Cele 15 facultăţi ale Universităţii din Oradea au tras linie după perioada de admitere. Potrivit site-ului instituţiei, 4.312 tineri s-au înscris la specializările de studii de licenţă, ceea ce înseamnă un grad de ocupare de 69% din totalul celor 6.237 de locuri disponibile.
Singura facultate care are mai mulţi înscrişi decât locurile disponibile este cea de Medicină şi Farmacie, unde şi-au depus dosarele 1.465 de candidaţi pe cele 485 de locuri. Aceştia au şi susţinut luni examenul de admitere, iar marţi facultatea le-a afişat notele. Ultima medie de intrare la specializarea Medicină Generală, unde a fost şi cea mai mare concurenţă, cu peste 700 de candidaţi pe 140 de locuri, a fost 8.59, în timp ce la Farmacie s-a intrat şi cu media 5.
Ingineria, la căutare
Facultatea de Drept are înscrişi exact câte locuri disponibile are, adică 190, însă alte facultăţi n-au reuşit să-şi ocupe nici jumătate din locuri. De pildă, la Arte pe 162 de locuri disponibile s-au înscris doar 79 de candidaţi, la Construcţii şi Arhitectură s-au înscris 97 de candidaţi şi au rămas 138 de locuri neatinse, iar la Protecţia Mediului, care avea 840 de locuri disponibile are 327 de înscrişi.
Mai căutate au fost două facultăţi inginereşti: la Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei sunt 331 de înscrişi pe 420 de locuri disponibile, iar la Inginerie Managerială şi Tehnologică sunt 201 înscrişi pe 375 locuri. A treia facultate de ingineri, Inginerie Energetică şi Management Industrial nu prea are cu ce se lăuda însă, căci pe cele 270 de locuri disponibile are doar 51 de înscrişi.
Facultatea de Geografie, Turism şi Sport are 505 locuri disponibile şi 270 de înscrişi, cea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării are 530 de locuri şi 138 de înscrişi, cea de Litere 175 de locuri şi 115 înscrişi, iar cea de Ştiinţe 410 locuri şi 202 înscrişi.
La Ştiinţe Economice, pe vremuri una dintre cele mai căutate facultăţi orădene, există cerere de doar 351 din cele 970 de locuri libere, iar la Teologie sunt 34 de candidaţi înscrişi, chiar dacă facultatea are 85 de locuri. Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane este mai căutată: are 585 de locuri disponibile şi 431 de candidaţi înscrişi.
La masterat, cerere de o treime din ofertă
La masterat, cifrele sunt şi mai mici. Toate cele 15 facultăţi oferă 3.596 de locuri, dar sunt doar 1.168 de candidaţi înscrişi. Cei mai mulţi sunt la Ştiinţe Economice (193 de candidaţi, 400 de locuri disponibile), Protecţia Mediului (182 de candidaţi din 500 de locuri disponibile) şi Ştiinţe Socio-Umane (137 de candidaţi, 400 de locuri disponibile).
Cea mai apropiată de cerere este Facultatea de Construcţii şi Arhitectură, care are 50 de locuri disponibile şi 33 de candidaţi. În schimb, alte facultăţi par de-a dreptul rupte de realitatea pieţei. De pildă, Facultatea de Arte oferă 146 de locuri la masterat, dar are abia 22 de înscrişi, iar cea de Teologie are 100 de locuri şi 20 de doritori.
La Ştiinţe sunt 250 de locuri şi 56 de înscrişi, la Litere 150 de locuri şi 50 de candidaţi, la IRISPSC 275 de locuri şi 73 de posibili masteranzi, iar la GTS 350 de locuri şi 92 de candidaţi.
Facultăţile inginereşti au rămas şi ele cu locuri necerute de candidaţi: la IETI sunt 125 de înscrişi pe 450 de locuri, la IEMI 49 de înscrişi pe 150 de locuri, iar la IMT 62 de înscrişi pe 225 de locuri.
Nici numerele privind studiile de licenţă, nici cele de la masterat nu sunt definitive, însă. Tinerii declaraţi admişi de facultăţile orădene trebuie să-şi şi confirme locurile, pentru a deveni studenţi. Taxa de confirmare este de 100 de lei şi poate fi plătită la caseria centrală a Universităţii sau prin cont bancar la orice sucursală a Băncii Transilvania – RO71BTRL00501202782511XX, unde se va preciza numele instituţiei, numele şi prenumele candidatului declarat admis, codul numeric personal, facultatea, programul de studiu, anul de studiu, forma de învăţământ şi categoria taxei. Chitanţa trebuie dusă apoi la secretariatul facultăţii. Cei care nu îşi confirmă locurile pe care au fost admişi le pierd.
Rezultatele finale ale admiterii de vară la Universitatea din Oradea vor fi cunoscute abia săptămâna viitoare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.