În comuna Sârbi, aspiranţii la funcţii de aleşi locali continuă să provoace intrigi. Un candidat ALDE la Consiliul Local este acuzat de unii oponenţi că a folosit în scop electoral maşina instituţiei la care lucrează, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.
Cu mașina de serviciu
Bărbatul, pe numele lui Sandu Ciarnău, a fost fotografiat în timp ce se dă jos din maşina instituţiei, o Dacia Duster cu număr de înmatriculare BH-11-VYG, iar imaginile au fost transmise şi BIHOREANULUI. "Azi transporta persoane la vot, în zona Sârbi, cu maşina instituţiei", a reclamat redacţiei un localnic. În fotografii, însă, Ciarnău pare a fi singur în maşină.
Bărbatul, care este coordonatorul şoferilor din DGASPC Bihor, deschide lista candidaţilor ALDE pentru Consiliul Local Sârbi.
Contactat de BIHOREANUL, Ciarnău a confirmat că s-a dus în comuna unde candidează cu maşina instituţiei, dar se jură că nimeni altcineva în afara lui n-a urcat în Duster. "E adevărat, am trecut prin comună, deoarece eu am o casă în Burzuc. Am oprit lângă secţia de votare, să salut pe cineva, dar eram singur şi în afară de mine nici nu a urcat nimeni în maşină, nici măcar familia mea, copiii. Sigur nu m-a văzut nimeni plimbând alegători, pentru că nu am făcut asta", a declarat Ciarnău.
Acesta pretinde şi că maşina de serviciu se află întâmplător la el, pe durata weekend-ului. "Maşina mea personală este în service, am plecat vineri la Burzuc şi azi am venit acasă, la Oradea", a prteins șoferul-politician. În plus, a mai spus el, maşina este dedicată intervenţiilor de weekend, iar de regulă el este cel care răspunde acestor solicitări, dacă există. "Dacă trebuie să preluăm un copil abuzat sau alte situaţii de acest gen, de regulă mă duc, nu alţi colegi, şi vă spun sincer de ce: nu beau alcool, n-am băut niciodată, aşa că sunt pregătit".
"Îi cer notă explicativă"
Chiar dacă pretinde că n-a greşit cu nimic, Ciarnău va trebui să dea explicaţii. Contactată de BIHOREANUL, şefa DGASPC Bihor, Camelia Gaciu, a declarat că îi va cere subalternului ei explicaţii. "Mâine (n.r. luni) îi cer notă explicativă. Dacă nu are motive întemeiate pentru care s-a aflat cu maşina de serviciu în Burzuc, o să răspundă disciplinar, o să iau măsurile care se cer", a declarat Gaciu.
Pe de altă parte, directoarea spune şi că există motive întemeiate pentru care şoferii DGASPC conduc maşina de serviciu în weekend: "Activitatea Direcţiei nu se termină vineri la ora 16, noi lucrăm non-stop. Dacă în weekend sună Poliţia că este un copil abuzat, mergem să-l luăm, indiferent de zi sau oră". Întrebată cum fac şoferii permanenţă şi dacă nu consideră nepotrivit ca taman în weekend-ul alegerilor locale, un şofer candidat să fie şi de serviciu, Gaciu a spus că nu ea le stabileşte acest program. "Şoferii decid care este de serviciu, ei ştiu ce program are fiecare, nu eu".
De notat că Gaciu este şi colegă în ALDE Bihor cu Ciarnău, dar susţine că ea nu s-a implicat deloc în campania electorală. "M-aţi văzut undeva să fac campanie? Nu, eu sunt funcţionar public şi îmi văd de treabă. Iar colegul este personal contractual, nu funcţionar public", a mai spus directoarea DGASPC Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.