A fost activat planul roşu de intervenție sâmbătă seară, în județul Mureș, unde 30 de participanţi la un eveniment au ajuns la spital cu suspiciuni de toxiinfecţie alimentară. Inspectorii ANPC care au controlat localul au găsit produse expirate încă din 2022 şi mobilier deteriorat în bucătărie, inclusiv echipamente cu rugină.
La faţa locului se aflau aproximativ 400 de persoane care participau la Balul Însuraţilor din Reghin, un eveniment ajuns la a XVI-a ediţie.
Conform Digi24.ro, în jurul orei 19, pompierii mureşeni au fost solicitaţi să intervină la un restaurant din Reghin, unde mai multe persoane prezentau stări de greaţă şi vărsături. Având în vedere numărul mare de participanţi, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor medicale alocate.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns, în zona de intervenţie a fost amplasat şi un Punct Medical Avansat pentru evaluarea şi trierea persoanelor afectate.
În total, 30 de persoane au ajuns, sâmbătă seară, la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Reghin cu simptome de toxiinfecţie alimentară.
Toate cele 30 de persoane au fost investigate medical, iar o singură persoană a rămas internată, și aceasta în stare bună.
"Închideţi imediat!"
Recent numitul preşedinte al ANPC, Cristian Popescu-Piedone, a transmis printr-o postare pe pagina sa de Facebook rezultatul controlului şi a menţionat că în urma descinderilor inspectorilor ANPC au fost retrase şi sigilate 45,75 kg de preparate alimentare.
Inspectorii ANPC care au efectuat un control la restaurantul unde a avut loc evenimentul au descoperit abateri grave de la normele de siguranţă alimentară. Au fost găsite produse expirate încă din 2022, pastile dezinfectante expirate din 2018, mobilier nespecific şi deteriorat în bucătărie, inclusiv echipamente cu rugină, alimente depozitate în răcitoare nespecifice şi lipsa unui cântar verificat şi omologat.
"Aceste descoperiri evidenţiază lipsa totală a măsurilor de igienă şi siguranţă alimentară, ceea ce a dus la declanşarea acestui incident major de sănătate publică. Nu vom permite ca asemenea practici să continue!", a transmis Cristian Popescu Piedone, care a lansat şi un avertisment la adresa "antreprenorilor din domeniu HORECA".
"Vă respectăm afacerile DOAR dacă dumneavoastră respectaţi legile şi implicit consumatorul! Dacă în cadrul afacerii dumneavoastră există măcar un singur punct de pe lista aceasta, ÎNCHIDEŢI IMEDIAT: frigidere ruginite, veselă ruginită, mobilier de lucru ruginit / îmbâcsit, personal iresponsabil, echipament murdar de lucru, carne alterată, brânzeturi stricate, orice produs alimentar expirat", a scris mai scris pe Facebook Piedone.
El a subliniat că "siguranţa consumatorilor este prioritatea zero", iar toţi cei care îşi permit să nu respecte normele în vigoare vor fi sancţionaţi conform legii.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.