Pentru prima oară în România, în acest week-end va avea loc în Băile Felix o etapă a Campionatului European de Rodeo, organizat de Eder Events la baza hipică de la marginea dinspre Hidişel a staţiunii.
Iniţiativă de import
Deşi de obicei concursurile de rodeo includ mai multe probe, ca de pildă prinderea cu lassoul a unui viţel ori încălecarea unui armăsar neîmblânzit, evenimentul programat pe 10 şi 11 august în apropierea Oradiei va avea doar una singură: călărirea unui taur. În acest scop, organizatorii au adus la baza hipică din Felix Il Cavallino 10 tauri crescuţi în tot atâtea ferme din Europa, dintre care fiecare din cei 16 concurenţi sosiţi din SUA, Germania, Slovacia, Cehia, Polonia şi Ungaria vor trage la sorţi câte unul pe care să îl stăpânească timp de cel puţin opt secunde, pentru a primi puncte care să conteze în clasamentul general al competiţiei.
"Fetele noastre sunt foarte pasionate de călărie, iar într-una din vacanţele petrecute în străinătate am ajuns din întâmplare la un concurs de rodeo şi ne-a plăcut. Aşa ne-a venit ideea să încercăm şi la noi organizarea unui asemenea eveniment", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Vasile Eder, asociat împreună cu soţia sa, Diana, în firma Eder Events, cea care a planificat întrecerea.
Cei doi au explicat că nu le-a fost uşor să convingă Federaţia Europeană de Rodeo să accepte organizarea etapei în România, dat fiind că aici nu există o federaţie de specialitate şi nici măcar un club de rodeo, despre care au susţinut că vor încerca să-l înfiinţeze din ianuarie 2014.
În siguranţă
"Taurii trebuie să aibă minimum 750 kilograme şi sunt crescuţi în ferme separate, deoarece sunt animale dominante şi nu suportă să fie doi masculi în acelaşi loc. Niciunul nu va fi maltratat, chiar dacă există acuze din partea unor organizaţii pentru protecţia animalelor", a spus Vasile Eder.
Acesta a explicat că şi spectatorii vor fi în siguranţă, deoarece competiţia are loc într-o arenă anume construită, de unde animalele nu au cum să scape. Pe marginea acesteia vor fi amplasate tribune cu 400 de locuri, iar în cincinta bazei Il Cavallino spectatorii vor avea la dispoziţie şi unităţi de alimentaţie publică de unde vor putea lua apă, sucuri, bere, fripturi, mititei, grătare, ba chiar şi un viţel la proţap.
Tot ca să întărească faptul că întrecerea va fi un spectacol fără niciun risc, soţii Eder au anunţat că au încheiat un parteneriat pentru ca pe durata celor două zile să existe la locul desfăşurării două ambulanţe medicalizate.
Cowboys, artişti, distracţie
Evenimentul va începe sâmbătă după-amiază, la ora 14.00, cu o paradă a călăreţilor cowboys ce va include şi o diligenţă ca-n Vestul Sălbatic, adusă anume din America, locul de start fiind centrul staţiunii Băile Felix.
La 14.30 trupa de dans Rodeo Dolls va susţine un spectacol "Western Feeling", urmat de o demonstraţie de "Bike Rodeo" a clubului Probikers Oradea, de un concert Serby (premiat cu locul II la Eurovision), precum şi de un alt show, susţinut de clujenii de la Desperado.
Concursul propriu-zis va începe la ora 19.00 la baza hipică Il Cavallino, fiind precedat de un Western Cocktail şi urmat de o discotecă Western animată de Rodeo Dolls, astfel încât, pentru a intra mai uşor în atmosferă, spectatorii sunt invitaţi să se echipeze adecvat, cu blugi clasici, cămăşi în carouri şi pălării.
A doua zi, duminică, la ora 14.00, va avea loc un concurs de aruncare a lassoului pentru copii şi premierea câştigătorilor, după care vor urca pe scenă trupa Serby şi dansatorii de la Rodeo Dolls. De la ora 17.00 va urma concursul Miss Rodeo, iar de la 18.00 un nou Western Cocktail, pentru ca la 20.00 să se desfăşoare festivitatea de premiere a etapei Campionatului European de Rodeo.
În final, la ora 20.30, trupa Desperado va oferi un nou concert, iar organizatorii vor pune capăt evenimentului cu un foc de artificii.
Protest din Germania
Cu toate strădaniile organizatorilor de a da asigurări că niciun animal nu are de suferit în timpul concursului de rodeo, două ONG-uri - Coaliţia Europeană Anti Rodeo şi Animal 2000 - Menschen fur Tierrechte Bayern e.V - au reacţionat protestând atât la Ambasada României de la Berlin, cât şi la Guvernul de la Bucureşti printr-o scrisoare deschisă în care vicepreşedinta celei din urmă, Mechthild Mench, susţine că taurii sunt chinuţi cu lassouri, chingi şi chiar şocuri electrice care duc la accidentarea şi chiar moartea lor.
Solicitat de Guvern să se implice în această problemă, prefectul de Bihor, Claudiu Pop, a declarat că nu intenţionează, totuşi, să interzică evenimentul, declarând pe de altă parte că instituţiile comeptente verifică legalitatea desfăşurării lui în concordanţă cu legislaţia românească.
"Direcţia Sanitar-Veterinară se va asigura că animalele nu vor fi maltratate", spune Pop, care a cerut conducerii DSV ca medicii veterinari să monitorizeze competiţia şi să controleze modul în care sunt tratate animalele.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.