URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 11 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Octombrie 2024, 13:55

PNL Bihor și-a depus candidaturile la Parlament. Bolojan promite o „echipă puternică” pentru a sprijini județul (FOTO)

PNL Bihor și-a depus candidaturile la Parlament. Bolojan promite o „echipă puternică” pentru a sprijini județul (FOTO) Foto: Szilágyi Lóránd / BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În frunte cu Ilie Bolojan, candidații PNL Bihor la Senat și Camera Deputaților și-au înregistrat, joi, dosarele la Biroul Electoral Județean, iar ulterior o parte dintre ei au motivat de ce candidează, sinteza făcând-o președintele organizației.

Acesta a spus că viitorii parlamentari ai PNL Bihor vor avea două obiective principale: din Parlament să susțină investițiile și dezvoltarea județului, dar și să facă „tot ce ține de noi” pentru a avea „un stat eficient, o țară de încredere și prosperă pentru toți românii”.

48.000 de susținători

La ora 12 fix, conform unei programări făcute în prealabil, la sediul Biroului Electoral Județean Bihor din clădirea Prefecturii s-au prezentat, vineri, viitorii candidați ai PNL Bihor, veniți în grup de la sediul partidului, cu dosare în brațe, pentru a-și înregistra legal candidaturile.

Potrivit președintelui organizației, Ilie Bolojan, la dosare au fost atașate și liste de susținere cu 48.000 semnături, un număr aproape dublu față de cel necesar, de 5% din totalul alegătorilor din județ.

Formalitatea a durat circa două minute, iar la finalul ei reprezentanții BEJ le-au urat succes candidaților.

PNL Bihor este primul partid parlamentar care își înregistrează candidaturile pentru Parlament în județ, cu o zi în urmă fiind înregistrat dosarul de candidaturi depus de Partidul Social Democrat Unit (PSDU). Pentru vineri și-a făcut programare un actual primar PNL de comună, Dorin Curtean, edilul din Popești dorind să candideze independent pentru Parlament.

În momentele când delegația PNL și-a depus candidaturile, în holul Prefecturii se aflau circa 12 bărbați nemulțumiți că la Serviciul Înmatriculări Bihor publicul va fi deservit doar pe bază de programări online, fără însă ca aceștia să vocifereze sau să protesteze, ci doar așteptând să fie primiți de conducerea Prefecturii pentru a-și spune nemulțumirea.

„O voce puternică”

După consumarea formalităților, reprezentanții PNL Bihor au făcut scurte declarații în Parcul Traian, la ieșirea din Prefectură, pentru a explica atât cum vor duce campania electorală, cât și ce obiective vor avea în Parlament.

„În această campanie vom avea întâlniri cu bihorenii în fiecare localitate din județ, ca să ne prezentăm viziunea pentru Bihor în următorul mandat. Obiectivul principal al echipei noastre este să fim o voce puternică în Parlamentul României și un sprijin pentru investițiile județului Bihor, un partener al administrațiilor locale”, a spus Bolojan.

Gheorghe Bota (primar al comunei Rieni pentru al patrulea mandat) a afirmat că vrea să „dispară bariera între politicieni și cetățeni”, Arina Moș (foto jos, în prezent senator) a spus că „serviciile publice trebuie deschise spre cetățean”, fostul prefect Dumitru Țiplea a amintit despre experiența dobândită în 20 de ani de antreprenoriat și 10 ani în administrație, iar Călin Gal (vicepreședinte CJ Bihor) a spus, referindu-se la echipa PNL, că „în ultimii ani am muncit pe brânci” și asta va face și în Parlament.

„În această campanie vom avea întâlniri cu bihorenii în fiecare localitate, ca să ne prezentăm viziunea pentru Bihor în următorul mandat. Pentru mine este o onoare să fiu alături de echipa noastră, de administrațiile noastre. Campania noastră va avea două direcții principale: sprijin pentru Bihor din București, pentru autoritățile locale, pentru investiții și respect pentru bihoreni, și respect pentru România, ceea ce înseamnă că vom face tot ce ține de noi în Parlamentul României pentru a putea să avem un stat eficient, o țară de încredere și prosperă pentru toți românii”, spus Bolojan.

