Poloiştii de la CSM Oradea vor primi miercuri seara replica deţinătoarei trofeului în Liga Campionilor Europeni, formaţia Ferencvaros Budapesta, într-un duel ce se va desfăşura la Bazinul Ioan Alexandrescu şi care va conta pentru etapa a 3-a din Grupa B a fazei sferturilor de finală din Champions League.
Campioana Europei vine la Oradea pentru a întâlni CSM-ul într-un moment deloc prielnic al roş-albaştrilor. Echipa orădeană a obţinut doar o victorie şi un rezultat de egalitate în primele două turnee din Grupa locurilor 1-4 a Superligii Naţionale, iar cauzele sunt multiple, lotul fiind decimat de îmbolnăviri, accidentări şi suspendări.
Deşi jucătorii cu probleme medicale sunt în revenire, este de aşteptat ca nici la jocul de miercuri seară antrenorul Petar Kovacevic să nu se poată baza pe toţi componenţii lotului. Unii dintre ei, chiar dacă vor fi incluşi în lot, nu vor putea juca la capacitate maximă, fiind în refacere.
Faptul că vine campioana Europei la Oradea crează interes în rândul spectatorilor, fiind de aşteptat ca tribunele Bazinului Ioan Alexandrescu să fie pline la ora jocului.
„Este puțin probabil ca CSM Oradea să joace în formulă completă la meciul cu campioana Ungariei. Totuși, majoritatea jucătorilor cu probleme sunt în revenire după accidentări sau boli, astfel încât pare să se vadă luminița de la capătul tunelului din acest punct de vedere. Desigur, forma sportivă și omogenitatea sunt aspecte pe care bihorenii le-au pierdut și care se vor redobândi foarte greu, însă există speranțe cu privire la revenirea la nivelul atins de CSM Oradea în prima parte a actualului sezon competițional”, a transmis clubul CSM Oradea.
Ferencvaros Budapesta este lider autoritar în Grupa B din sferturile Champions League și conduce cu punctaj maxim şi în campionatul național din Ungaria, după ce a cucerit şi cupa în ţara vecină.
Jocul CSM Oradea – Ferencvaros Budapesta, de miercuri seara, de la ora 21, va fi transmis în direct de Digi Sport.
În celălalt meci al etapei a 3-a din Grupa B, programat tot miercuri de la ora 21, RN Savona va primi replica formaţiei spaniole Barceloneta.
În clasament, înaintea etapei, Ferencvaros are 6 puncte, Barceloneta şi Savona câte 3 puncte, iar CSM Oradea, nicun punct.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.