Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea va fi dotat, în premieră naţională cu un sistem Angio CT performant care va permite medicilor să intervină în timp real la pacienţii suferind de atac vascular cerebral, izolând zona afectată a creierului şi prevenind extinderea la zonele sănătoase.
Premieră pentru România
Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, echipamentul a fost achiziţionat prin licitaţie, cu suma de 1,6 milioane euro, într-un proiect european româno-maghiar ce vizează medicina de urgenţă în zona montană, proiect în valoare totală de 9,7 milioane euro.
"Printre echipamentele medicale achiziţionate se numără un sistem unic în România – Sistemul Angio CT, care va funcţiona în premieră la Spitalul Judeţean Oradea", a declarat primarul Florin Birta.
Echipamentul va putea fi folosit în intervenţii critice la pacienţii suferind de atac vascular cerebral, prevenind agravarea simptomelor şi scurtând convalescenţa acestora.
"Acest aparat este dedicat radiologiei intervenţionale, le dă posibilitatea medicilor ca în cazul pacientului cu AVC să intervină în timp real, izolând zona afectată a creierului şi prevenind în acest fel extinderea în zonele sănătoase. Astfel, pacientul tratat cu acest aparat va putea ieşi din spital pe picioarele lui, în doar câteva ore de la diagnosticare", a explicat Birta.
Sistemul Angio CT folosit în radiologia intervenţională vasculară şi nonvasculară este compus dintr-un computer tomograf şi un braţ fluoroscopic (n.r. fluoroscopia foloseşte raze X pentru a produce imagini video în timp real) cu care se pot vizualiza imagini din zona de interes.
Procedura, minim invazivă şi cu timp de recuperare scurt, poate fi efectuată în aceeaşi încăpere, fără ca medicii să fie nevoiţi să mute pacientul.
Un proiect de 9,7 milioane euro
Echipamentul contractat în luna decembrie de municipalitatea orădeană cu firma Cortech Med, cu termen de livrare de patru luni, a fost achiziţionat prin "Proiectul integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a judeţului Bihor, îmbunătăţirea accesului şi dezvoltării serviciilor de sănătate în caz de intervenţii medicale în situaţii de urgenţă" finanţat prin programul Ro-Hu.
În proiectul de 9,7 milioane euro Primăria Oradea are ca parteneri Consiliul Judeţean Bihor, municipiile Marghita, Salonta, Aleşd, Beiuş respectiv Autoguvernarea Locală Berettyóújfalu, Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii Oradea şi Serviciul Judeţean Salvaspeo Bihor.
Municipalitatea orădeană a fost de desemnată să deruleze licitaţia pentru achiziţionarea în comun a tuturor echipamentelor din proiect, împărţite în 10 loturi, care cuprind pe lângă sistemul Angio CT, ecografe Doppler, aparate radiologice, CT, SPECT CT, videolaringoscoape, defibrilatoare, paturi ATI, sistem intraspitalicesc de telemedicină şi sistem PACS de comunicare şi arhivare imagini.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.