Un senator și trei deputați

La depunerea candidaturilor au fost prezenți aproape toți candidații PNL Bihor, atât pentru Senat - Ilie Bolojan, Gheorghe Bota, Ancuța Șchiop (directoarea Bibliotecii Județene), Teofil Filimon (viceprimar Oradea), Gabriel Popa (primarul municipiului Beiuș) și Mircea Mălan (vicepreședinte CJ Bihor) –, cât și pentru Camera Deputaților: Arina Moș, Dumitru Țiplea, Călin Gal, Cristian Bulzea (directorul AFIR Bihor), Janos Kiss (în prezent deputat), Marcela Prada (consilier județean), Adrian Foghiș (secretar de stat în Ministerul Transporturilor), Mihai Sferle (primar Cociuba Mare), Ioan Mărcuș (primar Sântandrei) și Florin Birta, primarul Oradiei.

Singurii care au lipsit de la BEJ Bihor au fost Gheorghe Carp (managerul Spitalului Județean, fost senator) și primarul din Ștei, Iulian Balaj.

De notat că PNL Bihor consideră eligibile prima poziția pe lista de candidați la Senat și primele trei pe lista de candidați la Camera Deputaților, dar o parte a liberalilor speră la două mandate de seantor și patru de deputat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Penalii sunt saltati unul cate unul
Senatorul Eugen Pîrvulescu, ales pe listele pnl TL, a fost ridicat de DNA (sarut mana, dna procuror Popovici,va asteptam cu drag!) P.S. Acum (in)justitia si internele sunt la penali. Ce zici, birtinezule, ce-o fi dupa alegeri, cand aceste ministere vor fi la psd?! https://ziare.com/dna/eugen-pirvulescu-ridicat-pnl-1899481
Postat 11 Octombrie 2024, 10:59 de pinonel
"Echipă" puternică (sâc).
Tribul birtinezilor nu are putere nici măcar să-și acopere cu un ziar local rakatul împrăștiat atâta amar de vreme. Sigur că îți permiți să te crezi puternic, atunci când toți ceilalți competitori sunt extrem de slabi și nu fac față nici măcar la habarnismul pe care ar vrea să se cațere. "Echipa" lui Bolojan emană imens amatorism și nicio mediocritate nu e în stare, la nivel politic și instituțional local, să-inya locul. Așa se câștigă puterea ... te scapi de adversari unindu-ți forța cu pupincuriști și alți amatori cu care constituie o majoritate, sau îi cumperi dacă nu ajungi direct la ei pentru că au alte pârghii ce îi susțin.
Postat 11 Octombrie 2024, 09:18 de KP
Vrabia malai viseaza
Din 9 iunie încoace, gura nu le mai tace. Aproape zilnic auzi peneliștii cum trâmbițează arogant, triumfalist: suntem tari, am luat la ”locale” circa 29%, discutăm ce vrem noi cu cine vrem, noi ”facem cărțile” la masa negocierilor politice. Așa o fi... În acest context, le reamintesc peneliștilor cu gura mare și mintea scurtă că în 2016, la ”localele” din iunie, cam tot așa a fost. PNL a avut un scor de circa 30% (după rezultatul ăsta nu mai aveai loc de epigonii Brătienilor, gălăgie multă și aroganță cât cuprinde), pentru ca la ”parlamentarele” din toamna aceluiași an să urmeze sfânta * la urne: 20%. Adică, minus 10 procente în 6 luni. Vorbim de vot politic. Nu i-ai mai auzit cârâind după asta multă vreme. Urmează în decembrie ”parlamentarele”. Ceva îmi spune că istoria se va repeta. Poate va fi chiar mai rău. Poate. Iar dacă va fi mai rău, nu cred că va trece foarte mult timp până când PNL, din partid istoric, va deveni istorie. Fix ca PNȚ. Sunt curios cine va stinge, apoi, lumina și cine va fugi cu ștampila!? End of story.
Postat 11 Octombrie 2024, 04:58 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON