URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Aprilie 2013, 11:34

Petrom "bagă gaz"! O megainvestiţie de 200 milioane de euro crează 2.000 de noi locuri de muncă în Bihor

Petrom "bagă gaz"! O megainvestiţie de 200 milioane de euro crează 2.000 de noi locuri de muncă în Bihor DOAMNA DE FIER. Considerată singurul român în faţa căruia păleşte până şi puterea preşedintelui şi poziţionată de Forbes între cele mai competente 50 de femei de afaceri din lume, directorul general al OMV Petrom România, Mariana Gheorghe (medalion), a anunţat personal la Oradea cea mai mare investiţie făcută în ultimele două decenii în Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ruinată de şomaj, zona de nord-est a judeţului primeşte o nesperată gură de oxigen. 2.000 de localnici vor avea noi locuri de muncă după ce OMV Petrom România a decis să investească 200 milioane euro pentru a scoate mai mult ţiţei şi gaze decât se credea, până nu demult, că pot furniza zăcămintele deschise la Suplacu de Barcău cu peste 50 de ani în urmă.

Tehnologiile folosite aici sunt atât de avansate încât petroliştii bihoreni deţin trei recorduri mondiale, fapt pentru care îi vizitează specialişti din toată lumea.

"Nonagenar"

Ştiaţi că România îşi dispută cu America întâietatea istorică în extracţia de ţiţei şi gaze? Că acestea sunt exploatate la noi încă din secolul XVIII? Că în 1857 Bucureştii deveneau prima capitală din lume iluminată cu gaz lampant? Sau că prima sondă forată mecanic din lume datează din 1861 şi că ea a existat tot în România?

Dar că zăcămintele de la Suplac sunt valorificate din 1951 ştiaţi? Acest detaliu explică de ce, de o vreme, câmpurile petroliere de aici s-au tot "sleit", efectul fiind că mii de localnici şi-au pierdut locurile de muncă după 1989. Cum, însă, chiar şi aşa, ele continuă să asigure o zecime din producţia de ţiţei a României, iar în ultimii ani tehnologiile s-au perfecţionat într-atât încât pot scoate "untul" din exploataţiile vechi, Petrom a decis să facă în zonă una din cele mai mari investiţii în ceea ce specialiştii numesc redezvoltarea zăcămintelor mature.

"Dacă l-am compara cu un om, un zăcământ de 50 de ani e ca un nonagenar", spunea, plastic, managerul general al OMV Petrom România, Mariana Gheorghe, sosită vinerea trecută la Oradea să anunţe investiţia. Dar, adăuga ea, "când apar tehnologii noi se prelungeşte durata de exploatare a unui zăcământ la fel cum medicina prelungeşte viaţa omului".

La sfert

03 Gabriel Selischi.jpgPrezent şi el la eveniment, Gabriel Selischi (foto), director Zone de Producţie Interne al companiei, a afirmat că zăcământul din Suplacu de Barcău e atât de uzat încât, dacă în 1981 atingea vârful de randament, acum mai funcţionează doar 500 din cele 3.000 de sonde instalate de-a lungul deceniilor. Singura soluţie pentru ca ele să nu "moară" e redezvoltarea. "În prezent, rata medie de recuperare a rezervelor la zăcămintele operate de companie este de 25% pentru ţiţei şi de aproximativ 49% pentru gaze", a explicat Selischi. Mai pe româneşte, atâta va fi scos în plus datorită noii investiţii în vechile zăcăminte. 

Proiectul prevede forarea a 105 sonde, construirea unui nou parc de colectare a ţiţeiului şi a unei noi instalaţii de tratare a apelor reziduale, pentru reducerea poluării. "Investiţia face parte dintr-un set de şase proiecte de redezvoltare. La finele anului trecut, patru erau în proiectare, iar două au depăşit stadiul deciziei finale, între care şi cel din Bihor", a spus Selischi.

Încep angajările!

Pentru toate cele şase proiecte din ţară, OMV Petrom a pus la bătaie 400 milioane euro, iar jumătate din sumă va fi cheltuită pentru Bihor. În felul acesta, extracţia va continua la Suplac încă 10 ani, iar numărul angajaţilor, care în prezent este de 1.200, va fi mărit cu încă 2.000 de persoane. Primii vor fi muncitorii disponibilizaţi anii trecuţi, dar compania va recruta anual şi câte 100 de absolvenţi de liceu. "Vom angaja meseriaşi cu diverse specializări, de la constructori şi maşinişti până la mecano-energeticieni şi chimişti", spune directorul de producţie. Totul pe măsură ce înaintează etapele tehnologice.

Angajările, de fapt, au şi început. "După plecarea geologilor, primii sunt angajaţi muncitorii care vor amenaja căile de acces şi careurile sondelor (n.r. - consolidarea solului, pentru a evita alunecările de teren)". Vor urma sondorii, care vor instala echipamentele de forare şi vor începe forarea propriu-zisă. Operaţiunea durează într-un loc circa 20-25 de zile. "Se instalează sondele, se montează pompe în puţuri, iar apoi, timp de 10-20 de zile, se injectează în pământ aburi aduşi prin conducte la presiuni şi temperaturi înalte, pentru a "stârni" zăcământul, fiindcă ţiţeiul nu iese la suprafaţă doar că înţepi punga", a explicat Selischi. În fine, extracţia propriu-zisă urmează într-un ciclu de 80-90 de zile, după care puţurile vor fi din nou stimulate cu aburi, şi tot aşa, de zeci, sute şi mii de ori. Hidrocarburile rezultate se transportă prin conducte în aşa-numitul parc de colectare, unde se separă apa din ele, după care sunt duse în depozite şi de aici, în fine, spre rafinării.

Apă pentru localnici

Cum în zona Suplacului Petrom e şi furnizor de apă, având propriile foraje şi reţele de distribuţie (ce asigură localnicilor inclusiv consumul casnic), iar proiectul presupune şi construirea unei noi centrale care va produce abur şi electricitate în cogenerare, vor fi angajaţi şi meseriaşi din aceste domenii.

Potrivit oficialilor companiei, noile investiţii vor contribui la PIB-ul României cu circa 135-210 milioane euro, iar la bugetele administraţiilor locale cu 35-55 milioane euro. Aşa că nu-i deloc de mirare promisiunea preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, prezent şi el la lansarea investiţiei, că va face toate eforturile pentru ca proiectul să nu fie frânat de birocraţie. Nu de alta, dar un aşa investitor este pentru judeţ o adevărată găină cu ouă de aur. Şi nimeni nu-şi permite s-o trateze altfel.


"Exploatările din Suplacu de Barcău deţin trei recorduri mondiale, între care şi cel de forare orizontală. Forarea începe în plan vertical, dar la un moment dat o "coteşte" la orizontală. Aici am atins punctul de pornire a forajului pe orizontală la doar 15 metri de la suprafaţa solului. Prin săparea pe orizontală la mică adâncime într-un mediu în care anterior s-a forat doar vertical pot fi accesate rezerve suplimentare, altfel inaccesibile"

Gabriel Selischi


JUDEŢUL "LUI ANDREI"
Investiţii în comunitate

Promotor al programului "Ţara lui Andrei", prin care finanţează proiecte de interes comunitar, OMV Petrom România a investit în Bihor, în ultimii cinci ani, 500.000 euro în asemenea scopuri. Banii au fost folosiţi pentru reabilitarea şi dotarea unor şcoli, conectarea Spitalului Judeţean la reţeaua naţională de telemedicină, ecologizarea unor cursuri de apă şi plantări de copaci, precum şi pentru modernizarea unor reţele de distribuţie a apei. De trei ani, compania oferă şi burse pentru absolvenţii de liceu din zona Suplac care studiază la Facultatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti. Până acum, şase tineri bihoreni primesc câte 200 de euro lunar pe toată durata celor patru ani de studii şi încă un an după absolvire, având şi siguranţa că vor fi angajaţi ca ingineri în cadrul Petrom.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
globalizarea....
tot n-am ajuns ca si tara din pusta arida, ungaria... adica.si datori vanduti si muritori de foame, plus cel mai mare tva din Europa
Postat 02 Aprilie 2013, 22:21 de pusta falita
Tot nu s-a inteles
Cam cat ar fi rata profitului obtinut in urma acestei investitii? Oare este in stare OMV PETROM sa recunoasca faptul ca aceste zacaminte vechi sunt extrase din subsolul Romaniei, ca ele sunt prelucrate in instalatii de pe teritoriul Romaniei si ca pe ele ar trebui sa scrie (evident pe documente) \\"FABRICAT IN TARA LUI ANDREI\\"?. Daca, raspunsul la ultima intrebare este negativ, atunci, ne vom simti mereu umiliti asa cum se simte Andrei in tara lui bogata. Andrei, care nu reprezinta nicidecum chipul Sfantului Andrei - ocrotitorul Romaniei - ci, simbolul unui tanar roman sarac, cu fata murdara care se zbate printre gunoaie in tara lui bogata. Bravo OMV PETROM! la un profit de aproape 900 de milioane de euro finantati un program de responsabilitate sociala de 350 mii euro pentru producerea de scaune din lemn si presuri tesute din zdrente cu eticheta \\"Fabricat in Tara lui Andrei\\". Nu ne putem simti umiliti, doar batjocoriti.
Postat 02 Aprilie 2013, 20:52 de Unul
@asa zisa.. ADINA
Nicolae Paulescu, este descoperitorul insulinei. Asta inseamna milioane de vieti salvate in intreaga lume.
Postat 02 Aprilie 2013, 19:11 de book
şi ce?
Orice naţie ai fi, dacă locuieşti aici tot îţi ia mălaiul din gură !!! cu INSULINA cum a fost? cine a descoperit-o? şi stai liniştit că nu se crapă din citirea unor mesaje
Postat 02 Aprilie 2013, 18:14 de ADINA
Citeste * si crapa !
Ştiaţi că România îşi dispută cu America întâietatea istorică în extracţia de ţiţei şi gaze? Că acestea sunt exploatate la noi încă din secolul XVIII? Că în 1857 Bucureştii deveneau prima capitală din lume iluminată cu gaz lampant? Sau că prima sondă forată mecanic din lume datează din 1861 şi că ea a existat tot în România?
Postat 02 Aprilie 2013, 16:17 de "ADINA"
PT HAHALERA
tu ce eşti?????????se arde gazu de sub picioarele tale, ti-l ia ca unui fraier si il duce in mercedesurile din Vest
Postat 02 Aprilie 2013, 16:13 de ADINA
@ADINA
O sa crape bashica in tine * ciudoasa. Esti bolnava de ura la adresa romanilor.
Postat 02 Aprilie 2013, 16:12 de huu....
2000
locuri de muncă. plătite mizerabil, în condiţii mizerabile: exploatarea omului de către FIARE !!!!!!!!!!!!!!!
Postat 02 Aprilie 2013, 16:10 de ADINA
@ADINA
ESTI O *, PROASTA SI FRUSTRATA ! ACESTEA SUNT REALITATILE IN CEEA CE II PRIVESTE PE ROMANI. REALITATI CARE PE TINE TE ARD.
Postat 02 Aprilie 2013, 16:08 de hehehehhee....
da
DA. ROMÂNII sunt cei mai grozavi când e vorba de laude şi cei mai infractori dintr infractori !!! mulţumim EUROPEI şi SUA că ne mulg!
Postat 02 Aprilie 2013, 14:35 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON