URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Februarie 2014, 13:28

Praf de Alumină: Ruşii demolează fosta fabrică Alumina, cândva unică în Europa (FOTO/VIDEO)

Praf de Alumină: Ruşii demolează fosta fabrică Alumina, cândva unică în Europa (FOTO/VIDEO) FABRICĂ RECICLATĂ. Betoanele rămase în urma demolării Aluminei sunt măcinate şi vândute firmelor de construcţii. Inclusiv pista de biciclete din Berettyóújfalu are în fundaţie praf de beton de la fabrica orădeană
Praf de Alumină: Ruşii demolează fosta fabrică Alumina, cândva unică în Europa (FOTO/VIDEO) ANTITEZĂ. Odinioară unicat în Europa, fosta întreprindere Alumina va mai exista doar în memoria foştilor angajaţi şi în cea a fotografiilor. Devenită o veritabilă ruină, fabrica nu mai folosea nimănui, ba chiar era o carte de vizită dezonorantă la intrarea în oraş dinspre Ungaria
Praf de Alumină: Ruşii demolează fosta fabrică Alumina, cândva unică în Europa (FOTO/VIDEO) ANTITEZĂ. Odinioară unicat în Europa, fosta întreprindere Alumina va mai exista doar în memoria foştilor angajaţi şi în cea a fotografiilor. Devenită o veritabilă ruină, fabrica nu mai folosea nimănui, ba chiar era o carte de vizită dezonorantă la intrarea în oraş dinspre Ungaria

Prima fabrică de pe platforma industrială a Oradiei, Alumina, devine amintire. În câteva luni, clădirile colorate în roşu sângeriu care dovedeau că oraşul a fost fruntaş în industria europeană nu vor mai face umbră pământului.

Dacă în 1998, când au cumpărat uzina, hrăneau speranţa revitalizării tradiţiei, patronii Ruskii Alumini năruie acum orice iluzie. După şapte ani în care au încercat să vândă fabrica, dar fără succes, ruşii au decis să demoleze toate construcţiile de pe cele 22 de hectare, cu nădejdea că vor găsi un cumpărător pentru teren şi vor încheia orice socoteală cu Oradea.

Cu renume

În 1965, Alumina a fost prima fabrică dată în folosinţă pe platforma industrială de pe Şoseaua Borşului. Folosind bauxită autohtonă, fabrica producea oxidul de aluminiu necesar Fabricii de aluminiu de la Slatina (actuala ALRO).

După două decenii, Alumina a cunoscut gloria supremă. Cu o producţie anuală de 225.000 tone, fabrica a scos pe poartă în 1988 un material revoluţionar: alumina tabulară. Caracterizată de o puritate chimică ridicată şi rezistenţă mare la şoc termic, a fost produsul vedetă, pentru că întreprinderea orădeană era singura din Europa care îl producea.

02_erdei_francisc_bihoreanul.jpg"Atunci eram 1.200 de angajaţi", îşi aminteşte un fost angajat, Erdei Francisc (foto), acum directorul Cemtrade Oradea, filială a Ruskii Alumini. Bărbatul a lucrat la Alumina din 1974, trecând prin toate treptele ierarhice, de la stagiar la şef de secţie şi director. De ani buni, însă, nu mai în subordine decât patru angajaţi.

La harţă cu CET

După căderea comunismului, ca aproape întreaga industrie românească, Alumina s-a dus în cap. Producţia a scăzut, şi odată cu ea şi profitul, aşa că în 1999 fabrica, botezată între timp ALOR, a intrat în lichidare. A fost preluată de concernul Ruskii Alumini, care a încercat s-o repună pe picioare. Planul, însă, a eşuat. "Am dat oameni afară, apoi i-am reangajat, ca pe 31 decembrie 2006 să închidem definitiv", spune Erdei.

Oprirea activităţii, pentru totdeauna, a avut loc după o serie de negocieri eşuate între Ruskii Alumini şi Electrocentrale Oradea. Pentru cantităţile uriaşe de abur tehnologic cumpărat de la CET, ruşii cereau o gigacalorie mai ieftină, dar şefii de atunci ai centralei şi ai Primăriei n-au acceptat. În plus, Alumina adunase o datorie de 16 miliarde de lei vechi către CET, după ce ruşii nu au acceptat o creştere a preţului gigacaloriei.

Investiţii necesare

Neînţelegerile cu CET au răsturnat planurile, dar au fost, de fapt, picătura care a umplut paharul. "Foloseam o tehnologie depăşită, din 1930. În plus, nici nu am mai avut voie să depozităm şlamul. Or, din 2,5 tone de bauxită, produceam o tonă de oxid de aluminiu şi o tonă şi jumătate de şlam", spune Erdei. În aval de fabrică, Alumina are 42 hectare de teren folosite vreme de patru decenii drept halde pentru depozitarea şlamului, un amestec de apă cu particule de minerale în suspensie, provenit din instalaţiile de prelucrare a aluminei. Fabrica ar fi avut nevoie de investiţii masive în tratarea acestuia.

Nici măcar punctul forte al fabricii, alumina tabulară, n-a putut salva întreprinderea de la moarte. "Ruşii nici nu ştiau ce-i alumina tabulară şi nu voiau să audă de ea", spune Erdei. Astfel, fără să investească, Ruskii Alumini au ales s-o închidă, disponibilizând peste 800 de angajaţi. Concomitent, s-au achitat de datoria către CET, iar apoi au scos fabrica la vânzare. Peţitori au fost, dar nu pe placul lor. "Galassini a oferit 18 milioane euro, dar firma de consultanţă angajată de ruşi le-a spus să nu lase sub 20. Aşa că n-au lăsat", zice Erdei. Ulterior, şi-au regretat mişcarea, şi ar fi vândut fabrica chiar şi pentru 6 milioane euro. Degeaba, nimeni n-a mai vrut-o.

Praf şi pulbere

Acum, ruşii au luat o nouă decizie: demolează toate clădirile pentru a vinde terenul. Au obţinut avizele necesare încă în 2008, dar abia în octombrie anul trecut au început lucrările. Primele puse la pământ au fost halele centrale, iar de-acum înainte, rând pe rând, vor fi dărâmate şi celelalte clădiri. De aceeaşi soartă va avea parte şi secţia din strada Uzinelor, unde se producea alumina tabulară. "Rămân în picioare doar blocul de birouri, fosta cantină şi fostul cămin de nefamilişti", precizează Erdei.

Pentru demolări a fost angajată o firmă din Iaşi. Cu buldozere şi picamere uriaşe, muncitorii distrug fiecare clădire. Fierul e valorificat de firma ieşeană, drept plată pentru lucrări, iar betoanele sunt măcinate şi vândute firmelor de construcţii de către Cemtrade.

Lucrările se vor încheia în iunie, iar apoi terenul de 22 hectare va fi scos la vânzare. Dacă ruşii au noroc de un cumpărător serios, orădenii ar putea avea parte de o fabrică nouă. Cine ştie, poate chiar şi mai trainică...


RĂMÂN HALDELE
Ecologizarea: va fi sau nu?

Chiar dacă fabrica Alumina dispare din temelii, în urma ei rămân haldele de şlam. De la ralierea României la normele europene de mediu, terenurile contaminate au dat bătaie de cap Primăriei şi autorităţilor de mediu, căci în contractul de privatizare al Aluminei nu se preciza cui îi revine sarcina ecologizării. Ruşii au fost dispuşi să achite parte din lucrări, dar nu şi pentru terenurile poluate înainte de sosirea lor în Oradea.

Legea românească prevede că "poluatorul plăteşte", dar statul nu a alocat niciodată fonduri necesare, pentru partea lui de "vină". Directorul Erdei Francisc minimalizează problema, spunând că şi în lipsa ecologizării terenul s-a regenerat, în mod natural: "La primăvară veţi vedea acolo iarbă".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Bravo Primarie ! Bravo CET !
Vad ca la Primarie sunt numai oameni destepti la fel ca la CET . Nu sunt capabili decat de strambe. Precis cand sa negociat pretul la gigacalorie, sefimea din primarie au pus intrebarea cheie: Da mie ce-mi iese ??? Asa ca 800 de oameni producatori de + valoare si cotizanti reali de taxe si impozite, au devenit 800 de someri sustinuti de stat. Bravos minti luminate. La urmatoarele alegeri tot pe voi va votam. Ne-am obisnuit deja cu prostii.
Postat 12 Februarie 2014, 15:58 de G.G
PERLA ORADIEI
MINELE DE LA SUNCUIUS SI CORNITEL CU MINEREU DE BAUXITA INCHISE: INTREPRIDEREA MINIERA DE LA SUNCUIUS PUSA PE BUTUCI: STATIA DE PREPARARE SI SPALARE BAUXITA CHISTAG : RAS ,TUNS,FREZAT PERLA INDUSTRIALA A ORADIEI JEFUITA SI DEVALIZATA. MUNCITORI, TEHNICIENI, INGINERI PE DRUMURI , EI SI FAMILIILE LOR.. DE CE ?? PENTRU BINELE CUI ? AL ROMANILOR ?/ AL COPIILOR NOSTRI?/ PANA CAND ?//
Postat 11 Februarie 2014, 10:02 de roman
Da mai OradeaN..ai dreptate
scuza-ma, am inteles gresit la ce s-a referit Brow. am crezut ca s-a referit la supermarketuri, gen: auchan, metro, profii, lidl etc.. un nou mall nu cred ca ar fi benefic, uita-te de exemplu OSC-ul, ma mir ca nu da faliment. atata timp cat "toata" oradea merge in lotus, pentru ca na..asa ii obisnuit nu isi are rostul un nou mall. o noua fabrica? ar fi oricand binevenita..cum ai zis si tu locuri mai multe de munca.
Postat 10 Februarie 2014, 19:48 de florin
Picior mare ..
Florin, cred ca traiesti pe "picior mare" daca faci un pas de la Lotus pana la Oradea Shopping Citty :) ! Sunt doar 2 mall-uri in Or, deci .. nu sunt "asa" multe. E ok daca s-ar face o fabrica in locul vechii Alumina. Locuri de muna in plus, bani mai multi pt oras. Cu numaratul mallurilor e mai greu. :)
Postat 10 Februarie 2014, 19:26 de OradeaN
Domnule Brow
Dle brow, va sunt "intepenite" butoanele "?" si "!" ? ceva normal ca cumparatorul isi face fabrica dupa bunul chef. mall!? aoleu..dar nu sunt destule prin oradea? la fiecare pas gasesti un mall.
Postat 10 Februarie 2014, 19:07 de florin
Auzi la fata asta ce viseaza!
Ca daca rusii vor vinde cele 22ha o sa avem o noua fabrica >>> facuta de cine, de cumparator????????????????? Fabrica de???????????????? Eu vreau un MALL mai bine!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 10 Februarie 2014, 15:20 de Brow
"... dar şefii de atunci ai centralei şi ai Primăriei n-au acceptat".
Să ne aducem atunci aminte că în perioada aceea (1996-2000), de tristă amintire şi pentru Alumina SA care-şi vedea astfel compromis tot viitorul, că municipalitatea era condusă tot de Partidul Naţional Liberal Bihor, respectiv de primarul Mihai Sturza cel care, împreună cu şefa sa de cabinet cum i se zicea pompos la preparatoarea de ceaiuri naturiste din bugetul local, instaura liberalismul menşevic prin refuzul de a face orice pentru Oradea !?! Naiba s-o ia că nici nu mai ştiu cum o chema pe fâţa aceea, măritată cu un fost prefect ţărănist de felul lui la Bihor !?! Când tinerii păstoriţi pe atunci de Sturza şi care erau şefi cu lipitul de afişe electorale au ajuns să crească, iată că din nou, PNL conduce destinele acestui oraş, pe drumul evident schimbat al instaurării liberalismului bolşevic de astă dată, urmare faptului că, între timp, tot partidul a fost invadat de tot felul de căcăceni aparent maturizaţi !?! Concluzia e atât de limpede încât pe unii chiar îi doare: Pe unde trec liberalii rămâne locul sterp !?!
Postat 10 Februarie 2014, 15:17 de Carp III
ALUMINA
CET VA DISTRUGE SI ORADEA
Postat 10 Februarie 2014, 13:58 de NAIL
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON