URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 30 IANUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imaginați-vă că mergeți pe stradă cu familia și vă oprește cineva pentru a vă da 9.000 de euro. Apoi, sub privirile mirate ale consoartei și copiilor, aceștia primesc la rândul lor aceeași sumă, fără să li se pună condiții.
Zic şi eu
Adrian Cris
Scandalul începutului de an este, în Oradea, conflictul preotului Ciprian Mega cu episcopul Sofronie Drincec, unul în care ortodocșii, și nu doar ai locului, se împart de o parte și de alta. Preotul, suspendat de la amvon pentru o lună, dar și de la șefia parohiei, iar în plus trimis în „cercetare disciplinară bisericească” cu riscul caterisirii, își acuză ierarhul de păcatul sodomiei, căci l-ar prigoni de dragul unui consilier „iubit”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Ianuarie 2021, 09:33

Poftiţi la Mădăras! Recent devenită staţiune turistică, comuna Mădăras este condusă de cel mai tânăr primar din Bihor (FOTO)

Poftiţi la Mădăras! Recent devenită staţiune turistică, comuna Mădăras este condusă de cel mai tânăr primar din Bihor (FOTO) LA CURĂŢENIE! Una dintre primele preocupări ale primarului Eugen David (medalion) a fost curăţenia: angajaţii Primăriei au adunat gunoaiele din toate şanţurile şi au măturat fiecare trotuar. Următoarea prioritate sunt drumurile. „În Mădăras stăm bine, dar în celelalte sate din comună 80% din drumuri sunt de piatră şi pământ”, spune primarul
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În primele zile din decembrie, sătenii din Mădăras, o comună aflată la 37 kilometri de Oradea şi la o aruncătură de băţ de Salonta, au aflat că locuiesc într-o staţiune. Guvernul a acordat aşezării statutul de staţiune turistică de interes local, datorită apei geotermale care clocoteşte în subteran.

Comuna are de acum şansa să acceseze fonduri europene dedicate dezvoltării turistice şi, proaspăt ales, edilul Eugen David spune că nu va rata ocazia. Energia nu-i lipseşte, fiind cel mai tânăr primar din Bihor...

"Băile" Mădăras

Pe 4 decembrie, la propunerea Ministerului Economiei, Guvernul a emis o hotărâre prin care atestă trei unităţi administrativ-teritoriale ca staţiuni de interes local, două fiind în Bihor: comuna Mădăras şi municipiul Beiuş. "Comuna Mădăras este cunoscută pentru subsolul bogat în apă geotermală. Un studiu efectuat recent printr-un program transfrontalier a confirmat că localitatea Mădăras dispune de mari resurse de apă geotermală", se arată în nota de fundamentare a hotărârii de Guvern. Bogată în minerale, apa de aici este benefică pentru tratarea reumatismului şi a bolilor locomotorii şi neurologice.

Primarul Eugen David e mândru de noul statut, dar recunoaşte că n-are niciun merit, dosarul fiind făcut de fostul primar liberal Dan Tiurbe. "Statutul ne ajută, pentru că putem depune proiecte europene direct la Bruxelles. Acum lucrez la o strategie". Noul edil vrea ca Mădărasul să folosească apa geotermală într-o bază de tratament, dar şi pentru agrement, aşa cum se întâmplă în satele ungureşti de dincolo de graniţă. "Avem un foraj în incinta Ştrandului Mădăras, dar este pe un teren privat, al firmei Millenium. Să vedem dacă va fi nevoie să facem altul".

Primare, ce tânăr eşti!

Ales în funcţie de două luni, Eugen era un outsider: nu mai lucrase niciodată în administraţia locală, iar în Primăria Mădăras a intrat până acum doar în postura de contribuabil. Se mândreşte însă că e cel mai tânăr primar din judeţ: "Aveam 26 de ani când am fost ales, între timp am împlinit 27".

Eugen s-a înscris în PNL în 2012, când era boboc la Facultatea de Construcţii din Oradea. "Am fost preşedintele organizaţiei de tineret din Mădăras, dar după ce m-am angajat n-am mai activat în partid". În ultimii 4 ani a fost şef de şantier la o firmă de construcţii din Tinca, aşa că politica l-a interesat mai puţin.

În vară, fostul primar Tiurbe, căruia Agenţia Naţională de Integritate i-a interzis să mai ocupe funcţii publice, i-a propus lui Eugen să candideze el. După ce a discutat cu preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, care i-a spus că are nevoie de primari puşi pe treabă, tânărul a acceptat. "Nu le-am promis oamenilor marea cu sarea, dar le-am spus că o să mă zbat să dezvolt comuna", explică Eugen.

A câştigat alegerile detaşat, cu voturile a 696 localnici (50,43%), la mare distanţă de următorul clasat, USR-istul Călin Chişe (352 voturi). "Cred că a contat că ştie lumea cine sunt. Părinţii mei aici s-au născut şi aici s-au cunoscut, eu aici am trăit toată viaţa", zice primarul. Tatăl său a murit pe când el avea 6 ani, iar mama este şi în prezent secretară la şcoala din comună.

Edil-fotbalist

De asemenea, Eugen este însurat cu o fiică a comunei, Almira, kinetoterapeută, din satul Ianoşda. "Tatăl ei este poştaş în sat", zice primarul, confirmând astfel că toată familia o are în Mădăras. Ce-i drept, căsătoriţi de-un an, tinerii locuiesc în Salonta, unde după nuntă şi-au luat un apartament, cu credit. "Nu ştiam că voi ajunge să candidez", se scuză politicianul.

Până să ajungă primar, Eugen a fost şi fotbalist în echipa comunei. "M-am lăsat din cauza unei accidentări. Oricum, fotbalul era doar o pasiune", spune el. Vrea însă să-i încurajeze pe copiii din comună să facă sport, motiv pentru care, imediat după ce a preluat funcţia, a comandat reparaţii la terenul sintetic de fotbal.

Comună înstărită

De asemenea, a reabilitat deja o fântână arteziană din Homorog, de la care localnicii îşi iau apa de băut, şi a "cârpit" drumurile de pământ. Îi informează pe localnici despre activitatea Primăriei pe Facebook şi printr-un ziar al comunei, "Curierul de Mădăras". "În Mădăras avem apă, canalizare, gaz, asfalt, dar în restul satelor nu. Asta trebuie să rezolv cu prioritate", zice Eugen.

Şi-a propus ca anul viitor să asfalteze mai multe drumuri, cu bani din bugetul local, deoarece Primăria nu e săracă, având propriul parc industrial, populat cu mai multe companii, printre care fabrica DeLonghi, precum şi o fabrică de peleţi. De asemenea, vrea să atragă noi investitori în comună, ca să poată produce dezvoltarea promisă consătenilor. Iar staţiunea Mădăras să prindă şi ea, cu adevărat, viaţă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Oferte
Cine imi poate spune care sunt agentiile turistice din Oradea care fac rezervari in statiunea Madadaras si cam care sunt ofertele/preturile??!! Ma intereseaza oferte "all-inclusive" da' merge si demipensiune dar la cinci stele!! Dau o berere...
Postat 02 Ianuarie 2021, 12:25 de AnaConda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7843 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON