URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Aprilie 2023, 20:25

Planurile reabilitării cartierului Nufărul au fost aprobate de Consiliul Local. 185 de orădeni au făcut propuneri!

Planurile reabilitării cartierului Nufărul au fost aprobate de Consiliul Local. 185 de orădeni au făcut propuneri! foto: Primaria Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Planurile de regenerare urbană a cartierului Nufărul au aprobate joi, cu unanimitate de voturi și fără comentarii, de Consiliul Local. Masterplanul urmează să stea la baza unui studiu de fezabilitate pe baza cărora municipalitatea intenţionează să atragă finanţări europene de 22 milioane euro pentru refacerea cartierului.

185 de orădeni au făcut propriile propuneri pe marginea proiectului, în cadrul procesului de consultare a populaţiei încheiat la începutul acestei săptămâni.

Cartier cu probleme

Masterplanul - regenerare urbană Nufărul 1, întocmit de firma Arhistuff, reprezentată de arhitectul Popa Silviu, a analizat la cererea Primăriei zona delimitată de străzile Constantin Noica, Nufărului, Morii şi Bumbacului.

Potrivit raportului de specialitate anexat Hotărârii de Consiliu Local, cu ocazia studiului au fost identificate "o serie de disfuncţionalităţi" privitoare la circulaţia auto (profile de drum neconforme traficului aglomerat, intersecţii suprasolicitate...), circulaţia pietonală (trotuare degradate ori fără continuitate...), parcaje (insuficienţa locurilor de parcare, parcarea pe trotuare...) şi iluminatul public (consum şi costuri mari...).

Problemele identificate se mai referă la colectarea improprie a deşeurilor (subdimensionarea capacităţilor de colectare, depozitarea în ţarcuri deschise ori în aproprierea ferestrelor...) şi degradarea spaţiilor verzi (zone verzi ocupate de autoturisme, arbori bătrâni cu risc de cădere...).

De făcut

Potrivit unui comunicat al Primăriei, zona studiată, cu o suprafaţă de 39,18 hectare, va fi reabilitată, în baza masterplanului aprobat de Consiliul Local, prin îmbunătăţirea condiţiilor de locuire, amenajarea spaţiilor verzi de la pieţe şi parcuri la mobilier urban şi modernizarea infrastructurii urbane, de la reţele la drumuri şi transport în comun.

Conform masterplanului, printre principiile directoare ale reabilitării zonei se numără dezvoltarea spaţiului verde, încurajarea deplasării pietonale şi asigurarea unor spaţii de socializare pentru diversificarea activităţilor din cartier.

Documentul va sta la baza unui studiu de fezabilitate pe baza cărora municipalitatea intenţionează să atragă finanţări europene de 22 milioane euro pentru refacerea cartierului.

După cum BIHOREANUL a mai scris, proiectul, care ar urma să fie implementat în următorul ciclu de finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional, va viza, printre altele, construirea unei parcări supraetajate în vecinătatea Colegiului Naţional Onisifor Ghibu, coborârea tuturor reţelelor electrice în subteran, refacerea zonelor verzi, lucrări de asfaltare şi altele.

Întâi, parcările!

La consultarea publică pe marginea masterplanului, postată pe site-ul Primăriei, au participat, până la termenul limită din 24 aprilie, 185 de orădeni, care şi-au spus părerea cu privire la necesităţile oraşului.

Potrivit comunicatului Primăriei, locuitorii zonei au confirmat opinia municipalităţii cu privire la nevoie cartierului.

"Problema locurilor de parcare reprezintă o preocupare primordială a cetăţenilor care au răspuns în cadrul chestionarului. Alte domenii de interes formulate în cadrul consultării publice se referă la starea spaţiilor verzi şi pietonale, starea drumurilor şi a trotuarelor, precum şi problema gestionării deşeurilor", a transmis Primăria. Printre altele, populaţia a mai cerut "realizarea unor trasee de biciclete şi înfiinţarea de noi locuri de joacă, precum şi nevoia dezvoltării reţelei de iluminat public cu becuri LED".

Cartierul Nufărul 1, aflat în prezent în şantier prin proiectele care vizează reabilitarea bulevardului central şi trecerea pe un mixt de apă geotermală pentru apă caldă şi încălzire, va intra în lucru în baza unui proiect unitar, după finalizarea lucrărilor.

Spaţiul urban de la intrarea în Oradea dinspre Băile Felix cuprinde 5.657 de apartamente şi o populaţie de circa 17.000 locuitori calculată la o medie de 3 persoane pe apartament. Cartierul are doar 1.529 locuri de parcare, confruntându-se, ca întreg oraşul, cu o criză a parcărilor.

Consultă AICI planul de regenerare urbană!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
20 Comentarii
nu e o opinie populara, dar exista si destui oradeni care cred ca asa rezolvi probleme de trafic
cand abonamentele la domiciliu ptr parcari sunt la pret realistic, chiar daca asta inseamna 2000 in loc de 200. E vorba PE AN, nu pe luna. Sunt si eu unu printre oamenii aia, si sunt si alti cateva zeci pe care ii stiu. Nu e reclama ca sa atragi voturi cu asta, dar e o masura corecta.
Postat 29 Aprilie 2023, 00:24 de unu
Bă, mă lăsați?!
Voi ce pana mea vreți să fac?! Să mă cert cu orice preț cu Sandu? Nu-mi place, dar măcar nu joacă la mai multe capete…
Postat 28 Aprilie 2023, 18:10 de User anonimizat
adi13-bolnăvel
Ca de obicei ești paralel
Postat 28 Aprilie 2023, 16:52 de Sandu2100
Drop/sandu/ciucle
Fiecare bloc cu 5,8 parcari pt vizitatori? Pe ce lume traiesti? Blocul in care locuiesc eu nu are nici un loc de parcare. Nici unu. Doat trotuar pe o parte care e in de masini. Si inca 6 blocuri in jur nu au prevazut nici un loc. Ce prostii vb acolo? Se parcheaza pe trotuare si la celelalte blocuri. Vezi-ti de viata de la sat, lasa orasu pentru oraseni. Viniturile sa taca
Postat 28 Aprilie 2023, 16:05 de adi13
Petre93 aka adi13 aka Maikeltroll
Nu ai vazut cine sunt pt ca nu eu sunt ăla ::::)))) TU nu contrazici, tu faci propagandă, iti pare rau ca Bolojan&Birta fac ce trebuie pt oraș. Dupa cum ai văzut trebuie parcări de domiciliu, și faza cu 2000 de lei vine de la propagandă, dar dupa cum se vede la oameni le trebuie parcări si sunt dispusi sa plătească. Si mie imi trebuie parcare si since dau si 2000 de lei doar sa am parcare pt ca dupa ora 5 nu mai gasesti parcare, in plus trebuie la fiecare bloc sa fie 5-8 parcări pt vizitatori.
Postat 28 Aprilie 2023, 15:38 de Sandu2100
drop sau sandu2100
Tu intentionat faci pe prostul sandu/drop? SI pe Bihon numai aberatii si aceeasi politica propagandista. Vada ca daca 3-4 oameni aici sau dincolo te contrazic sau iti spun un lucru tot tu te victimizezi. Cand ti-am maiexplicat acum 2 luni o situatie, si atunci exact acelasi lucru il spuneai ca nu crezi, la adi13 nu crezi, la CT nu crezi. Bine ca am vazut cine esti , se vede bine in poza de fb a ta ce om esti, mutra spune tot ,, se vede frustrarile in tine
Postat 28 Aprilie 2023, 15:18 de Petre93
pentru CT
Primaria doar mimeaza ca asculta parerea noastra. Anul trecut Birta a spus cu gura lui, ca nu tinem cont de cerintele oradenilor ca stim noi cel mai bine ce trebuie sa facem.
Postat 28 Aprilie 2023, 15:09 de Petre93
SANDU NEBUNUL
Vor pe naiba. Unde ai auzit tu oradean ce vrea parcare cu 2000 lei in loc de 150 lei sau gratis? Ce minti ma? Oradeanii vor parcari, dar vor ca ei saracii cred ca sunt pe gratis, nu stiu ca vor fi obligati sa plateasca 2000 lei, ca in Centru. Ma da mare jegos poti fi si manipulator, oradenii vor parcari, dar nu cum spui tu cu 2000 lei, arata-mi pe ala care a spus asta, in afara de vocile alea din capul tau care vorbeste in locul altora. Oradeanii sunt usor de manipulat ca pun botul, de genul va facem parc dar uita sa mentioneze primaria ca le demoleaza casele sa faca parc sau parcare. Tu normal ca nu crezi nimic ca din Sarcaul ala, din sat , nu ai cum sa stii ce e orasul. Si sari iar ca vai te ataca lumea , ca ce are cu tine. Pai nu vezi ce caracter infect ai, cat de josnic poti sa fii, sa minti cu nerusinare.
Postat 28 Aprilie 2023, 15:07 de Petre93
adi13-bolnăvel
Nu cred nimic din ce spui, dar cred ca mai ai inca alte cateva conturi. Sa faca parcarea cu 2000 de lei abonamentul, dupa cum se vede Orădenii nu se supăra, asta vor.
Postat 28 Aprilie 2023, 14:54 de Sandu2100
Sandu mincinosu
Dar mai taci odata sandu Ciucle. Am completat formularul acele si inca vreo 7 persoane vecini au completat. Nu vb tu in numele meu ce am completat in sondaj. Dar nimeni nu a cerut centru de cartier si zone verzi, sunt zone verzi. Apropo unde a fost McNeil era zona verde acum jumate e asfaltat, de ce nu au lasat verde. Oricum primaria face ce vrea, doar mimeaza dialogul. Planul e sa desfiinteze locuri de parcare ca sa faca noua parcare cu 2000 lei abonament. Exact cum procedeaza in centru. Hai mai termina cu propaganda ca suntem prosti
Postat 28 Aprilie 2023, 14:16 de adi13
Mars din Nufaru, gasiti alt cartier
Astia sunt niste nemernici. Dupa 7 petitii in legatura cudesfiintarea parcarilor, si crearea unei noi strazi de legatura care numai incurca decat ajuta. Inainte de reabilitarea Nufarului nu exista acea iesire, iar raspunsul primariei e ca nu e treaba lor, si nu raspund ei de circulatia din zona. Va dati seama ce respect" nu e problema lor" , Va rog numai faceti nimic in Nufaru, mergeti in alt cartier cu dezvoltarea voastra. De cand ati amenajat Nufarului trebuie sa fac 3 ture, pe 3 strazi pana gasesc un loc de parcare. Iar voi mai vreti sa amenajati spatii verzi si centru de cartier, unde dumnezeule le mai faceti si pe alea? Toti vecinii ce au completat formularul cereau parcari, sau Piata Nufarul sa raman, iar voi veniti cu prostiile voastre, Centru de cartier trebuie, ca acolo pica banul , pavaje, porfir, beton. Bine ca dupa reamenajare am ramas si fara parcari, si cu copaci taiati dar avem asfalt si beton din plin. Asa ca alegeti alt cartier, de exemplu Tohai, Clujului care e rusinea orasului la cum arata zona aia.
Postat 28 Aprilie 2023, 14:10 de Petre93
Na fain…
Mi-am luat 30 de like-uri, cand zic ca sectiunea de comentarii are nevoie de un upgrade, e ridicol!
Postat 28 Aprilie 2023, 12:29 de User anonimizat
adi13-bolnăvel
Tu jignești si faci propagandă. Ia uite consultare publica din articol " Întâi, parcările! La consultarea publică pe marginea masterplanului, postată pe site-ul Primăriei, au participat, până la termenul limită din 24 aprilie, 185 de orădeni, care şi-au spus părerea cu privire la necesităţile oraşului " acei oameni au fist băgați in sema, nu te-a oprit nineni. Ce te-a reținut pe tine ??
Postat 28 Aprilie 2023, 12:22 de Sandu2100
Sandu mincinosu
Tu esti cu jignirile si propaganda. Mai termina cu de ce nu v-ati dus, stii bine ca nu sunt audiente si nu te baga nimeni in seama. Mai termina cu ipocrizia si minciuna ca nu suntem toti prosti. Tu esti mincinosul nr 1
Postat 28 Aprilie 2023, 11:58 de adi13
Paradoxal…
Am discutat de doua ori, fata in fata, cu actualul primar. Desi mi-a dat dreptate, atitudinea a fost aceeasi, “doar asa se poate”. Deci, absolut nici o relevanta nu are opinia cetateanului. Consultarile astea sunt de fatada, le impune legea. La final tot cum vor ei fac…
Postat 28 Aprilie 2023, 11:42 de User anonimizat
::::))))))
Dupa cum se vede Primăria Oradea de ce vor Orădenii, se vede clar si transparența. De ce nu v-ați dus la primărie să-i explicati la Birta in față ce trebuie făcut?? Aaaaaaaa scuze jignirea , aia nu e propagandă, propagandă când manipulezi cu minciuni pe alte căi.
Postat 28 Aprilie 2023, 10:44 de Sandu2100
Din 185 de propuneri făcute de niște amatori ...
... doar două par a completa "viziunea" și obiceiurile de betoniști ale municipalității Cele două ating intențiile edililor, de a înălța tot Nufărul după modelul New-York ... și fiecare bloc să mai adauge câte un etaj, mansardă sau ce penthouse vor mușchii creierelor lor, pentru ideea nobilă de sport prin urcatul scărilor.
Postat 28 Aprilie 2023, 08:14 de KP
Minciuni
Doar 185 din 16mii. Si o sa le alegeti doar ce va convin. Mai desfiintati parcari si defrisati copaci. Dar sa nu reparati strazile dintre blocuri. Citeam ca iar vreti piateta, centru ce cartier betonat. Sunt curios unde e locatia , si cine naiba o cerut, la voi de cere 2 persoane gata facem, iar 2000 vor altceva pe ei ii ignorati
Postat 28 Aprilie 2023, 05:44 de adi13
Maikeltroll
După cum cum ai văzut in articol, oamenii vor parcări.
Postat 27 Aprilie 2023, 22:05 de Sandu2100
.
Bye-bye casele din zonă, ăsta-i primul proiect.
Postat 27 Aprilie 2023, 21:24 de Maikeltroll
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON