URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 Decembrie 2020, 16:04

Polițist local din Oradea, vedetă pe internet pentru că nu poartă mască. Conducerea instituției anunță anchetă (FOTO)

Polițist local din Oradea, vedetă pe internet pentru că nu poartă mască. Conducerea instituției anunță anchetă (FOTO) sursa foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Este anchetă la Poliţia Locală Oradea, după ce pe Facebook au apărut imagini cu un poliţist local care nu poartă mască de protecţie în timpul serviciului.

Imaginile, distribuite în mai multe grupuri de Facebook, au fost postate în cursul zilei de vineri, fiind realizate pe strada Republicii din municipiu.

Prins în flagrant

În ele se vede cum un bărbat care purta geacă reflectorizantă cu însemnele Poliţiei Locale urcă într-o maşină de serviciu fără să îşi pună masca de protecţie, cu toate că în autoturism se mai afla cel puţin o persoană. "El zice că nu poartă masca că e poliţist", este mesajul care însoţeşte imaginile.

Culmea, din câte se vede pe fotografii, se pare că poliţistul chiar ar fi amendat pe cineva dintr-o maşină oprită pe pietonală.

Cert este că postarea a stârnit numeroase comentarii în spaţiul public, utilizatorii spunând că omul nu-şi merită uniforma şi că este primul care nu respectă măsurile de prevenţie împotriva Covid-19, în vreme ce îi amendează pe alţii pentru acelaşi lucru. 

"Asta a venit in piata la mine sa ma amendeze ca nu purtam masca dar abia coborâsem din maşina", a comentat o internaută. "Astia cred ca-s deasupra legii?? Trebuie trimisa poza catre superiori, sa-si dea si ei cu parerea!", a scris o utilizatoare a reţelei, în vreme ce un alt orădean duce mesajul la extrem, decretând că "ar trebui făcută o petiţie pentru desfiinţarea poliţiei locale".

"Nu tolerăm"

Sâmbătă, Primăria Oradea a trimis un comunicat în care anunţă că, "având în vedere imaginile apărute pe reţelele de socializare cu poliţistul local care, fiind în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, nu purta mască, la nivelul Poliţiei Locale Oradea a fost declanşată o anchetă internă în vederea antrenării răspunderii disciplinare a acestuia".

"Avem toleranţă zero faţă de orice acţiuni de indisciplină şi încălcare a regulilor de conduită, de încălcare a legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor, mai ales într-o instituţie în care disciplina, bunul-simţ şi respectul faţă de cetăţean trebuie să primeze. Pentru mine este foarte clar că mai avem de lucru în această direcţie", a precizat viceprimarul Arina Moş, citată în comunicat.

Informarea dă asigurări că, prin activitatea sa, "Poliţia Locală Oradea urmăreşte să asigure un climat de ordine şi siguranţă publică, menit să crească gradul de siguranţă a cetăţenilor urbei, mai ales în acest context pandemic, şi îşi cere scuze pentru incidentul care a avut loc ieri".

"Primăria Municipiului Oradea dezaprobă categoric orice conduită a poliţiştilor locali care poate să aducă atingere imaginii instituţiei şi se delimitează ferm de modul de acţiune a acestui poliţist", încheie comunicatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Care e problema?
Unde e problema ca nu înțeleg... din câte văd nu e in Germania e la noi e aceeași nație cu noi roman sau ungur de aici ce vi se pare neinregula?.
Postat 13 Decembrie 2020, 10:09 de ProCivilizatie
Se intimpla din nou...
Mai ieri au terfelit si incatusat o femeie ca nu purta masca pe bot.Putin scandal si totul se termina cu happy-end:"Potrivit sursei citate, femeia, o orădeancă în vârstă de 32 ani, a fost dusă la sediul Poliţiei municipiului Oradea şi a fost sancţionată cu 250 lei, pentru injuriile aduse poliţiştilor, respectiv cu 1.000 lei pentru nepurtarea corespunzătoare a măştii. În procesul verbal, orădeanca şi-a recunoscut greşeala.". Deci 250 pentru injuraturi si una mie lei pentru masca.Gura bate curu.Politia e cu ochii pe portofelele noastre...In curind o sa vina peste noi in case,o sa ne dea jos din pat si o sa zica ca e patul lor.Conform ordonantei militare...
Postat 12 Decembrie 2020, 18:22 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON