Departe de casă: Povestea celor șase mame refugiate în Oradea, fugite chiar din orașul care a cerut ajutorul primăriei (FOTO)

Șase mame din Ucraina - Iulia, Victoria, Vira, Mariana, Oxana şi Tania - locuiesc de o săptămână, împreună cu cei nouă copii, într-o casă pusă la dispoziţia lor de o familie de orădeni. Acestea au fugit din calea războiului după ce aeroportul din oraşul în care trăiau, Ivano-Frankivsk, care a cerut ajutorul Oradiei, a fost bombardat de ruşi.

BIHOREANUL a reuşit să vorbească cu ele cu ajutorul Biancăi Simionc, studentă în Oradea şi originară din Slatina, un orăşel din Transcarpatia, Ucraina, care zilele acestea este voluntară ca traducător la Asociaţia de Responsabilizare şi Dezvoltare a Tineretului (ARDT) Oradea.

Femei cu carieră

Cele şase prietene aveau tot ce îşi puteau dori în oraşul lor, Ivano-Frankivsk. Victoria (35 de ani) este arhitect şi are propria firmă care proiectează clădiri, iar sora ei geamănă, Vira, este directoarea unui liceu. Ambele au câte un băiat.

Mariana (36 de ani), mamă a două fete, este pasionată de gătit şi deţine o cofetărie. Oxana (41 de ani) este notar şi are un băiat, Tania (31 de ani) administrează o cafenea şi are doi băieţi, iar Iulia (35 de ani) a fost secretară la primăria din satul părinţilor săi, dar de un an şi jumătate e în concediu maternal, după ce a născut al doilea copil, o fetiţă.

Gemenele şi celelalte patru fete s-au împrietenit în urmă cu câţiva ani datorită soţilor lor, care sunt prieteni din copilărie. Ei le-au şi convins să fugă împreună din calea războiului...

"Îmi amintesc că era joi dimineaţa (24 februarie) pe la ora 5. Am fost treziţi de bubuituri. Am sărit la geam şi am văzut cum aeroportul a fost bombardat. Au fost şase bombe, una după alta. Ne-am panicat, ne-am dat seama că au venit ruşii, iar soţul a decis să fugim în satul părinţilor mei, aflat cam la 30 de kilometri de oraş", povestește Iulia, emoționată.

Fuga din Ucraina

Cele şase familii s-au întâlnit apoi, la finalul acelei săptămâni, la hotelul pe care soţul Victoriei îl avea în regiunea Transcarpatia şi acolo au decis ca mamele şi copiii să plece.

"Iniţial nu am vrut să părăsim ţara, dar ei ne-au convins că e mai bine să plecăm. Soţul a încercat să găsească un hotel disponibil şi nu ştiu cum a găsit unul în Oradea, Double Tree by Hilton, unde a rezervat 5 camere. Ştia câte ceva despre oraş şi ne-a asigurat că aici vom fi în siguranţă", mai spune Iulia.

S-au grupat apoi în trei maşini şi au pornit, sâmbătă, spre vama Halmeu. "Înainte să plecăm am mers la bancomate să ne scoatem bani, dar nicăieri nu am mai găsit. Eu aveam doar 300 de euro în casă. I-am luat pe toţi, am pus nişte haine de schimb şi câteva geci pentru mine şi fetiţe şi documentele. Plângeam şi încercam să îmi liniştesc copiii", povestește şi Mariana, cu o voce tremurândă.

La vamă au stat patru ore. Au văzut multe maşini cu familii care, la fel ca ele, se îndreptau spre necunoscut.

Împreună în Oradea

Drumul spre oraşul de pe Crişul Repede a mai durat câteva ore, astfel că au ajuns la hotelul din Oradea duminică, la ora 4. Fiecare mamă a avut o cameră împreună cu copiii săi, numai gemenele au ales să fie împreună.

Au dormit puţin, iar apoi s-au plimbat prin oraş cu maşinile, pentru a găsi pensiuni mai ieftine, unde să poată locui pe termen mai lung. S-au oprit în dreptul unei case în fața căreia era parcată o maşină cu numere de Ucraina, sperând că vor găsi îndrumări sau ajutor.

"Când au ajuns în faţa porţii, cu maşinile, mi-au spus că s-au pierdut prin oraş. Cazasem deja, în casa noastră liberă, o familie care era doar în tranzit şi m-am gândit că le pot ajuta şi pe ele. După ce le-am aflat povestea m-am gândit că aş fi putut fi eu în locul lor. De duminică (27 februarie - n.r.) sunt la noi şi am devenit prietene. Încerc să le ajut cu ce pot", povestește femeia care le găzduieşte în prezent şi care a dorit să rămână anonimă.

"Ne e frică în fiecare clipă"

BIHOREANUL şi Bianca le-au vizitat joi seară pe ucrainence, în a cincea zi de când stau în Oradea.

În fotografie, Bianca (stânga) ascultă răspunsurile Marianei, în ucraineană, la întrebările BIHOREANULUI

Iulia, Victoria, Vira, Mariana, Oxana şi Tania au povestit că familia de orădeni care le-a cazat le ajută cu cumpărăturile, iar de două zile primesc gratuit mâncare caldă din partea unor restaurante.  

"La început au gătit ele - Mariana a făcut o prăjitură delicioasă cu brânză -, dar acum primesc mâncare de la Rivo, Flavours, Mediterana şi Crinul Alb, în funcţie de disponibilitatea lor. Ele se împart și pe treburile casnice. Una face curățenie, cealaltă pune la spălat, alta șterge praful. Sunt femei muncitoare și, în ciuda suferinței prin care au trecut, ne zâmbesc mereu", spune gazda lor.

Ucrainencele şi copiii lor se înţeleg cu familia orădeană. Chiar dacă nu știu multe cuvinte în engleză, se ajută şi de platforma Google Translate. Ele s-au adaptat repede, dar micuţii mai greu. "Le-am spus ce se întâmplă, dar cei mai mici oricum nu prea înţeleg. Întreabă unde sunt taţii lor şi ce să le spunem? Ne e frică în fiecare clipă pentru ei şi singurul lucru pe care îl putem face este să aşteptăm neputincioase. Am vrea atât de mult să mergem acasă, dar știm că deocamdată e mai bine aici", spune Vira.

Urmăresc în fiecare zi ştirile din Ucraina, sperând ca oraşul lor să nu mai fie ţinta ruşilor. Deocamdată, doar aeroportul a fost distrus, dar locuitorii sunt sfătuiţi să stea ascunşi, iar bărbaţii - inclusiv soţii lor - sunt antrenaţi de armată să-şi apere regiunea.

În Ivano-Frankivsk au rămas multe rude şi prieteni ale femeilor. Printre ele se numără şi Maria, sora Marianei, care a născut o fetiţă acum două săptămâni şi nu a putut să fugă, fiind prea slăbită.

"Este un erou"

Mamele şi cei nouă copii nu îşi doresc deocamdată să plece din Oradea. Nici nu știau că primarul din orașul lor, Ruslan Martsinkiv, a trimis Consiliului Local Oradea, zilele trecute, un mesaj prin care a cerut ajutor. După ce BIHOREANUL le-a arătat știrea, femeile au spus că s-ar bucura ca municipalitatea orădeană să poată da curs apelului. 

"Nu credeam că vom ajunge vreodată într-o asemenea situaţie. Nu credeam că mai există o asemenea sete de sânge. Eram fericite, aveam o viaţă frumoasă şi nu e corect ca totul să fie distrus din cauza unor ambiţii ale lui Putin. Pentru noi, el e asemeni lui Hitler", povestește, vizibil afectată, Mariana.

Despre Volodimir Zelenski, preşedintele lor, au numai cuvinte de laudă şi îl caraterizează ca fiind un adevărat lider. "Este un erou pentru noi şi pentru tot poporul. Am crezut în el de la început, dar acum ne-a uimit cu tăria şi hotărârea de care dă dovadă", povesteşte Iulia, care peste zece zile va împlini 35 de ani şi și-ar dori mult să-și sărbătorească ziua de naştere în oraşul său, în pace...

"Ne bucurăm că am găsit aici o familie minunată care ne-a primit cu căldură pe toate. Suntem recunoscătoare pentru tot ceea ce ne-au oferit. Seara ne rugăm împreună ca războiul să se termine", spune, cu ochii în lacrimi, Victoria.

NIMENI NU SCAPĂ
Panică la graniţă

În timp ce aşteptau să iasă din Ucraina, cele şase prietene au văzut o mulţime de oameni disperaţi. Mame cu bebeluşi care treceau graniţa pe jos pentru că nu aveau maşini sau familii care se despărţeau pentru că bărbaţii mergeau la război şi chiar vedete.

La acelaşi punct de frontieră în care se aflau fetele aştepta, mai în faţă, şi Jamala (care a rămas refugiată în România), cântăreaţa ucraineană care în 2016 a câştigat concursul Eurovision cu "1944".

Piesa are un mesaj puternic despre deportarea tătarilor din Crimeea, din anul ce dă numele melodiei, la ordinul lui Stalin. "Când străinii vin... / Ei vin în casa noastră, / Ei te ucid / şi apoi spun: / „Nu suntem vinovaţi” / Dar noi nu ne putem apăra", sunt primele versuri ale melodiei, care a devenit atât de actuală pentru poporul ucrainean...