URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Decembrie 2013, 09:56

Premieră naţională: două specialiste din Oradea au lansat prima carte de poezii pentru copiii autişti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ziua Internaţională a Persoanelor cu dizabilităţi a fost marcată la Centrul Şcolar pentru Educaţie Cristal din Oradea, în cadrul căruia funcţionează două grădiniţe cu grupe speciale pentru copii cu dizabilităţi, într-un mod cu totul special.

Fiind şi Ziua Porţilor Deschise, personalul Centrului a invitat părinţii copiilor pentru ca aceştia să vadă şi să înţeleagă cum anume pot interacţiona cu cei mici, mai ales cu cei care au tulburări de autism, o afecţiune încă necunoscută şi care se caracterizează prin imposibilitatea sau dificultatea creării unei relaţii de orice natură între copilul afectat şi lumea din jurul său.

Părinţii au putut observa tehnici prin care pot să intre în contact cu copiii, cu ajutorul unor "trucuri" ce apelează la simţurile acestora, precum auzul, pipăitul sau mirosul, şi au putut înţelege anumite jocuri care îi ajută să-şi înţeleagă copiii şi să-i împingă să facă chiar şi un pas, oricât de mic, dincolo de propriul univers, pe care adulţii, indiferent cât i-ar iubi, nu îl pot înţelege.

Ziua s-a încheiat cu un eveniment în premieră pentru România, şi anume lansarea primei cărţi de poezii realizate în ţara noastră pentru copiii cu autism. Intitulată "Fă ca mine!", cartea elaborată de profesoara Elisabeta Rada şi de psihologul profesor Ioana Corompaki este o colecţie de poezioare aşa-numite imitative.

"Prin mici poezioare, încercăm să-i învăţăm pe copiii aceştia speciali cum să mănânce sau să arate că le este foame, să se spele, să se îmbrace şi să facă alte activităţi care, în mod normal, sunt foarte simple, dar pentru cei cu autism sunt de o complexitate enormă, dată fiind problema lor de comunicare", a explicat profesoara Elisabeta Rada. Practic, cartea este un material auxiliar bine venit în cadrul activităţilor didactice pentru facilitarea predării-învăţării-generalizării.

"Fă ca mine!" nu este o carte de artă sau de teorii pedagogice, ci pornită din necesităţi cât se poate de practice, născându-se din necesitatea folosirii unor metode specifice de predare la o clasă de şase copii cu autism de la grădiniţa cu program special 54 din Oradea, deci din experienţa de zi cu zi a autoarelor.

Cadrele didactice s-au confruntat cu nevoia unui astfel de material în munca la clasă, iar experienţa le-a învăţat că acest gen de poezii pot fi folosite ca metode de generalizare pentru însuşirea de către copii a mai multor deprinderi, ajutând la îndeplinirea obiectivelor ce vizează diferite arii: comunicare şi limbaj, mişcare, cunoaştere etc.

Cunoscute fiind deficienţele pe care le au copiii cu autism, cărticica îşi propune să ajute atât părintele, cât şi specialistul să predea copiilor abilităţi precum imitaţia, asocierile logice, potrivirea sau abilităţile cognitive pentru distingerea, de pildă, a formelor, culorilor, numerelor.

"Dacă această carte va netezi drumuri, dacă va crea punţi între o lume a minţilor captive şi lumea noastră, dacă va aduce zâmbet pe chipul unui copil, înseamnă că această cărticică şi-a atins scopul", a mărturisit una dintre autoare.

Dublul eveniment a fost coordonat de directorul CŞEI Cristal, Rodica Lezeu, iar între participanţi s-au numărat inspectorul pe probleme de învăţământ special din cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bihor, Alina Vese, directorul Cancelariei Prefectului, Claudia Timofte, precum şi doi dintre reprezentanţii Clubului Rotaract din Oradea - Ligia Oală şi Norbert Rada - care susţine în mod curent activitatea CŞEI şi a grădiniţelor speciale din Oradea, pentru copiii cu dizabilităţi.

Cei interesaţi să achiziţioneze cartea se pot adresa fie Centrului Şcolar pentru Educaţie Cristal, fie celor două autoare, la Grădiniţa 54 din strada Sovata.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON