Prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea, a prezentat vineri un prim bilanţ al desfăşurării celei de-a doua etape de vaccinare, destinată vârstnicilor, bolnavilor cronici şi lucrătorilor din domenii esenţiale, arătând că în cadrul acesteia au fost utilizate în judeţ, până la ora 12.00 a zilei, 8.826 doze pentru tot atâtea persoane. Pentru acestea, rapelul (administrarea celei de-a doze) va începe din 26 ianuarie.
În Oradea, full
Într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi cu participarea a doi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Diana Racz şi dr. Călin Soane, prefectul a afirmat că vineri, la ora 12.00, în judeţ erau programate în platforma electronică anume alocată 30.928 persoane, care urmează să fie vaccinate până la data de 21 martie, dată până la care nu mai este disponibil niciun loc în centrele de vaccinare din Oradea.
În aceeaşi zi, în judeţul Bihor mai erau disponibile în Valea lui Mihai 672 locuri, la Salonta 1.307 locuri, la Aleşd 1.414 locuri, iar la Ştei 1.843 locuri. De asemenea, Dumitru Ţiplea a precizat că până în prezent au renunţat la programările făcute în Bihor 928 persoane.
Preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a spus că ar dori mai multe fluxuri de vaccinare în Oradea. "Pentru noi este foarte important ca pentru Oradea să se aprobe mai multe fluxuri de vaccinare, am făcut solicitări în acest sens şi sper să se aprobe, pentru că aici este cea mai mare concentrare de populaţie, dar asta depinde de cantităţile de vaccin care vor fi disponibile", a afirmat Bolojan.
Am putea dublu
Pe de altă parte, prefectul a arătat că până în prezent în Bihor au fost vaccinate, de către echipe mobile, şi 574 persoane din centrele rezidenţiale pentru vârstnici, iar ritmul administrării vaccinului s-a dublat comparativ cu prima etapă. "Am început vaccinarea cu 500 doze pe zi, am ajuns acum la 1.100-1.200 pe zi cu cele 7 fluxuri din centrele pentru etapa a doua, dar avem o capacitate de 2.500 pe zi", a spus Ţiplea.
Prefectul a insistat că "suntem pregătiţi să intensificăm ritmul", dar a subliniat că acest lucru depinde numai de cantităţile de vaccin alocate judeţului Bihor. De altfel, el a precizat că în prezent sunt pregătite pentru operaţionalizare toate centrele de vaccinare din judeţ care încă nu au fost deschise.
Fără defalcări pe categorii
La solicitarea BIHOREANULUI de a preciza câte din persoanele vaccinate până acum în etapa a II sunt din categoria vârstnicilor peste 65 ani, câte din cea a bolnavilor cronici şi câţi lucrători din instituţii şi companii cu activităţi esenţiale, dr. Călin Sonea (DSP Bihor) a explicat că la nivelul autorităţilor din judeţ nu există acces la asemenea informaţii.
În schimb, reprezentantul DSP a oferit date privind vaccinarea personalului medico-sanitar din judeţ în prima etapă, arătând că doar 35% din totalul angajaţilor sistemului sanitar din judeţ şi-a exprimat disponibilitatea de a se vaccina, în ce priveşte medicii procentul fiind de 70%, iar asistenţii 38%, în timp ce, deocamdată, şi-au arătat dorinţa de a se vaccina mult mai puţini angajaţi din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) şi TESA (economişti, muncitori etc). "Trebuie avut în vedere şi faptul că mulţi au trecut prin Covid", a precizat dr. Sonea pentru a explica rata modestă de vaccinare a personalului din sistemul sanitar.
Mai multe fluxuri
Pe de altă parte, prefectul Dumitru Ţiplea a spus că din 8 februarie în Bihor urmează să fie operaţionale încă 5 noi fluxuri de vaccinare, pe lângă cele 7 existente în prezent.
Dintre acestea, două fluxuri vor fi deschise în cele două centre din localurile Colegiului Tehnic Traian Vuia din Oradea (sala de sport şi internatul), ambele pentru cadrele didactice, cu menţiunea că o catagrafiere făcută în rândul acestora arată că din totalul de 9.285 persoane care lucrează în unităţile de învăţământ şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina 3.618.
Alte trei fluxuri, fiecare tot cu câte 60 doze pe zi, vor funcţiona în sălile de sport din Sântandrei, Marghita (a Colegiului Naţional Octavian Goga) şi din Beiuş (Colegiul Naţional Samuil Vulcan).
De asemenea, prefectul a menţionat că în urma modificării strategiei de vaccinare, sunt prioritari şi bolnavii dependenţi de dialize, aceştia urmând să fie supuşi imunizării în Oradea la Orăşelul Copiilor şi în Ştei la Spitalul Orăşenesc, fie înainte, fie după efectuarea procedurii de dializare.
Totodată, Ţiplea a spus că Prefectura a cerut primăriilor din Bihor să facă liste cu persoanele imobilizate şi nedeplasabile, asistenţii personali şi membrii de familie care locuiesc împreună cu aceste persoane, administraţiile locale având termen să transmită informaţiile până la 1 februarie.
Analiza pandemiei în judeţ
În aceeaşi conferinţă de presă, prefectul a prezentat şi informaţii dintr-o analiză a evoluţiei pandemiei SARS-CoV-2 în judeţ în cursul anului trecut, din care rezultă că vârsta medie a persoanelor din Bihor care au fost infectate este de 48,7 ani.
Vârsta medie a celor decedaţi până în prezent este de fix 70 de ani, iar din totalul celor 2.634 persoane care au contractat boala şi aveau peste 70 ani au decedat 477, adică mai mult de jumătate din totalul celor 831 decese de până acum.
Dintre persoanele care s-au îmbolnăvit de Covid în judeţul Bihor, 54,4% au fost bărbaţi şi 45,6% femei.
În prezent, incidenţa cazurilor Covid cumulate în ultimele 14 zile raportat la mia de locuitori este de 1,43 la nivelul judeţului Bihor, iar în Oradea de 2,02.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.