URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Ianuarie 2012, 08:23

Pleacă Grebe, vine Carp

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Iată că vârful de lance al primarului Ilie Bolojan, Gavril Grebenişan, pleacă de la conducerea Spitalului Judeţean. Mişcarea era previzibilă încă de când Ritli jr. a fost propulsat spre şefia unităţii, dar junele parcă n-a avut stomac să suporte atacurile aduse tatălui său.

Realizările domnului Grebenişan sunt mai degrabă modeste. E drept că a făcut nişte reduceri, dar a reuşit şi să învrăjbească medicii între ei, iar cheltuielile spitalului rămân în continuare uriaşe. Mai mult, la finalul anului a trebuit să trimită bani înapoi la Bucureşti fiindcă n-a reuşit să-i cheltuiască pe investiţii. Eu bănuiam că e "din alt film" atunci când am aflat că nu are chiuvetă în birou. Păi, dacă nu urinezi în chiuvetă şi nu "rezolvi" măcar două-trei asistente, se cheamă că nu faci parte din sistem.

Casta medicilor e specială şi exclusivistă. Orgoliile sunt până la cer, iar duşmăniile se termină doar la cimitir. De aceea e nevoie de un om dintre ei care să-i conducă. În plus, într-o ţară birocratizată, ca să poţi ţine pe linia de plutire o asemenea instituţie, trebuie să ai o grămadă de cunoştinţe, atât profesionale, cât şi personale. O subalternă ajunsă la CAS ori un fost coleg prin Minister pot face minuni.

Eu cred că domnul Carp are şi expertiza, şi orgoliul profesional să demonstreze că la Judeţean poate face ce a făcut la Municipal. Iar în ce-l priveşte pe primar, acesta iese bine din toată şarada. I se ia de pe cap cea mai mare belea şi nu pierde prea mult nici din plecarea viceprimarului. Oricum, marile lucrări s-au cam terminat, iar pe Carp nu-l mai putea ţine multă vreme să ascută creioane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
AVERTIZMENT !
Acest individ, Carp Gheorghe, este personificarea urii, a rautatii dusa la extrem si a dispretului fata de tot ce ar trebui, in mod normal, sa fie caracteristic unei fiinte umane! Individul este diabolic, malefic si inuman in tot ceea ce gandeste si face ! A ajuns pana acolo incat SPIONEAZA PE TOTI CEI CARE ISI SCRIU PARERILE PE FORUM ! Aflandu-se intr-o cardasie mizerabila cu conducerea RCS-RDS, impreuna cu administratorii sitului ebihoreanul.ro, cunoscand parolele de acces si IP-urile celor care posteaza pe forum, afla cu usurinta cine sunt autorii mesajelor postate, dupa care se razbuna pe acestia, in cel mai pur stil mafiot. Bineinteles, toti stim ca divulgarea parolelor de acces ale utilizatorilor individuali, din reteaua RCS-RDS contravine legii sigurantei nationale (SRI si DIICOT), dar, in Romania, a incalca legea, fara a risca sa fii pedepsit, este aproape un fapt divers! Cunosc trei persoane care au avut de suferit din cauza mesajelor postate pe situl respectiv, de aceea, m-am decis acum, sa postez acest avertizment ! Dragi forumisti, daca nu va pricepeti sa va ascundeti IP-ul calculatorului, fiti siguri ca sunteti spionati de indivizi gen Carp, daca scrieti ceva ce-l deranjeaza, si nu se stie cand veti fi mitraliati de acesta! N-ar fi rau sa vizitati siturile: easy-hide-ip.com, respectiv torproject.org.
Postat 03 Martie 2012, 20:45 de 1234
Oameni potriviti
Un om potrivit este dr Bako de la Sptialul Municipal (fostul spital de copii). Este un medic si un manager mult peste medie comparativ cu ce exista pe aceasta piata medicala.
Postat 16 Ianuarie 2012, 21:15 de Crina
Oda celui fara ...
Saracii subordonati...! Ii compatimesc...! Daca isi va etala "capacitatile "in sedinte precum cele de la partid vai de sarmanii "colegi".Asta-i omul care le stie pe toate ,de la administratie la instalatii sanitare,la betoane ,la rigole,la canalizari , la constelatii si OZN-uri...Oricum prinde fluturi destui...pe campii...Poate "cunostintele "sale in toate domeniile compenseaza cele profesionale...Saracii de noi ,oare cand ne vor pune oameni potriviti la locul potrivit...!?
Postat 13 Ianuarie 2012, 22:36 de Bure'pista
De 3 ori rusine! (o data ca bonus)
Articolul asta nu-i decat o odă, benevola sau la comanda. Rusine! Iar <expertiza> nu-i tot una cu <experienta> chit ca prin intermediul televiziunilor am vazut ca de la vladica la opinca toti folosesc termenul in sens impropriu. Deci eronat. Consulta dexoline daca nu crezi! Rusine!
Postat 13 Ianuarie 2012, 08:09 de Silviu
Haz de necaz.
Facem haz de necaz. Sanatate inainte de toate, domnule Chirila!
Postat 12 Ianuarie 2012, 17:04 de SAFE
Chirila....
Sterge-te rapid la gura ca te-ai murdarit....'' De aceea e nevoie de un om dintre ei care să-i conducă''.Tocmai ca,la cate orgolii sunt intre medici,este nevoie de un om care sa nu fie din casta lor,ca sa poata fi impartial.Grebenisan a invrajbit medicii?Se pare ca ai uitat cine a pornit acel scandal in martie,la sediul PSD.Ai tu vreo dovada in apararea lui Craiut,de exemplu?Ai tu vreo dovada ca acei medici disponibilizati,de fapt,lucrau pe rupere si aduceau miliarde spitalului?In ceea ce priveste,banii trimisi inapoi la Bucuresti,se pare din nou ai o carenta.Ai uitat ca in anul 2011 pe langa ca s-au comasat spitalele,Grebenisan a iesit din schema un timp?A condus Grebenisan continuu spitalul judetean in anul 2011 ca sa poata fi tras la raspundere?Nu.Esti penibil!!!!
Postat 11 Ianuarie 2012, 09:11 de sorin
Bolojane,raspunde!
Ieri am fost la control la maternitate.Pe cine am vazut acolo?Pe Craiut!!!(Stiti,dle primar,tipul care nu demult va facea criminal).Din presa stiam ca si-a dat demisia,asa ca mi-am intrebat doctorita cum de este in spital?Mi-a spus ca vine de luni,de cand a fost instalat Carp.Super,dle primar!!!Sigur se va reinstaura ordinea in spitale astfel!Se stie,cumva,despre dosarele de la inaltele institutii ale statului ceva?NU!Sau sunt ramasa eu in urma?Stiti ce inteleg eu,simplu pacient,din toata aceasta chestie?Ca acum,daca e Carp,poate face fiecare ce vrea,exact ca si pe proprietatea sa.Nu mai conteaza dosare,acuzatii neelucidate,competente...Va propun sa-i reangajati si pe cei care nu isi justificau nici macar salariul prin munca prestata.Nu de alta,dar sa eficientizati cheltuielile de personal.Oricum,se pare ca toata lumea va face din nou ce vrea,fara sa afle presa si implicit noi,fraierii,nimic.Apropos,pe cand dati interdictie sa mai rasufle orice din spitale in presa?JALNIC!
Postat 11 Ianuarie 2012, 08:25 de pacienta
??
Admir \"obiectivitatea\" articolului, dar ma intreb cand va respectati meseria care presupune corectitudine, impartialitate si nu propriile pareri influentate de \"prieteni\" in scop caritabil!
Postat 10 Ianuarie 2012, 22:50 de ana
l
Multe lucruri negative am auzit despre Carp asta, dar ca ascutea creioanele lui Bolojan mi se pare cea mai tare. Saracul de el.
Postat 10 Ianuarie 2012, 18:26 de Laura
mirare
Datele prezentate in articol nu sunt chiar corecte, as putea spune ca sunt chiar tendentioase informatiile, oare cu ce scop? autorul il perie pe noul numit la judetean (mai aveti putintica rabdare)?, stilul de conducere prezentat de autor vi se pare corect ? respectem aceleasi pile, relatii, promovom "pumnul in gura", sper si vreau sa cred ca nu se scriu articole la comanda si aruncam cu noroi, acest sistem este ciausist!, va considerati corect d-l autor??ne-am atins scopul transmitand societatii care sunt comportamentele agreate facand educatie viitoarei generatii?
Postat 10 Ianuarie 2012, 16:04 de cetatean
Grebe impostorul
Oricat vrea sa para de nevinovat Grebenisan este un om lipsit de onoare si de caracter. O sa isi dea seama cu timpul toti Un om care si-a tradat toti camarazii !
Postat 10 Ianuarie 2012, 11:48 de nick
Si chiar vrei sa te si credem...Mircea Chirila...???
Mircea Chirila...afla ca mai sunt unii care chiar stiu de ce pleaca carp de la primarie...Iar daca va face fata la judetean...ramane de vazut...Eu ma indoiesc...
Postat 10 Ianuarie 2012, 11:04 de Doctorul
Fain
Mishto oda!
Postat 10 Ianuarie 2012, 08:52 de Anton
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON