URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
Scandalul începutului de an este, în Oradea, conflictul preotului Ciprian Mega cu episcopul Sofronie Drincec, unul în care ortodocșii, și nu doar ai locului, se împart de o parte și de alta. Preotul, suspendat de la amvon pentru o lună, dar și de la șefia parohiei, iar în plus trimis în „cercetare disciplinară bisericească” cu riscul caterisirii, își acuză ierarhul de păcatul sodomiei, căci l-ar prigoni de dragul unui consilier „iubit”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Februarie 2022, 14:30

Piața muncii din Bihor: a scăzut numărul șomerilor, iar mulți bihoreni lucrează cu normă redusă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce în anul 2020, pandemia de Covid-19 a pus pe butuci piaţa muncii, anul trecut firmele din Bihor s-au redresat, dovadă că a scăzut semnificativ numărul şomerilor. În schimb, mulţi angajatori au solicitat sprijin de la stat pentru reducerea timpului de lucru, cel mai adesea din cauza problemelor în lanţul de aprovizionare.

Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor, la finalul anului 2021 au fost 3.523 de şomeri înregistraţi în Bihor, semnificativ mai puţini decât în decembrie 2020, când erau 5.965 persoane în evidenţele instituţiei.

Şomeri puţini, şomaj tehnic în scădere

Judeţul Bihor se află printre judeţele cu cele mai mici rate ale şomajului. La finalul anului trecut, rata era de 1,33%, cu 0,92 puncte procentuale mai mică decât în decembrie 2020.

Cel mai ridicat şomaj s-a înregistrat anul trecut în rândul persoanelor cu vârstă de peste 50 de ani (41%), urmat de categoria 40-49 ani (26%). Aproape o treime dintre şomerii bihoreni (29%) au doar un nivel de instruire primar sau chiar deloc, 24% au studii gimnaziale, iar 22% liceale.

Anul trecut, 2.161 de angajatori din Bihor au cerut sprijinul pentru şomaj tehnic (75% din salariul brut), pentru un total de 14.207 angajaţi. Suma totală achitată lor s-a ridicat la 22 de milioane de lei, mai mult decât suma pe care o plăteşte anual AJOFM Bihor pentru indemnizaţiile de şomaj (circa 20 de milioane de lei).

Totuşi, şomajul tehnic plătit în 2021 a fost semnificativ mai puţin decât în anul de debut al pandemiei de Covid-19, când 150 de milioane de lei s-au alocat firmelor din Bihor care n-au putut să-şi desfăşoare activitatea din cauza restricţiilor.

Cu normă redusă

În schimb, angajatorii bihoreni au profitat de măsura de sprijin promovată de Guvern pentru reducerea programului de lucru (inspirată din modelul german Kurzarbeit). Dacă cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 10%, angajatorul are dreptul să dispună reducerea timpului de lucru pentru cel puţin o zecime dintre angajaţi şi poate primi de la stat 75% din diferenţa dintre salariul de bază brut şi cel aferent orelor lucrate.

Potrivit AJOFM Bihor, anul trecut în judeţ au fost 1.443 de asemenea solicitări, pentru 28.218 angajaţi. În total, s-au plătit 27,8 milioane lei pentru angajaţii cu normă redusă.

"Măsura Kurzarbeit a fost un succes anul trecut, dar nu mai este provocat de restricţiile de pandemie, ci de probleme în lanţul de aprovizionare, precum criza microcipurilor, criza containerelor", a declarat directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba.

Citeşte mai jos raportul AJOFM Bihor pentru anul trecut:

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
raport 2022 - curs de deontologie profesionala
frumos raport de activitate, cum a scapat fara poza lui dom director? d-asta nu a mai postat el nimic pe facebook in ianuarie? *** tabelele si graficele din raport banuiesc ca au fost facute ca de obicei de dna Nica, ca e singura cu talent de acolo. *** pentru un raport mai bun pe anul asta, introduceti un curs obligatoriu de deontologie pentru angajatele ajofm (cu norme de civilizatie si bun simt pentru deservirea somerilor si celor care apeleaza la institutia dvs.). la fel ar trebui si pentru angajatele din primarie, de la casa de pensii si cele de la finante.
Postat 02 Februarie 2022, 18:55 de roger
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON