URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Iunie 2017, 08:58

Poliţistul mincinos: Bihorel l-a prins cu minciuna pe şeful Poliţiei Locale Oradea, Cristian Beltechi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vă amintiţi, desigur, premiul pe care Bihorel l-a decernat vicepreşedintei Tribunalului Bihor, judecătoarei Crina Muntean, prinsă că blochează zi de zi, cu maşina personală, accesul spre locurile de parcare din spatele Palatului de Justiţie.

Judecătoarea a lăsat maşina în aceeaşi poziţie şi după ce şi-a primit "recompensa", motiv pentru care Bihorel l-a sunat chiar de la "locul faptei" pe şeful Poliţiei Locale, Cristian Beltechi, cerând ridicarea vehiculului, aşa cum se face în cazul oricărui contravenient de rând.

Surpriză, însă! Poliţistul-şef a refuzat, bâiguind că nu îi e clar ce regim are drumul cu pricina, care ar putea fi în administrarea instanţelor şi, ca atare, poliţiştii locali n-ar avea dreptul să intervină în ograda acestora. 

Citeşte ce a aflat Bihorel, pe blogul www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
!!!!!!!!!!!!!!
Parca mai aveam un comentariu ! A disparut ! Ala cu " ATLAS"-istul si " ziarista " !
Postat 09 Iunie 2017, 09:50 de TDS
Sesizare!
Domnule Director..Pe str Sovata linga casa roz!!! in fata Elmo o epava de camion blocheaza trotuarul!La bl turn C nu te poti asigura din cauza unui Espero-rabla ,si un jeep putred-tot la casa te trista amintire ROZ!!!Ce faceti cu ele?????Tot pe Sovata un Oltcit +un Opel in stare de epava?Cind ridicati aceste rugini?
Postat 08 Iunie 2017, 06:44 de grigore
CHIPUL TAU
Ma bucur ca sunt contemporan cu Dinu Sararu, autorul unui roman de mare succes....
Postat 07 Iunie 2017, 22:27 de TDS
???
Cine esti tu, SM ? Ai aparut relativ recent ! Pe vremea Referendum-urilor nu activai ! PS: evident intrebarea e asa, de amorul-artei ! Nu cred ca ai aparut...brusc !
Postat 07 Iunie 2017, 22:25 de TDS
he, he, he
,,Politist mincinos" e un pleonasm. In alta ordine, ati putea publica facsimilul raspunsului de la organul sef?! Sau inregistrarea dialogului?
Postat 07 Iunie 2017, 19:43 de pinonel
Holiday
D-na judecator e in concediu, fraierilor.
Postat 07 Iunie 2017, 19:14 de Marius90210
Cainele si catelul
Legea e egala pentru toti. Mai putin pentru javre, unul nu o aplica, celalalt o interpreteaza dupa bunul plac. Al ciolanului.
Postat 07 Iunie 2017, 18:11 de User anonimizat
Pe loc repaus si la loc comanda totodata
Scuza-ma, da' cum sa te ia pe tine in serios ? Domnu sefu politiei locale o fi crezut ca-i faci vreo farsa , normal ca n-o sarit ca orbu' ,acolo sunt reguli clare , in ordinea crescatoare a gradelor. Daca-i spuneai la telefon ca esti generalul cutarica altfel se reactiona,fac pariu.
Postat 07 Iunie 2017, 13:50 de SM
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON