URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Mai 2021, 12:32

Plaja urbană din centrul Oradiei, amenajată fără autorizaţie. Primăria a amendat organizatorii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clujenii care şi-au propus să amenajeze o plajă urbană pe malul drept al Crişului Repede, în zona cuprinsă între podurile Intelectualilor şi Sfântul Ladislau, au început montarea platformelor fără nicio autorizaţie, motiv pentru care Primăria Oradea i-a amendat.

"Persoana juridică în cauză a fost amendată cu 500 de lei, conform HCL 571/2018", a declarat Anca Deac, purtătorul de cuvânt al Primăriei, miercuri, pentru BIHOREANUL. Deac a mai precizat că organizatorii acestei activităţi au acum obligaţia să intre în legalitate.

Hotărârea 571 cuprinde regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor în zone publice şi prevede că orice asemenea activitate, inclusiv amplasarea de terase, chioşcuri şi alte structuri de vânzare, trebuie să aibă acordul municipalităţii.

Aşa cum BIHOREANUL a scris, clujenii care în anii trecuţi au organizat la Oradea festivalul Street Food au în plan să amenajeze o plajă urbană, pe o platformă care încă de săptămâna trecută a fost montată în lunca Crişului. Tot aici, firma cu pricina (Why Not Us) vrea să amplaseze mai multe food-truck-uri, de unde orădenii să cumpere mâncare şi băutură, garantând însă că accesul pe plajă nu va fi condiţionat de achiziţia acestor produse.

Pentru amenajarea din centrul oraşului, Why Not Us are doar un acord cu firma orădeană Aido Grup SRL, care deţine restaurantul Mediterana, de pe malul stâng, şi care a concesionat de la ABA Crişuri malurile râului, între cele două poduri.

Amintim că în comunicatul oficial trimis vinerea trecută organizatorii au susţinut că au şi sprijinul municipalităţii, lucru care, evident, nu este adevărat. "Deocamdată ştim că pe malul Crişului din Parcul Libertăţii se vor realiza doar amenajări temporare, menite să pună în evidenţă cadrul natural şi farmecul zonei. Lucrările se efectuează cu sprijinul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri şi Municipalităţii Oradea", se arată în comunicatul transmis de agenţia de marketing Why Not Us, organizator Street Food Festival.

La finalul săptămânii trecute, Constantin Covaliu, reprezentantul Why Not Us, a susţinut că „suntem în curs de depunere a unei cereri pentru un certificat de urbanism”, dar şi că nu are nevoie de autorizaţie din partea Primăriei, fiind vorba de un teren care este al ABA Crişuri, instituţie de la care, a afirmat el, a obţinut acordul. „Am depus cereri de autorizare la DSP, la DSVSA, suntem în contact cu regia de apă-canal, ne va conecta la un cămin de apă”, a mai spus atunci Covaliu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sunt permise astfel de lucrari in acea zona?
Amenda ca amenda DAR demersul acesta, cu astfel de amenajari in zona acea CRITICA a orasului, e permis? Adica are o baza legala? Sau fiecare face ce vrea, unde vrea, cand vrea ???
Postat 19 Mai 2021, 13:57 de Roland-Oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON