Prefectura Bihor a trimis sâmbătă Ministerului Administraţiei şi Internelor rezultatul verificărilor efectuate la nivel judeţului pentru actualizarea listelor electorale permanente de la 29 iulie, data desfăşurării referendumului pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu.
"În urma raportărilor trimise de toate primăriile din judeţ către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor, 18.170 de persoane de pe listele electorale permanente s-au regăsit în cele nouă puncte ale memorandumului trimis de Guvern pentru actualizarea listelor", a declarat pentru BIHOREANUL, prefectul Claudiu Pop.
Dintre cele peste 18.000 de persoane incluse greşit pe listele electorale, 14.895 au avut actele de identitate expirate, 2.119 au reşedinţa sau domiciliul în străinătate, 605 persoane erau decedate, iar 308 şi-au schimbat locuinţa fără radiere. Verificările au fost făcute de serviciile publice locale de evidenţă a populaţiei din cadrul fiecărei primării din Bihor. Datele centralizate din toate judeţele ţării vor fi trimise Curţii Constituţionale a României în vederea validării referendumului din 29 iulie.
Pe 9 august, Ministerul Administraţiei şi Internelor a trimis tuturor prefecturilor din ţară memorandumul cu măsurile ce trebuie luate în fiecare judeţ pentru actualizarea listelor electorale permanente. În fiecare judeţ s-au făcut verificări luând în considerare nouă categorii de persoane.
Este vorba despre persoanele care din anul 2002, adică de la rezultatele oficiale ale ultimului recensământ, fie au decedat, fie şi-au pierdut dreptul de a vota, au pierdut cetăţenia română ori au actele de identitate expirate şi nu au fost reînnoite, dar şi despre persoanele care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii de rezidenţă anterioară, cele care se identifică la un domiciliu într-un număr de imobil care nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi cu numărul de camere ale imobilului, persoanele care şi-au schimbat numele prin căsătorie, divorţ ori pe cale administrativă şi persoanele cu reşedinţa/domiciliul în străinătate.
În Bihor, pe listele electorale permanente pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu au figurat 504.659 persoane. Din acest număr, un procent de 41,35% s-au prezentat la urne, adică 208.701 persoane.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.