URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Iulie 2018, 14:39

PNL Bihor acuză Consiliul Județean: Prin „marea asfaltare”, aruncă banii pe drumuri în stare bună, dar nu le repară pe cele „catastrofale” (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ionel Avrigeanu, liderul grupului PNL din Consiliul Judeţean, a prezentat, vineri, jurnaliştilor orădeni, zeci de fotografii care arată că „marea asfaltare” cu care se laudă conducerea judeţului, adică programul de aşternere a unor covoare asfaltice, este o operaţiune contrară interesului public al bihorenilor, al transportatorilor şi al turiştilor care vin în judeţ.

Cu susu-n jos

În conferinţa de presă susţinută la sediul PNL Bihor, Avrigeanu a spus că a verificat lista tronsoanelor de drumuri judeţene „pe care în aceste zile se desfăşoară marea asfaltare”, listă ce prevede aşternerea de covoare asfaltice pe tronsoane de drum ce însumează 50 kilometri, „ca să vedem situaţia drumurilor judeţene” din diferite zone, atât cuprinse în program, cât şi neincluse în el, concluzia fiind că aceasta se face pe drumuri în stare bună, dar nu şi pe cele pline de gropi şi denivelări.

Avrigeanu a dat mai multe exemple, între care DJ 767 E Oşorhei-Copăcel, DJ 768 Ginta-Rohani-Căpîlna, DJ 762 A Ginta-Căpîlna, DJ 797 Cheresig-Toboliu-Cefa etc, unde carosabilul e plin de denivelări şi cratere, dar care nu au fost luate în considerare de către CJ în vederea reparării lor, cu toate că acest lucru a fost cerut de către consilieri judeţeni ai PNL, de către primari, localnici şi firme de transport.

„În schimb, la Sâniob s-a asfaltat pe teritoriul satului 2 kilometri de drum, chiar dacă era în stare bună. La fel, din sensul giratoriu din centrul Salontei spre ieşirea către Tulca-Tinca, pe DJ 795”, a spus Ionel Avrigeanu.

De asemenea, acesta a criticat şi faptul că firmele desemnate de CJ să toaletarea drumurilor judeţene nu taie vegetaţia de pe marginea acestora, fără a fi penalizate. "Dacă încerci să ocoleşti boscheţii ajungi în mijlocul drumului, dacă stai pe banda ta te alegi cu zgârieturi pe maşină", a spus liberalul.

Fără speranţe de la Mang şi Bodea

Liderul consilierilor PNL l-a citat pe preşedintele CJ, Pasztor Sandor, care a justificat aşternerea de covoare asfaltice declarând public că „trebuie continuate lucrările de investiţii în infrastructură pentru că trebuie să ajutăm comunităţile să se dezvolte”, întrebând, însă, „cum ajutăm comunităţile să se dezvolte în condiţiile în care drumurile judeţene arată aşa cum arată?”.

Avrigeanu a insistat, afirmând că cele mai proaste drumuri judeţene sunt cele din zona Beiuşului, pur şi simplu ignorată de conducerea CJ Bihor, şi precizând că „nu am mari speranţe de la vicepreşedinţi (n.r. – Ioan Mang şi Traian Bodea), pentru că nu apără zona Beiuşului”.

PNL-istul a avertizat că opoziţia din CJ va monitoriza întregul program de covoare asfaltice, iar „atunci când se va termina marea asfaltare” va cere explicaţii conducerii instituţiei, pentru a răspunde public de ce a preferat să cheltuiască sume importante pe drumuri care nu necesitau intervenţii, dar a „uitat” de cele unde trebuie făcute reparaţii serioase, ce presupun decopertări şi consolidări ale patului drumului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
??
Dom Avrigeanu?? vorba..cuiva ..hahaha de multe ori ma intreb cum de mai se suporta el//pe el..ahtiat dupa functii politice..pt ca meserie ..vax..siiiiiiiiiii..se cam stie cum , cand..cu ce..si cine..si pt ce...ce spui..tu..povestim ori ba.dom Chirila??
Postat 15 Iulie 2018, 01:35 de Tinas
piuneza
Ce fumezi, ca sa evit? Care sunt strazile alea sparte, ca sa se bage "in draci" gazul? E suficient sa enumeri cinci din zecile alea de strazi!
Postat 07 Iulie 2018, 00:00 de User anonimizat
Așa este ...
Doar că, evpentru prima dată de fouă decenii încoace, când PSD e în conducerea județului, de la Bar încoace !?! Tot liberali și democrato-liberali ați condus județul, cu "prietenul" vostru Kiss cu tot, iar DJ-urile le-ați făcut precum sita ... ca să aveți acum ipocrizia să criticați ce n-ați făcut voi !?! Dacă PSD a instaurat în România mediocritatea, voi PNL-ul vă puteți lăuda că ați consolidat amatorismul !?!
Postat 06 Iulie 2018, 20:24 de CrisDumi
Dom' avrigeanu, stiti pilda cu barna si cu paiul? Sigur ca o stiti!
Nu-i nevoie sa bateti coclauri prin judet, luati Oradea la picior sa vedeti bataie de joc! S-au asfaltat strazi in cartiere unde nu era o palma de asfalt (unde au disparut panourile alea imense cu programul Regio, fonduri UE?!). Doar ca nu s-au introdus utilitatile, in special gazul metan. De ce?! Pt. ca un idi*t votat de alti idi&ti s-a opus! Si s-a opus pt. ca turma de consilieri pe care-i pastoreste a votat, ca orice turma, fara sa gandeasca si a instaurat doua ,,zone", A si B. Stiti povestea! Intre timp instantele de judecata au desfiintat respectivele hcl-uri. Urmarea: se sparg in draci strazi IMPECABILE [pt. a se introduce conductele de gaz. In urma raman strazi, ca sa va citez , catastrofale. Cand treci pe acolo zici ca esti cu mocanita, tac, tac, tac! Si nu e vorba de doua, trei strazi, e vorba de zeci. Ce zice pnl de isprava asta?!
Postat 06 Iulie 2018, 16:12 de pinonel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON