Gestul profesorului orădean Nelu Sandu Pop, care şi-a pus mască de clovn la oră, la fel ca elevii lui, protestând faţă de obligativitatea măştii de protecţie în şcoli, a stârnit reacţii la nivel înalt. Premierul României, Ludovic Orban, a declarat că profesorul de la LPS Bihorul "trebuie sancţionat", adăugând că un astfel de cadru didactic "trebuie să părăsească învăţământul".
"Trebuie sancţionat fără discuţii. Asta este o obligaţie legală, portul măştii în şcoală este obligatoriu, este principala formă prin care noi protejăm sănătatea copiilor noştri, iar dacă un cadru didactic incită copiii să nu poarte mască, după părerea mea, trebuie să părăsească învăţământul", a răspuns, miercuri, prim ministrul unei întrebări pe această temă.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Cristian Tănase, a spus că "ministerul condamnă o astfel de atitudine a cadrelor didactice".
"La nivelul unităţii de învăţământ a fost demarată o procedură de cercetare disciplinară pentru acel profesor. ISJ Bihor a depus o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Ministerul Educaţiei şi Cercetării face un apel la responsabilitate către cadrele didactice, părinţi şi elevi să respecte toate normele sanitare. Acestea sunt tocmai pentru protejarea noastră, a tuturor, iar cadrele didactice trebuie să fie primele exemple din şcoală, aşa cum părinţii sunt primele exemple din familie. Ministerul condamnă o astfel de atitudine a cadrelor didactice şi va lua toate măsurile care se impun", a spus Cristian Tănase, purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei, pentru Digi24.
Pe de altă parte, cunoscutul jurnalist Cristian Tudor Popescu a avut o ieşire dură după video-ul postat de Nelu Pop. "Eu l-aş trimite pe acest domn la cimitir, să facă muncă în folosul comunităţii, să sape gropile celor ucişi de Covid-19. S-a mai întâmplat în Indonezia. Acest ins a folosit sala de clasă, s-a folosit de elevii veniţi să înveţe, s-a folosit de titlul său, de funcţia sa de profesor ca să-si promoveze aceste idei. După ce e dat afară din sistem nu are decât să posteze câte filmuleţe doreşte, să se ducă prin pieţe cu alde Cristi Puiu şi Viorel Cataramă să protesteze", a afirmat jurnalistul la postul Digi24.
După apariţia video-ului în mediul online, IŞJ Bihor a decis să-i facă denunţ penal lui Nelu Pop. "Inspectoratul Școlar Județean Bihor înaintează în cursul zilei de azi un denunț penal împotriva domnului profesor pentru zădărnicia combaterii bolilor prevăzută de art. 352 Cod penal. De asemenea un astfel de denunț va fi înaintat împotriva unei doamne profesor care instigă la nepurtarea măștii, unul dintre copiii dânsei refuzând categoric purtarea măștii în spațiul școlii", se arată într-un comunicat al instituţiei.
"Subliniem faptul că Inspectoratul Școlar Județean Bihor, prin atribuțiile care îi revin, monitorizează modul în care se respectă măsurile referitoare la siguranța, securitatea elevilor și sănătatea acestora, asigurând consiliere și sprijin cadrelor didactice, elevilor și părinților pentru desfășurarea unui proces intructiv-educativ de calitate în condiții optime de învățare, dar în același timp sancționând derapaje care nu definesc sub nicio formă corpul profesoral din județul Bihor", se mai arată în comunicatul IŞJ Bihor.
UPDATE:
Și președintele Klaus Iohannis a reacționat, întrebat de jurnaliști, pe această temă. „Din informațiile mele e un caz singular, reprobabil. Nu cred că putem să tolerăm așa ceva și sunt convins că cei de la Inspectoatul Școlar și Consiliul de Administrație al liceului vor lua măsurilor de rigoare. Este jalnic”, a declarat președintele.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.