URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
28 Iunie 2024, 11:52

Poliția Bihor: cum s-a petrecut accidentul în care a murit un bebeluș de 10 luni

Poliția Bihor: cum s-a petrecut accidentul în care a murit un bebeluș de 10 luni Foto: ISU Crișana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliția Bihor a făcut publice vineri concluziile desprinse în urma accidentului produs înainte cu o zi pe DN 19E, între Poclușa de Barcău și Mișca, în urma căruia un bebeluș de 10 luni a decedat. 

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, în evenimentul anunțat prin 112 la ora 14.28 au fost implicate două vehicule, un autoturism și un TIR.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 24 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19/E, pe direcția Chiribiș - Biharia, într-o curbă ușoară la dreapta, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns, parțial, pe sensul opus de circulație și ar fi intrat în coliziune cu un autocamion cu semiremorcă, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor”, explică informarea Poliției.

În urma loviturii, autoturismul s-a rostogolit în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare.

La rându-i, autocamionul a ieșit în afara drumului, prin partea stângă a direcției sale de deplasare, iar apoi s-a răsturnat pe un teren agricol din proximitatea D.N.19/E.

Atât șoferul mașinii mici, cât și o femeie de 22 de ani, pasageră, au fost răniți și duși la spital.

„Totodată, un minor de 10 luni, din municipiul Marghita, județul Bihor, pasager în autoturism, care se afla în scaunul destinat pentru copii, amplasat pe bancheta din spate a vehiculului, a suferit leziuni care, din nefericire, i-au provocat decesul la fața locului”, a mai comunicat Poliția Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON