URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 August 2021, 11:41

Politruci anti-model: Alaiul de maşini care-l aştepta pe ministrul Tánczos, parcat ilegal (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Se poate repeta până se simt: deși politicienii UDMR se dau mai europeni și mai cizelați decât ceilalți, sunt la fel de balcanici și de neciopliți. Și ei, și aghiotanții din jurul lor.

Lunea trecută, când ministrul Mediului, Tánczos Barna, a susținut o conferință de presă la sediul UDMR Bihor din Pasajul Vulturul Negru, alaiul de mașini folosite de acesta și de anturajul său, toate de la Administrația Bazinală de Apă Crișuri și de la ABA Mureș, au fost parcate de șoferi nu în parcarea subterană de pe strada Independenței, ci fix în fața acesteia: una pe trotuar (o Hyundai BH-12-WAT), iar alte două pe carosabil (gipanul Toyota BH-22-KZZ folosit personal de directorul Pásztor Sándor și un VW Amarok venit din Târgu Mureș, nu se știe de ce).

În așteptarea șefilor politici, mașinile au fost parcate neregulamentar mai bine de o oră și jumătate, fără însă ca Poliția Locală să le dea meritatele amenzi. Că, deh, dacă Primăria așteaptă bani de la Minister, cum să-i sancționeze pe șoferii ministrului?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Intentionat sau nu, problema e pusa gresit!
Prea putina importanta are de unde/cu cine erau masinile! Important e ce faceau micii p*l*nari, aia de pe Iuliu Maniu. Ei si super sistemul de monitorizare/supraveghere, ala care a inghitit milioane de lei. P.S. Pt. inceput diminuarea venitului (unii ar zice nesimtit) pe trei luni cu 30% sefului celor de la locala. Ca imbold in munca.
Postat 02 August 2021, 14:16 de pinonel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON