Săli Polivalente din Oradea, de pe strada Ogorului. Acolo, inginerii i-au prezentat proiectul viitoarei săli cu 5.300 de locuri şi stadiul lucrărilor.
De asemenea, primarul Oradiei, a precizat că municipalitatea va organiza în această vară o licitaţie pentru lucrările utlităţi, parcări şi conectare a Sălii Polivalente, care vor fi finanţate din bugetul local. „Cred că e fezabil ceea ce spun constructorii ca în mai (n.r. – 2021) să fie totul gata”, a spus Bolojan.
În discuţie a intervenit, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care a spus că "din partea acţionarului unic al Companiei Naţionale de Investiţii, adică Ministerul Transporturilor, vă asigurăm susţinerea financiară pentru a finaliza acest proiect”.
După cum se știe lucrările de amenajare a sălii, în valoare de 27,6 milioane euro, sunt realizate de Compania Națională de Investiții, contribuția municipalității orădene ridicându-se la 5,2 milioane euro.
Până în prezent asocierea firmelor reprezentată de Construcții Ebașu a construit fundațiile clădirii și a finalizat turnarea plăcii de beton de la parterul și etajele imobilului.
După circa 10 minute, deci la 11.10, coloana oficială a plecat spre șantierul subsecțiunii 3C3 al Autostrăzii Transilvania - Biharia - Borș.
Acolo, demnitarii vor participa la semnarea contractului de proiectare și execuție pentru Subsecțiunea 3C2: Chiribiș - Biharia, urmând să facă și declarații de presă.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările de execuţie a tronsonului de 28,5 kilometri au fost atribuite firmei Selina încă din octombrie 2018, însă au fost blocate de contestaţiile succesive depuse de reprezentanţii grupului austriac Strabag.
Atunci, Selina şi-a asumat execuţia tronsonului de autostradă în doi ani la un preţ de 326,5 milioane lei, pe care acum îl cere actualizat având în vedere scumpirea manoperei şi a materialelor în ultima perioadă.
Vizita oficială în Bihor se va încheia la ora 13, cu o vizită la Centrul de Excelență NATO din Oradea, unde presa nu va avea acces.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.